Notiunea de avans in comercial

Arvuna sau avansul isi gaseste reglementarea in Codul civil doar in materia contractului de vanzare – cumparare (art.1297 -1298 C.civ) dand astfel expresie principiului libertatii contractuale a partilor si constituind inca un exemplu de aplicare a principiului fortei obligatorii a contractelor.

Arvuna, consta de obicei, intr-o suma de bani sau orice alt bun mobil, remise in momentul incheierii unui contract, fie pentru a se marca, in mod ferm, incheierea unui contract si a garanta executarea sa, fie pentru a permite oricareia dintre partile contractante sa-si retraga ulterior consimtamantul dat la incheierea contractului .

Aceasta suma de bani, pe care una din partile unui contract o da celeilalte la incheierea contractului va fi pierduta daca, din culpa acelei parti, contractul va ramane neexecutat, sau va fi primita indoit, daca neexecutarea contractului se va datora culpei celeilalte parti.

Exista anumite situatii, prevazute de art.1927 C.civ., in care conventiile de arvuna nu produc nici un efect. Un prim caz este acela in care conventia principala a vanzarii este nula; fiind nul contractul de vanzare – cumparare, in mod firesc si conventia accesorie a arvunei este lovita de nulitate. Al doilea caz in care conventia de arvuna nu produce efecte este acela in care vanzarea se executa. De asemenea, daca partile, de comun acord, convin asupra desfiintarii contractului, ori daca executarea vanzarii a devenit imposibila, fara culpa vreunei parti, conventia de arvuna nu va avea nici un efect.

Dupa caz, in toate aceste situatii, arvuna va trebui restituita sau se „va prinde in prestatiile reciproce”, prin mecanismul compensatiei.

Dupa cum s-a aratat in practica judiciara, nu orice suma de bani ce se plateste cu ocazia perfectarii unui contract are caracter de arvuna , ci o astfel de suma poate avea si semnificatia unui avans din pretul care trebuie platit, adica ea poate constitui un inceput de executare a contractului . Desigur, calificarea unei sume de bani ca reprezentand o arvuna sau un avans (acont), va antrena efecte diferite in cele doua cazuri.

Astfel, in caz de neexecutare a obligatiilor contractuale, acontul va fi restituit de catre vanzatori, in timp ce arvuna va fi pierduta de cel ce a platit-o ori va fi restituita „indoit”. Tot astfel, in cazul imposibilitatii executarii contractului, arvuna va fi restituita, ea neproducandu-si efectele sale obisnuite, in timp ce sumele platite cu titlu de avans nu pot fi restituite, daca cel ce a platit aceste sume este si partea ce suporta riscul executarii contractului.

De asemenea, neexecutarea obligatiilor contractuale deschide posibilitatea creditorului de a solicita, o data cu rezolutiunea contractului pentru neexecutare, si daune-interese in vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin neexecutare; cuantumul acestor daune – interese este fixat cu anticipatie in cazul in care contractul neexecutat a fost insotit de o conventie de arvuna (clauza penala), in timp ce daca suma de bani avea semnificatia unui acont, cuantumul acestor daune – interese va trebui determinat de instanta de judecata.

Avansul poate fi asigurat prin incheierea unei polite de asigurare facultative.

ASIGURAREA RISCURILOR FINANCIARE PENTRU AVANS
I. Asigurarea riscurilor financiare
Asigurarea riscurilor financiare este o forma de asigurare complexa, putand avea un camp de manifestare si pe plan intern, dar, in deosebi, se manifesta pe plan international.
In sistemul asigurarilor pentru riscurile financiare se disting:
a. asigurarea creditelor, respectiv:
a.1. asigurarea creditelor interne;
a.2. asigurarea creditelor de export;
a.3. asigurarea ratelor la credite;
a.4. asigurarea creditelor pentru investitii;
b. asigurarea de garantii (de cautiune);
c. asigurarea de fidelitate.
a. In cadrul acestor asigurari, un loc deosebit il ocupa asigurarea creditelor care au drept scop protejarea comerciantilor si producatorilor impotriva daunelor financiare generate de insolvabilitatea cumparatorilor.

Primele incercari de asigurare a creditelor s-au facut in Franta, in 1850, dar prima societate de asigurari specializata, care a procedat la preluarea riscurilor respective, a fost American Credit Indemnity Company – 1893.

Asigurarea de credite este specifica economiei de piata care presupune existenta unui sistem de credite dezvoltat.
In tara noastra s-a practicat, inainte de 1989, numai asigurarea de credite de export, dar, in procesul de tranzitie, asigurarea de credite s-a amplificat.

