Pestele de la cap…

Am ajuns zilele trecute la o societate financiara nonbancara, pentru negocierea unor pachete de servicii solicitate de managementul acesteia. Vizita acolo a fost o mica expeditie, neplacuta e drept, in mediul de afaceri romanesc anterior anului 2000. Amuzant, dar lasa un gust amarui ; stiam ca inca mai exista astfel de ” comunitati” dar speram sa fi disparut demult, asa cum stiu ca dupa vara vine toamna dar nu ma pot opri sa nu-mi doresc sa mai intarzie o luna, doua…

Intalnirea fusese programata de responsabilul cu resursele umane, o domnisorica pierduta in spatiu si timp care de fapt era intr-un soi de faza de trece intre secretara si asistent manager si care, de nevoie, „tinea si interviurile” preliminare, asa ajungand sa se autointituleze responsabil cu resursele umane.

Cladirea ce gazduia birourile respective era cocheta, curata, situata intr-o zona eleganta. Doamna ce asigura paza foarte draguta si serviabila, auzind ca o caut pe d-ra XXX m-a intrebat aproape reflex ” Pentru interviu nu ? ” Nu , nu eram pentru interviu dar aceasta intrebare spunea multe despre fluctuatia de personal din societatea respectiva. O anunta pe d-ra XXX , care coboara dupa 3 minute si de pe ultimele trepte ale scarii ce facea legatura cu etajul ma intreaba ” Dumneavoasta ?! ” . OK, profesionalismul si politetea nu o caracterizau, nici nu incera sa pastreze macar aparenta acestora, asta e, nimeni nu e perfect, mai tocesc smaltul unei masele si ii amintesc ca aveam o intalnire. Ma identifica nominal in ceata intracraniana in care se pierduse si de la inaltimea acelorasi trepte ma roaga sa astept pentru ca de fapt cu dl director aveam intalnirea, ea doar o programase ! Cred ca se astepta sa-mi cer scuze ca o deranjasem dar am fost suficient de nepriceputa sa n-o fac.

Deci urma sa astept ! Mai are rost sa spun ca eu ajunsesem la ora fixata si confirmata in prealabil ?! Deci urma sa astept…pe un scaun de o curatenie precara asezat … sub scara de acces la etajul intai. In acest tmp au trecut pe langa mine cativa angajati posomorati, cocosati de greutati invizibile pe care pareau a le purta pretutindeni , care priveau doar inainte dar cu acea privire plecata , care nu se interesau de ce se intampla in stanga sau dreapta. Tocmai ma pregateam sa fac o intoarcere artistica pe toculetele mele si sa parasesc incinta cand a aparut secretara domnului director.

Secretara domnului director era vesmantata in alb, blugi strimti de pocneau pe coapse, un tricou in acelasi stadiu, cizme ca spuma laptelui, toate asezonate cu vrea 2-3 kilograme de lanturi aurii ce odihneau pe bratele, talia si gatul domnisoarei. Curiozitatea specifica vizitatorilor de gradini zoologice sau de muzee ale viitorului m-a facut sa o urmez catre sala unde urma sa-l intalnesc pe DOMNUL DIRECTOR. Era sala de sedite, de cca 30mp, cu o masa masiva in centru inconjurata de scaune. Cei doi, pentru ca venise si directorul de vanzari, se instalasera la mijlocul mesei, cu spatele la peretele opus intrarii (specialistii stiu de ce fac aceasta remarca, sic !), punand intre noi o masa lata care , pentru a-ti saluta interlocutorii, te obliga fie sa te aplecai indecent de mult , fie sa ocolesti o parte a sa pentru a ajunge sa strangi mana gazdelor. Am ales ultima varianta . Nu a fost oferit nici macar un pahar cu apa, probabil din spirit ecologic, rezervale de apa ale Terrei sunt amenintate si orice pahar in plus conteaza.

Dl Director avea un comportament de copil de ofiter prins cu mana in borcanul cu prajituri , copil ce asteapta lovitura centurionului tatalui. Privirea inexpresiva, orientata spre masa si nu spre ochii celulalt, gesturi putine si rigide, cuvinte scapate printre dinti, neradare, dorinta de a incheia urgent orice intalnire ce nu-i oglindea deplina importanta il transformau intr-o prezenta usor caricaturala. Din pura politete am continuat discutia, am ajuns impreuna la concluzia ca serviciile noastre nu sunt cele de care are nevoie, i-am sugerat o alta agentie de resurse umane, mai potrivita si… incheierea a venit apoteotica : ” Pe toti cei de aici eu i-am format, eu i-am invatat sa fie oameni , sa se poarte profesional, ca niste oameni de afaceri- fiecare pe bucatica lui acolo „

Era atat de plin de sine incat nu putea sa accepte nici macar ca scenariul cel mai odios posibil, ca a deformat personal si profesional vreo 40-50 de persoane.

Subalternul tinde sa copie modul de a fi si de a se prezenta al sefului, acesta din urma devine (voluntar sau nu) model pentru ceilalti ; dar a fi model pentru ceilalti nu e intotdeauna un privilegiu ci mai ales o responsabilitate in plus.

Si cum pestele de la cap incepe sa miroasa dar sfarseste prin a-si asuma acelasi miros in totalitate, imaginea managerului slab se distinge clar in gesturile si cuvintele angajatilor, incepand cu paznicului sau personalul de la cleaning si finalizand cu asistentul ; imaginea managerului performant se disipa in aparenta profesional-performanta a unei echipe echilibrate si bine orientate.