Corporatism si anticorporatism

Comunismul s-a dovedit a fi falimentar, iar capitalismul a introdus corporatismul. In sine, sistemul communist poate fi considerat un sistem corporatist care avea drept crez implementare unui om nou multilateral dezvoltat. Este insa greu de inteles ce insemna, de fapt, aces tom devotat cauzei comuniste. Se spunea in vremea comunista despre clasa muncitoare care includea acesti oameni noi ca bea sampanie frantuzeasca si manca icre negre prin intermediul  nomenclturistilor. Ei bine acesti nomenclaturisti  s-au reinventat si au devenit in tarile comuniste adevarati corporatisti care  fauresc insa un capitalism salbatic. In tarile capitaliste dezvoltate liderii corporatisti au inteles totusi ca omul este principala resursa. Piata corpotatista autohtona este insa plina de fosti nomenclaturisti care se imbogatesc prin  afaceri cu statul. Acesti libertarieni considera ca educatia morala nu ar trebui sa existe, iar ei sa fie astfel liber sa ii stapaneasca pe bietii muncitori platindu-i cu salarii de mizerie. Tot ei se grupeaza in diferite cluburi de lux in care militeaza pentru neplata impozitelor si accesul pe bani grei la educatie si sistemul medical. In acest mod, bietii reprezentanti ai clasei muncitoare de odinioara devin sclavi pe mosia lor. Nimic nu ii misca pe acesti libertarieni. Aparati de banii obtinuti prin exploararea fara mila a bietilor angajati, ei cred ca trebuie trimisi la munca pana si pruncii in prima zi dupa nastere. Bietul angajat trebuie sa munceasca pentru ei 24 de ore din 24, fara concediu si fara asigurari de sanatate si cand se imbolnaveste sa fie lasat sa moara apoi corpul lui neinsufletit sa fie dat studentilor bogati de la medicina. Acest capitalism autohton se dovedeste a fi o reiterare a feudalismului. Fiind fosti nomenclaturisti (sau urmasi lor) acesti atroci corporatisti autohtoni sunt desigur atei si continua lupta materialist dialectica prin care urmaresc sa ucisa speranta in sufletele oamenilor de rand si astfel sa ii stapaneasca mai usor pentru ca ei devin un fel de zei laici. Un angajat de la corporatie faimoasa platit foarte bine se plange ca si-a pierdut pofta de viata si nu stie cum sa ii educe pe copii lui spre a reusi in viata. El are o casa frumoasa si o masina superba de familie si este cercetator la respectiva corporatie, fiind asadar incadrat intr-un standard al angajatilor corporatosti de lux. Simte insa ca visele lui din adolescenta s-au prabusit, iar corporatia unde lucreaza este un fel de cimitir care ii cosuma tineretea. Nu se pot da sfaturi in acest caz. Copii lui si el trebuie sa scruteze in adancul egoului lor si sa isi dea seama ce vor cu adevarat in viata. Ei trebuie sa incerce sa impace viata personala cu viata profesionala. Antrenorii de performanta devin tot mai necesari in viata. Acestia pot oferi niste repere, dar efortul de adaptate la viata tumultoasa apartine fiecarui om care este chinuit de aceasta lume postmoderna care a pierdut sensul moralitatii. Fiecare trebuie sa regaseasca pana la urma singur sensul moralitatii si sa devina el insusi schimbarea pe care o doreste in semenii lui. In Romania exista, din nefericire, asa numiti formatori care sunt, de fapt niste escroci de lux, care pretind un fel de cursuri invelite in poleiala misitica prin care in realitatea arunca omul este aruncat intr-o depresie cumplita. Acesti formatori vorbesc despre diverse terapii cu cristale, mailuri secrete dintre oameni de afaceri de succes, limbajul non-verbal si programarea neorolingvistica prezentate precum o cheie spre succesul in afaceri. Ei se cred a fi un fel de profesori pentru adulti desi in realitate nu au decat un curs de formare de aproximtativ o luna de zile. Se aseamana cu vechii activisti minori din vremea comunista care tineau conferinte despre omul nou. De obicei ei se declara atei sau adepti ai unui misticism exotic pe care nimeni nu ii intelege. Ei predau cursuri de dezvoltare personala mergand pe ideea ca toate persoanele sunt neterminate personal. Un adevarat consilier de cariera trebuie sa vorbeasca despre balanta intre viata personala si profesionala si managementul timpului si nu trebuie sa vanda iluzii despre retete miraculoase de fericire. Sfarsitul secolul XX si inceptul secolul XXI aduc tot mai mult in discutie dictatura corporatista. Lumea globalizata este guvernata de corporatii, aceste imense retele cu ramificatii in aproape toate tarile lumii.In aceste retele muncesc asa numiti angajati corporatisti care se supun unei culturi organizationale. Multimea de angajati corporatisti trebuie sa sa se integreze in cultura organizationala. Multi angajati corporatisti devin obsedati de munca si uita sa isi traiasca viata personala si atunci ajung sa spuna ca viata le-a fost furata de corporatii care devin, astfel, un cimitir al tineretii lor netraite.Lumea se grabeste spre un maine care poate fi doar imaginat de filmele stiintifico-fantastice. Fuga si civilizatie nu este insa o solutie! Fiecare trebuie sa isi gaseasca un echilibru intre viata personala si profesionala si sa isi asume partea lui de raspunere in ambele cazuri. De cele mai multe ori insa oameni prefera sa arunce vina pe ceilalti. Nu poti cere nimic de la ceilalti daca tu nu dai nimic in schimb. Nu le poti pretinde celorlalti sa se schimbe daca tu insuti nu te schimbi. In acest caz, corporatiile devin un fel de tap ispasitor colectiv si apar miscarile anticorporatiste. Exista asadar corporatism si anticorporatism, doua concepte care sunt totalmente opuse.Totusi fara o mediere intre corporatisti si anticorporatisti nu se poate merge mai departe. Un rol important aici il ocupa etica pentru ca dialogul dintre corporatist si anticorporatisti trebuie sa porneasca de la o baza morala pentru ca o lume imorala va prabusi omenirea intr-un abis din care nu va mai iesi. Devine tot mai evidenta ideea ca actuala criza financiara a fost provocata de o criza morala si atunci intoarcerea la moralitate este singura solutie. Fiecare dintre noi trebuie sa fie schimbarea pe care o vrea in ceilalti si la randul lor corporatiile nu trebuie sa mai rmareasca doar castigul finaciar nu orice pret, ci trebuie sa se bazeze pe o cultura organizationala guvernata de un management etic.
Dr. Adriana Mihaela Macsut si Drd Stefan Grosu