Iliescu impotriva dezvoltarii

Ion Iliescu, fostul presedinte al Romaniei, a criticat recent, intr-o emisiune TV, doua aspecte care, considera domnia sa, afecteaza economia nationala:

1) Cota unica de impozitare nu aduce suficiente fonduri la buget si in plus, creeaza nedreptate, pentru ca un om cu un venit de cateva milioane de lei vechi pe luna plateste impozit de 16%, iar altul, care castiga zeci de miliarde (accentueaza Iliescu, invartind un deget in aer), plateste tot 16%.

2) Numeroase foste intreprinderi de stat au fost daramate dupa privatizare, iar noii proprietari au folosit terenurile pentru afaceri imobiliare, astfel ca produsele fabricate acolo in trecut au disparut de pe piata si s-au pierdut locuri de munca.

Aceste idei, exprimate de un simplu cetatean in Parcul Tineretului din Bucuresti, nu s-ar fi raspandit mai departe de Piata Unirii. Cand un demnitar cu popularitatea lui Ion Iliescu le rosteste la televizor, ele se pot transforma in curente de opinie. Din acest motiv, trebuie sa vedem daca nu cumva din expunerea fostului presedinte al tarii lipsesc anumite nuante.

1) O cota de 16% din cateva milioane inseamna sute de mii, iar 16% din zeci de miliarde echivaleaza cu miliarde. Asadar, cel care castiga mai multi bani contribuie cu o suma mai mare la buget. Daca statul ar face „dreptate totala” si i-ar aplica acestuia un impozit atat de mare incat din zeci de miliarde sa ramana cu cateva milioane, omul ar renunta la activitatea lui si s-ar orienta catre alta, cu mai putina bataie de cap, care i-ar aduce acelasi venit – de ordinul milioanelor. Personajul nostru si-ar reduce cheltuielile, astfel ca producatorii articolelor pe care el le foloseste ar inregistra scaderi la vanzari.

2) Pe terenul unei foste intreprinderi de stat pot fi construite cladiri de birouri (unde vor fi proiectate noi afaceri), o alta fabrica (unde vor fi realizate produse cerute pe piata), depozite (de unde vor pleca aceste produse catre distribuitori) sau locuinte (unde se vor odihni oameni care vor lucra la fabricarea unor noi produse). Daca obiectul de activitate este depasit, fabrica nu mai are rost. Si nici un patron nu isi poate plati la infinit angajatii ca sa ii faca produse fara cerere. Numai un manager masochist ar continua sa fabrice masiv pliculete pentru scrisori cand toata lumea trimite mesaje prin e-mail.