Despre saracie si caritate in Biblie

Cu durere nota un autor francez din secolul al XIX-lea, Félicité-Robert de Lamennais: „Strigătul săracului se ridică până la Dumnezeu, dar nu ajunge la urechile omului”. Despre saraci se vorbeste atat in rapoartele economice ale tarilor din intreaga lume cat si in Predica de Munte. In perioada actuala la fel ca in timpurile biblice multe persoane se zbat in lipsuri greu de imaginat. Nimic nu s-a schimbat din vremurile Bilice: saracia este in continuare un flagel greu de eradicat de omenire. Asadar ar fi indicata o incursiune in legislatia descrisa in Biblie si prin care se incerca ocrotirea saracilor pentru ca oamenii din vremurile actuale sunt preocupati prea mult de imbogatire, fiind neglijate persoanele care pur si simplu… din cauza unui destin nedrept se zbat in saracie. „Straturi largi ale populatiei, in timpurile Bibliei, traiau in conditii de lipsuri sociale. De fapt, este semnificativ ca insasi legislatia biblica se preocupa sa-l ocroteasca pe cel sarac, impiedicand samavolnicii si asupriri: sa ne gandim, de exemplu, la anul jubiliar care, cu iertarea datoriilor si întoarcerea terenurilor la vechii proprietari, incerca sa readucă Israelul la un soi de egalizare economica” (Gianfranco Ravasi, Săraci și caritabili, după exemplul lui Isus, in http://www.e-communio.ro/stire2533-saraci-i-caritabili-dupa-exemplul-lui-isus, 25 Feb 2015). In  vremurile biblice la fel ca si acum existau dezechilibre economice si se poate invoca exemplul profetilor care s-au ridicat sa ii apere pe oamenii amarati. Un exemplu care merita adus in atentie este  profetul Amos care provine din randul taranilor si care arata nedreptatile facute de cei bogati care „calcă praful pământului pe capul celor săraci” (Amos 2,6-7). Saracii ajung tot mai saraci, iar atunci sunt nevoiti sa accepta statutul de sclavi.
„In această situatie de dezechilibre sociale s-a ridicat glasul profetilor, pazitorii cei mai curajosi ai dreptatii: ar fi suficient numai sa citim cartea profetului Amos pentru a descoperi supararea cu care acest fost taran denunta nedreptatile savarsite de clasele inalte fata de cei lipsiti care adesea, din cauza datoriilor, erau constransi sa se vandă ca sclavi pe preturi derizorii” (ibidem). La randului lui Isus Cristos cunoaste si el umilinta saraciei si in Noul Testament saracii ajung sa fie considerati credinciosi adevarati pentru ca ei nu alearga dupa bogatie, ci se incred in virtute si in Dumnezeu: „Fericiti cei săraci în duh” (Matei 5,3). Asadar Cristos însuși „desi era bogat, s-a făcut sarac, pentru ca, prin saracia lui, voi sa va imbogatiti”(2 Corinteni 8,9). Se impune a evoca aici analiza facuta despre saracia in Noul Testament cardinalul Gianfranco Ravasi in care este spusa povestea bogatului care vrea sa il urmeze pe Isus.
„Cu această expresie nu se vrea să se sugereze o dezlipire vaga, continuand totusi sa se aiba totul: e suficient sa ne amintim episodul despre tanarul bogat care nu vrea sa paraseasca statutul de lux în care traieste pentru a-l urma pe Isus. In schimb este o alegere care se inradacinează in profunzimea constiintei („duhul”) si se ramifica in toată existența si actiunea (ibidem).Saracia exista asadar atunci la fel ca in lumea biblica si chiar daca ea este posibila eradicarea ei prin gesturi de caritate poate fi ameliorat acest flagel cumplit al saraciei. Este nevoie de legislatie economica prin sa fie protejati oamenii spre a nu ajunge in situatii degrandante dar si de gesturi individuale de caritate. Oamenii nu trebuie dispretuiti pentru ca sunt saraci.  Parabola samariteanului milostiv  in care se spune „sa mearga si sa faca” opera carității (Luca 10,37) trebuie sa fie un exemplu de interpelare a constiintei.
Dr. Adriana Macsut