Cum aparam presa de moguli?

Mai multe organizatii non-guvernamentale, asociatii profesionale si personalitati din mediul academic au lansat, la nivel european, o initiativa prin care isi propun sa apere presa de interesele politice si economice care ciuntesc libertatea de exprimare. Adica protectie contra mogulilor care actioneaza incorect.

Autorii initiativei au editat un document pe care vor sa il propuna ca proiect de act legislativ. Pentru aceasta, e nevoie de 1 milion de semnaturi din cel putin 7 state membre UE. Tarile „cu probleme” enumerate in text sunt Romania, Marea Britanie, Italia, Ungaria si Bulgaria. Documentul a fost publicat pe mediainitiative.eu si comentat de Ioana Avadani pe cursdeguvernare.ro.

Dar ce sanse are acest text, care contine 4 solicitari, sa devina lege? Si poate sa produca efecte?

Primul punct se refera la „masuri legislative eficiente pentru evitarea concentrarii proprietatii in mass-media si publicitate”. Aceasta masura ar putea lua fiinta prin extinderea atributiilor Consiliului Concurentei asupra mass-media, sau crearea unui organism similar, specializat pe domeniu.

Cand un blogger va dori sa isi vanda produsul unui trust de presa, acel organism va impune la tranzactie reguli anti-monopol si impotriva concurentei neloiale. Dar exista si modalitati de evitare a acestor reguli. De exemplu, proprietarul trustului infiinteaza o firma pe numele unui prieten, in tara sau intr-un paradis fiscal, si preia blogul pe acea firma.

Si chiar daca limitam proprietatea in presa, asta nu inseamna ca am limitat influenta. Cand un post de televiziune are mai multa audienta decat toate celelalte la un loc, pentru ca asa vrea publicul, degeaba impartim puterea mediatica la 500 de proprietari.

A doua solicitare vizeaza „garantarea independentei organismelor de reglementare in mass-media, care sa aiba o componenta diversa, din punct de vedere social si echilibrata din punct de vedere politic si cultural”.

Strict in cazul Romaniei, Consiliul National al Audiovizualului este atat de „independent” incat functioneaza ca institutie de stat. Practic, oameni numiti politic decid asupra unor afaceri private, cum sunt televiziunile, aplicand amenzi sau mergand pana la interzicerea emisiei.

Pe langa independenta, membrii CNA mai au si problema subiectivismului. Ei sanctioneaza emisiuni care plac unor telespectatori. Acestia ar putea considera ca s-a comis un abuz. Granita dintre libertatea de exprimare si bunul simt e la fel de fragila ca aceea dintre editare si cenzura.

Iar componenta „diversa social” si „echilibrata cultural” pare un deziderat cam vag, greu de atins. Probabil ar trebui inclusi in CNA atat profesori universitari cat si gunoieri sau macelari, precum si pictori alaturi de desenatori grafitti.

Ultimele doua puncte vin cat se poate de oportune. „Definirea clara a conflictului de interese in proprietatea asupra mass-media” trebuie stabilita odata si odata. Ca sa stim cine ce are voie sa faca. In calitate de ziarist sau mogul si in afara activitatii.

La fel ca si „obligatia impusa presei scrisa, audiovizuale si online de a furniza unei autoritati nationale specializate informatii detaliate referitoare la structura de proprietate, pana la nivel de persoana”. Desi autoritatea nationala (o institutie de stat, desigur) isi poate procura acele informatii de la Registrul Comertului.