E timpul pentru un capitalism cu fata umana

Ne uitam in jur si vedem ravagiile crizei in toata Europa. Guverne care au cazut, proteste de strada, greve. Se vorbeste despre „clepsidra” claselor sociale, adica subtierea clasei de mijloc care a crezut ca sta bine cu banii si s-a aruncat la cheltuieli pe care nu si le permitea, iar acum priveste in ochi saracia.

Masurile n-au intarziat. Ministrii se implica in economia privata cu o frenezie de necrezut in urma cu cativa ani. In discursurile publice apare tot mai des tema inechitatii sociale.

Ce-a mai ramas din capitalism, asa cum il stiam?

„Au ramas multe, iar peste 2 ani nici n-o sa ne mai amintim de criza aceasta”, spun sustinatorii economiei pure de piata. Adversarii lor replica: „Nici macar in manualele lui Adam Smith nu se spune nicaieri ca piata poate functiona la nesfarsit de una singura, prin auto-reglementare. Este nevoie de mai mult interventionism de-acum inainte”.

Solutia este undeva la mijloc. N-avem nevoie sa renuntam la capitalism, modelul in sine este bun. El insa trebuie modificat intr-o zona critica, si nu ma refer neaparat aici la mecanismele de interventie ale statului, despre care putem discuta la nesfarsit fara sa ajungem la o solutie unanima, ci la altceva, mult mai important. Atitudinea fiecaruia fata de business si fata de cei cu care interactioneaza in business.

Citez acum dintr-o analiza a Financial Times, de o luciditate dura cu atat mai mult cu cat este evident pentru oricine ca argumentele sunt corecte. In ciuda avantului economic urias, in randul populatiei din SUA sau Marea Britanie fericirea nu a crescut din anii ’50 incoace. Scaderea nivelului de incredere intre oameni este vizibila cu ochiul liber, nu doar in domeniul economic (sectorul bancar in special), ci si in familie (mai multe divorturi), in viata sociala (mai putini prieteni adevarati) sau la locul de munca (competitia intre colegi este tot mai dura si se invata din scoala).

Schimbarea ar trebui sa inceapa de la copii, mai spune editorialistul FT. Lor ar trebui sa le explicam ca viata cu adevarat nobila este cea care le aduce celor din jur cat mai putine necazuri si cat mai multa fericire. Iar noi, adultii, ar fi bine sa ne amintim ca munca cu adevarat importanta este cea care aduce un bine societatii si nu numai profituri pe hartie.

In loc de concluzie, intreb: Ce preferati, sa fiti o rotita fara suflet intr-un mecanism care produce profit, sau sa influentati constient, cat de putin, cantitatea de bine pe care actiunile dvs. le au asupra celor din jur? Prima capcana este impresia gresita „eu nu pot sa fac nimic, sunt prins in sistem”. Este exact motivul pentru care a fost posibila declansarea crizei globale pe care o traversam acum.