„Pana la Dumnezeu ne mananca sfintii”

De cand am intrat in „afaceri” constat ca zicala de mai sus se potriveste perfect cu societatea din Romania. Descoperi peste tot oameni care opresc la ei comunicare cu sefii desi in mod normal isi iau salariul tocmai pentru a o inlesni…..In urma cu o saptamana mi-a fost relatata o astfel de intamplare, de catre o prietena de a mea, tot om de relatii publice. Paradoxal intamplarea avea in ea ca protagonisti doi oameni de relatii publice si o secretara.
Prietena mea, PR la o companie foarte importanta, trebuia sa caute companii mari de Relatii Publice pe care sa le invite sa participe la un pitch (pitch-licitatie – termen folosit in special in publicitate, atunci cand un client solicita ofertele mai multor agentii, atat ca idee creativa cat si ca buget). A ajuns in cautarile ei si la una dintre cele mai importante agentii de PR din Romania. Suna pe fix, raspunde secretara, care o intreaba de doua ori cine e si ce vrea, de partea cealalta prietena mea ii explica ca vrea sa vorbeasca cu sefa agentiei pentru a-i spune ca si-ar dori sa participe la o licitatie pentru un client cu nume rasunator. Socul prietenei mele a venit atunci cand secretara i-a spus ca „sefa e prea ocupata sa stea de vorba cu ea” si i-a inchis.
Foarte interesant, daca nici companiile de PR nu inteleg necesitatea angajarii oamenilor deschisi pentru a fi interfata comunicarii, atunci ce asteptari sa mai am de la ministere, fabrici de suruburi sau orice alte institutii….
Si extrapoland iata cum, in perioada de criza, o secretara a limitat accesul companiei la care lucreaza, la un pitch, pe care avea toate sansele sa-l castige, doar ca nu a simtit oportunitatea.
Asa ca dragi proprietari, directori si secretare ascultati ce are sa va spuna omul de la capatul celalalt al firului ca s-ar putea sa va deranjati putin dar sa nu fie in van ci pe bani. E criza, hai sa renuntam la vechile obiceiuri nesanatoase……