Cum se vor impozita manelistii si vrajitoarele in Romania

Utilizarea metodelor indirecte de reconstituire a veniturilor sau a cheltuielilor reprezinta una din formele utilizate in statele UE pentru a se stabili starea de fapt fiscala a unui contribuabil, in cazurile in care se constata denaturarea evidentelor contribuabilului fata de realitatea activitatii.

ANAF a publicat pe site-ul propriu noul proiect de ordin pentru aplicarea metodelor indirecte de reconstituire a veniturilor sau cheltuielilor, pentru a determina obligatiile fiscale ale contribuabililor. Aceasta procedura este o noutate adusa de OUG nr. 39/2010 si consta in acordarea posibilitatii organelor de inspectie fiscala sa determine obligatiile fiscale ale unui contribuabil pornind de la un element al bazei de impozitare prezumat a fi corect, cum ar fi sumele existente sau tranzactionate prin intermediul conturilor bancare sau chiar o factura de utilitati – energie electrica, apa sau alte asemenea elemente care pot sta la baza reconstituirii veniturilor sau, dupa caz, a cheltuielilor.

Metodele indirecte

Potrivit art. 97, alin. 4 din Codul de procedura fiscala, utilizarea metodelor indirecte de control pentru reconstituirea veniturilor sau a cheltuielilor contribuabilului verificat se va face in urmatoarele cazuri:
– declaratiile sunt incorecte, incomplete, false sau nu exista;
– evidenta contabila sau fiscala este incorecta, incompleta sau falsa;
– evidenta contabila sau fiscala nu exista sau nu a fost pusa la dispozitia organelor de inspectie fiscala.

Practic, oricui i se pot aplica aceste metode indirecte de reconstituire a veniturilor, intrucat oricand se pot gasi greseli in evidenta contabila, in conditiile in care legislatia este neclara si interpretabila cu privire la foarte multe aspecte.

Potrivit legii, „metodele indirecte de reconstituire se pot aplica oricarei persoane fizice sau juridice sau oricarei alte entitati fara personalitate juridica ce datoreaza impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat, in conditiile legii”.

Potrivit art. 3 din ordin, metodele indirecte de reconstituire a veniturilor sau cheltuielilor utilizate de organele de inspectie fiscala pentru reconstituirea veniturilor sau cheltuielilor sunt urmatoarele:
a) Metoda sursei si cheltuirii fondurilor;
b) Metoda depozitelor bancare si a fluxurilor de numerar;
c) Metoda marjei;
d) Metoda produsului/serviciului si volumului;
e) Metoda patrimoniului net.

Desi aceste metode sunt noi in controlul fiscal, ANAF nu s-a obosit sa le si defineasca in ordin. SFIN a contactat ANAF pentru a clarifica cititorilor in ce anume constau metodele enumerate in ordin. Raspunsul nu avea insa nicio legatura cu intrebarea, ci se referea la faptul ca aceste metode sunt permise de lege si se utilizeaza si in UE.

Numai ca, asa cum spune si avocatul Gabriel Biris, Managing Partner la societatea de avocatura Biris-Goran, „o astfel de abordare, si anume a controlului indirect, exista in mai toate statele civilizate si se impunea de foarte mult timp si in Romania”. Insa acestea functioneaza intr-o tara normala, in care problemele nu s-au acumulat de atata timp. Un ordin de o asemenea importanta trebuia publicat pe site-ul ANAF intr-o forma semnificativ mai detaliata. In acest moment nu se poate sti ce anume se afla in spatele metodelor enumerate in ordin.

Av.Coltuc Marius, fondator Casa de avocatura Coltuc, explica: „Printr-o analiza de risc sunt identificati contribuabilii care prezinta un risc fiscal. Mergem acolo unde avem informatii ca impozitele nu sunt determinate in mod corect. Controalele se efectueaza conform Codului de Procedura Fiscala si conform programului nostru de activitati”.

Spre exemplu, o sursa de informatii o reprezinta rulajul conturilor bancare, mai explica oficialul citat. Pe de alta parte, „putem stabili, in functie de cheltuielile pe care un contribuabil le efectueaza, daca achizitiile sunt corelate cu veniturile”.

Un alt exemplu: „Metoda marjei” presupune o comparatie intre doua societati cu acelasi obiect de activitate. „Se analizeaza vanzarile si costurile. Fiind vorba de activitati similare, daca una din firme declara venituri mai mici, i se poate aplica o marja de castig”, arata Av. Coltuc Marius. Prin „metoda patrimoniului net” se vor analiza fluctuatiile de patrimoniu sau, altfel spus, cresterea sau descresterea patrimoniului contribuabililor.

Asa cum se cunoaste, inregistrarea operatiunilor in evidentele contabile si fiscale reprezinta obligatii ale contribuabilului, conform Legii contabilitatii etc. Este normal – si Fiscul din multe tari opereaza curent si de mult cu aceste metode – ca atunci cind nu exista evidente contabile sau acestea nu reflecta situatia reala, organele de inspectie sa recurga la o abordare indirecta pentru determinarea bazei de impunere. Pentru aceasta trebuie sa se plece de la un element al bazei de impozitare prezumat a fi corect: sumele din extrasele de cont bancar, orele de munca din pontajele personalului, rapoarte de fabricatie ori de gestiune, cantitatile si valorile din facturi de materii prime, utilitati etc.

Toate calculele si rationamentele ce urmeaza nu vor avea ca obiective decit reconstituirea veniturilor si, dupa caz, a cheltuielilor. Abordarea indirecta urmeaza sa se aplice nu doar in situatia existentei contabilitatii nesincere ori a unor declaratii ce nu reflecta situatia de fapt fiscala a contribuabilului, ci si atunci cind inspectorilor nu le sint puse la dispozitie toate documentele financiar-contabile.

Ceea ce dorim sa relevam este ca, daca apar situatii cind nu se pot stabili, pe baza evidentelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, se recurge la o solutie precis stipulata de legiuitor. Este vorba despre determinarea acestora de catre organul competent prin estimare, lucru ce antreneaza vizibil unele elemente ale abordarii indirecte in materie de inspectie fiscala, reglementate in normele noastre anterior aparitiei OUG nr. 39/2010.

Aici, insa, sunt avute in vedere conditiile stabilite de Codul de procedura fiscala. Cu privire la estimarea bazei de impunere, CPF (art. 60), stipuleaza ca „daca organul fiscal nu poate determina marimea bazei de impunere, acesta trebuie sa o estimeze. In acest caz trebuie avute in vedere toate datele si documentele care au relevanta pentru estimare.

Operatiunea in cauza (estimarea) consta in identificarea acelor elemente care sint cele mai apropiate situatiei de fapt fiscal”. Art. 83 alin. (4) din CPF prevede ca nedepunerea declaratiei fiscale da dreptul organului fiscal sa procedeze la stabilirea din oficiu a obligatiilor fiscale prin estimarea impozitelor, taxelor si contributiilor.