Trainerul ubersexual (2)

Astazi, putina „istorie”.

Trainerul roman dateaza din jurul anilor ’92-’94 si poate fi caracterizat printr-o oarecare cunoastere a unei limbi internationale consacrate (engleza, franceza, germana dar cea din urma mai putin decat celelalte doua), o stapanire relativ buna a limbii natale la nivel de vorbire si scriere, ceva dictie dar nu musai si confortul vorbirii in fata unui grup mai mare de 10 persoane.

De unde sa aiba saracii experienta la numai 2-3 ani de economie de piata? Mari teoreticieni, trainerii initiali erau foarte tari in a-si convinge conationalii de adevaruri descoperite de capitalistii verosi in timp ce noi ne jucam de-a comunismul. Adevaruri care astazi par banale, gen „comunicarea este cheia succesului”, „lucrul in echipa nu dauneaza grav sanatatii individuale” sau „planificarea nu este o descoperire a comunistilor si nu are nimic de-a face cu planurile cincinale sau cu Cantarea Romaniei”.
Imi aduc aminte cu duiosie de primii participanti romani care ne priveau cu condescendenta gen „saracii, le-au spalat americanii creierul” sau cu circumspectie gen „oare ce vor astia de la noi?”.

Pe vremea aceea abia descoperiseram flipchartul, hartia pe care scriam era hartie de ambalaj uneori alba iar markerele erau niste carioci putin mai groase decat cele din penarele chinezesti. Cand englezii ne-au dedat la blue tack, a inceput comertul cu materiale banale de training (o folie de blue tack – o plastilina folosita pentru a planta hartiile scrise pe pereti – costa pe piata neagra pana la 50 de dolari!). Acum se gaseste la supermarketuri si se cheama patafix. Costa 3 RON.

De cele mai multe ori, prototrainerul isi pregatea foi de flipchart cu subiectele pe care urma sa le trateze. In cele mai evoluate cazuri avea transparente de retroproiector. Scrise cu carioca si date cu lac sau fixativ pe deasupra sa nu se stearga…

Urmeaza sa vorbim despre primele diferentieri in randul trainerilor, si despre primul tip de trainer, „tehnosexualul”.