Coaching

Cand am intalnit pentru prima data un coach (se intampla in 2002) mi s-a parut ca trainingul are in fine un aliat puternic pentru a duce un participant la nivelul de excelenta pe care si-l doreste.  Apoi m-a enervat cu intrebarile care loveau exact in punctul de presiune maxima. Pe urma m-a intristat pentru ca m-a facut sa spun ceea ce nu voiam sa spun pentru ca era o solutie grea si dureroasa a problemei despre care vorbeam. Apoi m-a intaratat, m-a facut sa scrasnesc din dinti si sa vreau sa ii demonstrez ca pot (nu stiu daca lui sau mie dar asa am simtit).

Ma gandeam ca seria asta de emotii are un sens al ei, ma simteam tensionat emotional si, cu toate ca nu era un sentiment comod, m-a convins sa vreau sa continui. Ciudata abordare, sa faci pe cineva sa simta atat de multe sentimente.

Apoi am inceput sa citesc despre coaching. Mecanismul parea simplu, cam ca o schita de mobila de la Ikea. Evident ca nu puteam merge cu reteta dupa mine asa ca am incercat sa o retin. Cinci pasi, nimic complicat. Am mers la un alt coach, nu atat de puternic ca primul dar ok ca abordare. Si am incercat sa urmaresc pasii procesului in timp ce treceam impreuna prin el. Nu erau aceiasi cinci pasi. Hmm…deci fiecare coach cu pasii lui… Mi se parea in acelasi timp interesant si usor dezamagitor ce descoperisem.

Pe urma am inceput sa practic si eu. Dupa ce mi-a dat voie coach-ul meu sa incerc. 

Am trecut din nou prin experienta scolii de soferi: de afara parea simplu, ca pasager stiam sa schimb vitezele daca era altcineva la volan. La volan insa…ma incurcau pedalele pentru ca nu eram sigur cum sa balansez intrebarile cu metaforele si tacerea cu tensionarea emotionala. Evident ca primul a fost un dezastru (sau asa am simtit eu). Coachee-ul meu insa nu a simtit la fel. Mi-a spus ca i-a placut modul in care am incercat sa ma adaptez la stilul lui si ca vrea sa mergem mai departe. Iaca afirmatie! Nu stiam cum facusem ca eram ocupat sa fac.

A doua sedinta de coaching, acelasi coachee…alt coach. Adica tot eu, dar cu experienta unei sesiuni. Si am decis sa ma las in bratele procesului asa cum va curge el. Am inceput sedinta lent, cu pasi nesiguri, lasandu-ma ghidat de coachee si de povestea lui. Motaiam in proces, notand expresii si cuvinte. Si la un moment dat am simtit ezitarea. Era mai degraba din voce si postura, cuvintele coachee-ului meu curgeau la fel. Am revenit pe subiect si ce sa vezi? Acolo era punctul de presiune al coachee-ului meu. A incercat sa evite, s-a zbatut sa gliseze catre alte subiecte dar ma simteam cu undita in mana si cu pestele cel mare tragand de ea in toate directiile ca sa se elibereze din carlig. Si am avut de ales: il las sa scape, il fortez sa vina sau il conving sa vina de bunavoie. Mi-am dat seama, privindu-ma din afara si de sus, ca tocmai fortam nota si il biciuam cu emotii puternice peste falcile propriei provocari. Asa ca am lasat discutia sa curga spre ce voia el si am incetat sa mai fortez. S-a oprit mirat si m-a intrebat de ce am renuntat. I-am spus ca pare ca nu e pregatit sa abordeze acea provocare si ca vrea sa amane, probabil nefiind foarte importanta pentru el. Si l-am simtit cum se cabreaza. „Ba vreau sa continuam”. Am zambit in sinea mea si am lasat sa se vada o nedumerire cu aroma de incitare. Mi-am amintit de master coach-ul meu si de cuvintele lui. „Coaching-ul este un tango al comunicarii, nu-l poti dansa decat daca starnesti pasiune si dorinta. Pasul lui inainte inseamna ca trebuie sa te feresti, sa faci o pirueta si sa ramai in control. Dar pasul tau inainte trebuie sa fie ferm si gratios, sa-l faci sa te urmeze pe drumul lui. Sa simta ca daca nu face urmatorul sau pas, pierde emotia finala.”

Imi place sa dansez coaching. Este felul meu de a-l asista pe partenerul de coaching sa scoata din sine ce are el mai bun. Sa isi arate siesi propria valoare si sa se mandreasca cu ea pana la nivelul la care o poate folosi pentru a deveni mai bun decat cel care este. Coachingul este o forma de evolutie. Coachingul este o readaptare a omului la cel care isi doreste sa fie. Si cand ajunge acolo, coach-ul se retrage multumit ca a mai condus pe cineva catre succes.