Despre venitul universal de baza in acceptia lui Philippe Van Parijs

Filosoful belgian Philippe Van Parijs, profesor la Universitatea Catolica din Louvain si profesor-asociat la Universitatea Harvard, defineste conceptul de venit universal de baza sau alocatie universala astfel: venitul de baza universal este un venit platit de stat, la un nivel uniform si la intervale regulate, fiecarui membru adult al societatii (Van Parijs Philippe, A Basic Income for All, in Boston Review, octombrie/noiembrie 2000). Autorul precizeaza ca nu exista niciun fel de criteriu pentru acordarea alocatiei universale, adica persoana adulta o primeste indiferent daca este bogata sau saraca, locuieste singura sau cu altii, doreste sa munceasca sau nu (ibidem). De asemenea, nu are importanta daca este un cetatean al statului care acorda alocatia sau daca este rezident permanent.Philippe Van Parijs considera ca orice fiinta umana trebuie sa aiba garantat un venit minim necesar subzistentei. Autorul il numeste venitul universal de baza. El admite ca oamenii ar putea fi surprinsi sa auda o astfel de propunere, fiindca populatia saraca a planetei este foarte numeroasa si pare un lucru imposibil sa-i ajutam pe toti.

  Filosoful este insa convins ca exista tari destul de bogate incat sa contribuie la alocarea acestui venit de baza pentru toti cetatenii si rezidentii lor si chiar ca ar fi un act de dreptate sociala ca ele sa faca asta, fiindca orice persoana trebuie sa beneficieze de libertate, iar daca nu are resursele materiale pentru a-si urma scopurile inseamna ca nu este libera.  Van Parijs sustine ca venitul universal de baza este un mijloc de a fi liberi si nu doar in sensul de a ni se respecta libertatea, ci in sensul ca prin acest venit ni se confima faptul ca meritam sa fim liberi. In acest punct Van Parijs este pe aceeasi lungime de unda cu Amartya Sen, care afirma ca lipsa de resurse materiale este o privare de libertate. Inainte de a vedea in saracie o insuficienta a veniturilor trebuie sa vedem in ea o privare a capacitatii, adica a libertatii omului de a avea tipul de viata pe care are motive sa o pretuiasca (Amartya Sen, Dezvoltarea ca libertate, Editura Economica, Bucuresti, 2004, p. 119).

Venitul reprezinta un instrument prin care oamenii dobandesc anumite capacitati, iar capacitatile la randul lor ii ajuta pe oamenii sa isi sporeasca veniturile. Prin urmare, este inutil sa ni se spuna ca suntem liberi daca nu ni se ofera si instrumentele libertatii. Este aceeasi situatie pe care o descria Aristotel in Etica nicomahica: omul este virtuos daca are mijloacele necesare infaptuirii virtutii, el nu poate manifesta virtutea generozitatii daca nu are ce oferi. La fel stau lucrurile cu libertatea si cu instrumentele exercitarii ei. A fi liberi doar la nivel declarativ nu este un castig pentru oameni. Ei sunt cu adevarat liberi atunci cand pot face uz de libertatea lor. Pentru asta este nevoie sa li se ofere sansa de a se bucura de libertate, adica oportunitatea de a utiliza niste resurse in scopul urmaririi idealurilor lor. Van Parijs vede in venitul universal de baza un mijloc de a oferi oamenilor sansa de a se  bucura de libertatea lor. Un venit universal de baza garantat exista deja in statul Alaska din anul 1999 si el ar putea fi introdus si in Uniunea Europeana sau in alte state, in ciuda diferentelor de ordin administrativ si politic dintre aceste regiuni, sustine Van Parijs. El este adeptul unui venit universal de baza care depaseste suma necesara subzistentei si crede ca sunt state care deja isi pot permite sa il asigure, insa recunoaste ca lucrurile nu trebuie fortate si ca sustinatorii ideii sale pot porni pentru inceput de la a milita pentru o alocatie inferioar? celei necesare subzistentei. Trebuie distins venitul universal de baza de beneficiile angajatilor care contribuie la fondurile de asigurari sociale si de asemenea de ajutoarele sociale acordate de stat. Multe tari occidentale au introdus dupa al Doilea Razboi Mondial un sistem de acordare a unui venit minim, dar numai in anumite conditii. Asadar, nu toti cetatenii primesc aceasta alocatie, ci numai aceia care satisfac anumite criterii. Venitul universal de baza nu presupune o asemenea conditionare. Venitul universal de baza ar fi, dupa Van Parijs, si un mijloc de a-i scuti pe oameni de teama pierderii unui loc de munca si a saraciei ce ar urma acestui eveniment, precum si de disperarea cauzata de lipsa unui loc de munca. Autorul vede in aceasta practica totodata o metoda eficienta de a rezolva unele dileme legate de politicile destinate combaterii saraciei si somajului si de a sprijini anumite scopuri ale miscarilor feministe si ecologiste. Venitul universal de baza ar fi binevenit pentru femei, pentru ca ele poarta de cele mai multe ori povara muncii casnice si oferta de locuri de munca pentru ele este mai redusa decat pentru barbati. Venitul universal de baza este astfel si un mijloc de protectie a femeilor, precum si a altor categorii sociale vulnerabile. Van Parijs este convins ca exista destule tari in care alocarea venitului universal de baza se poate realiza cu succes, fara vreo pierdere pentru cineva si ca odata ce el acest venit ar incepe sa fie acordat, unele ajutoare sociale nu ar mai trebuie achitate, deci ar fi reduse anumite cheltuieli publice semnificative. El sustine ca orice om merita sa primeasca venitul universal de baza si ca nu este corect sa gandim ca oamenii saraci sunt saraci din vina lor. Bogatia este inegal distribuita si nu din motive obiective, ci de multe ori din motive ce tin de noroc, de sansa. Marea problema a acestei idei legate de distribuirea bogatiei este ca nu rezulta de aici ca cineva are obligatia de a corecta aceasta nedreptate sociala si de a plati pentru corectarea ei. Acestei probleme i se adauga si altele: va trebui ca cineva sa controleze modul in care banii sunt cheltuiti si de asemenea sa le fie asigurata oamenilor o educatie pentru folosirea banilor, pentru ca ei sa fie capabili sa dea o destinatie buna venitului universal de baza.
Drd. Leria Ileana Boros