Europarlamentarele pensiilor

In toamna aceasta avem alegeri – partea interesanta este ca avem doua campanii electorale – pentru Parlamentul European, dar si pentru pensiile private obligatorii.

Daca stam si ne uitam la caracteristicile promovarii pentru pensile private obligatorii – ne dam seama inca de la inceput ca avem o serie de asemanari evidente intre campania electorala si campania de adunare semnaturi pentru pensii:
– Populatie tinta mare, fara a putea identifica un anumit sablon de consum (in afara de caracteristicile demografice < 45 de ani)
– Vanzare unica (sau bariere relative mari la schimbarea companiei administrator)
– Prag minim de 50.000 de adeziuni (similar unui prag minim de intrare in Parlament)
– Posibile aliante post-campanie (pentru atingerea pragului)
– Redistribuire aleatoare a celor care nu aleg un administrator (care creste miza campaniei, intrucat are la baza cota de piata initiala)

Iar cand ne uitam putin la cele trei variabilele ale consumului/consumatorilor, asemanarile devin si mai evidente:

1) Numarul de consumatori
Mare in ambelele cazuri, cu un profil foarte diversificat – fapt care face dificila o comunicare unitara catre toata populatia tinta.

2) Tipurile de produs
Unul singur – cu posibilitati reduse diferentiere mai ales in cazul pensiilor private

3) Frecventa si volumul
Vanzare unica, cu bariere semnificative la iesire in cazul pensiilor private

Prin urmare si pe piata pensiilor private vom avea castigatori si perdanti la fel ca in cazul alegerilor politice, iar apoi vom avea aliante post-alegeri, fuziuni si achizitii, congrese generale si demisii. Si probabil, cand vom trage linia vom vedea ca au castigat cei care si-au dorit mai mult acest lucru si s-au implicat pe masura, care si-au pregatit mai bine filialele si primarii din teritoriu, care au comunicat mai bine si mai consecvent cu populatia si care au avut un mesaj diferentiat pe placul celor pe care si-i doresc ca si alegatori.