a.1. Asigurarea de credite interne
Aceasta se impune in conditiile unei piete concurentiale, constituind un instrument care faciliteaza protectia vanzatorului fata de riscul de insolvabilitate al debitorului, dar si protectia bancii care a acordat creditul.
Asigurarea de credite se refera la riscurile potentiale in toate etapele procesului de productie si de distributie.
Polita emisa variaza in functie de legislatia si de uzantele din fiecare tara, putandu-se utiliza intr-o tranzactie individuala sau intr-un flux de afaceri continuu.
O alternativa este polita speciala, care asigura un numar de tranzactii, cu unul sau mai multi cumparatori, stabilite pe o perioada de 12 luni.
O alta alternativa este polita generala pe cifra de afaceri, pe credit, prin care se asigura toate afacerile realizate pe o perioada de timp (de regula 12 luni). Pentru emiterea unei astfel de polite, societatea de asigurari face investigatii in privinta agentului economic cu privire la:
– volumul afacerilor in anul anterior;
– volumul creditelor anterioare;
– structura si bonitatea cumparatorilor;
– volumul creditelor furnizor;
– volumul tranzactiilor estimate pe perioada de asigurare.
Polita de asigurare de credite interne nu acopera integral paguba prin intermediul despagubirilor. Asiguratul suporta pana la 20 – 25 % din pierdere, practicandu-se sistemul despagubirilor limitate prin franchisa.
Suma asigurata o poate constitui, dupa caz:
– cifra de afaceri a asiguratului in perioada de referinta;
– volumul tranzactiilor cu partenerii nominalizati.
In practica tarii noastre, asigurarea de credite interne este redusa.

a.2. Asigurarea de credite externe
Contractul de export are ca obiect: livrarea de marfuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii, cesiunea de licente si brevete de inventii in favoarea unor cumparatori sau beneficiari straini.
Intrucat, cel mai adesea, partile contractante convin, prin contract, asupra unui decalaj intre momentul livrarii si momentul platii, furnizorul acorda cumparatorului extern un credit comercial si, deci, furnizorul isi asuma atat riscul exportatorului pe credit, cat si efectele de trezorerie ale operatiilor de export cu plata la termen.

Acest fapt implica blocarea resurselor financiare ale furnizorului o perioada de timp, iar deblocarea impune apelul la credite bancare.

Asigurarea creditelor bancare se coreleaza cu mecanismul formelor pe care le imbraca creditele la export:
– credit – furnizor;
– credit – cumparator;
– credit – ajutoare din resurse publice.

Asigurarea creditelor de export acopera o multitudine de riscuri care, privite prin prisma momentului in care se pot produce, sunt grupate in:
– riscuri premergatoare semnarii contractului;
– riscurile ulterioare semnarii contractului.

Concurenta tot mai puternica pe plan international determina agentii economici sa lanseze oferte ferme, valabile o anumita perioada de timp.
Modificarea conditiilor economice, in perioada de valabilitate a ofertei (pret, dobanda, curs valutar), poate genera, pentru exportatori, in cazul incheierii unor contracte comerciale, o serie de pierderi care nu pot fi recuperate de la importatori.

In perioada premergatoare semnarii contractului, ofertantul este obligat sa depuna o cautiune in favoarea cumparatorului, care sa-i garanteze acestuia ca ofertantul va incheia contractul, in conditiile prevazute in oferta.

In faza ulterioara incheierii contractului, pot interveni o serie de riscuri:
– specifice intervalului dintre momentul semnarii contractului si livrarea bunurilor;
– specifice intervalului dintre momentul livrarii bunurilor si incasarii contravalorii acestora.
Contractul de asigurare pentru credite la export intra in vigoare, in cazul aigurarii creantelor rezultate din vanzari de bunuri, la data la care s-a efectuat prima livrare de bunuri si drepturile asupra acestora au trecut asupra cumparatorului extern, iar in cazul asigurarii creantelor rezultate din prestari de servicii, la data la care a inceput prestarea.

Raspunderea asiguratorului inceteaza la data ultimei scadente a creditului acordat, daca acesta a fost complet rambursat, in conditiile nerambursarii creditului ca urmare a producerii unor riscuri excluse de asigurare, o data cu plata despagubirilor de catre asigurator si in cazul denuntarii sau rezilierii contractului de asigurare.

Cele mai uzuale excluderi ale unui astfel de tip de polita se refera la:
– reclamatii pentru livrari de bunuri sau prestari de srevicii necorespunzatoare;
– penalitati sau orice alte pierderi in legatura cu nerespectarea obligatiilor contractuale;
– amenzi de orice fel;
– pierderi din diferente de curs valutar;
– pierderi rezultate ca urmare a producerii unor riscuri politice;
– pierderi provocate de razboi civil, revolutie;
– pierderi provocate de calamitati naturale.

Suma asigurata la un asemenea tip de polita nu poate depasi valoarea din factura externa. In general, suma asigurata se exprima in valuta in care s-a incheiat contractul comercial.

Francisa se situeaza, in practica, intre 10 – 50 %, procent stabilit in functie de:
– bonitatea si solvabilitatea cumaaratorului;
– ramura economica;
– tara in care se face exportul;
– perioada de creditare.

Prima de asigurare se stabileste pe baza cotatiei de prima determinata de asigurator in functie de criteriile enumerate.

In general, prima se achita anticipat si integral, pe intreaga perioada de valabilitate a contractului. La asigurarile incheiate pe perioade mai mari de 1 an, prima poate fi achitata si in rate anuale.

Plata despagubirilor se face in baza unor documente care sa ateste insolvabilitatea debitorului sau neindeplinirea obligatiilor contractuale din cauze comerciale.

Av. Coltuc Marius Vicentiu