Ura fata de coada vacii, o maladie anti-business

O doamna dintr-un sat de munte, alaturi de care am calatorit in tren, mi-a povestit ca un politician si-a facut vila in acel sat si a cerut noilor sai vecini „sa nu mai prinda nicio vaca pe drum”, pe motiv ca balega ii murdareste rotile de la masina.

„Si dumneavoastra ce ati facut, doamna?” – am intrebat-o. „Eu nu am vaca, dar cei care au avut, le-au vandut, ce sa faca, doar el e cine e, nu?” – mi-a raspuns.

Am incercat sa ii explic ca dreptul la proprietate nu poate fi ingradit de nimeni, oricat de mare politician ar fi. Si ca a sta la Ototoaia din Deal sau Vaidenoii de Jos, dar a pretinde conditii de Beverly Hills, este cum ai paste vacile pe dealul de la Hollywood, ori la Viena, in Prater. Strici rostul locului, cum s-ar zice. Degeaba insa toate argumentarile. In ochii doamnei din tren se citea si putina mandrie ca are consatean un om atat de important.

De sute de ani, vacile se balega pe ulitele satelor romanesti. De sute minus vreo 30 de ani (adica pana i-a plecat lui Ceausescu mintea pe imas si a decis o dirijare totala in agrozootehnie, cu mercuriale de preturi si contractari la stat), laptele, branza si iaurtul au fost alimente accesibile oricarui roman. Iar cresterea animalelor, un business din care a putut sa traiasca multumitor orice taran harnic.

Avem oameni care prin banii si puterea lor de decizie ar putea sa scoata economia nationala din prapastie. Impulsionarea agrozootehniei, cu fonduri si initiative, ar fi o posibila cale. Numai ca unii dintre acesti oameni bogati si puternici sufera de un anumit blocaj mental: nu sunt capabili sa gandeasca nici macar cat un taran de la coada vacii.

Ei urasc coada vacii. Pe sub ea cade balega care le aminteste ca nu s-au nascut la Beverly Hills. Si complexul lor de inferioritate adanceste marasmul nostru economic.