Cariere

De ce stai peste program? Intre fuga de realitate si incapacitatea de a spune „NU”

04 Jul, 00:07 • karina.popescu
Statul peste program este incetatenit de ceva vreme in Romania. Sunt doua categorii de angajati care alimenteaza aceasta practica: aceia care se gandesc prea mult la ce ar spune seful si cei care nu stiu sa isi refuze seful. Doua mari slabiciuni exploatate la nesfarsit de angajatori. Care ar fi solutiile?
De ce stai peste program? Intre fuga de realitate si incapacitatea de a spune NU

Am tratat intr-un articol anterior
problema workaholismului. Separat de fenomenul acesta, mai este unul: statul peste program. De ce
toata lumea pare sa contribuie la “reglementarea” acestei
practici?

Chiar daca iti termini treaba in cursul
programului, nu pleci de la serviciu cand ar trebui, pentru ca seful
te-ar incadra in categoria celor care “rup usa”. Doar nu vrei sa
te compare cu un functionar la stat, nu? Tu trebuie sa fii acel
angajat model, dedicat, care uita sa se mai uite la ceas, de dragul
muncii. De fapt, stai numai cu ochii pe ceas de la ora 18.00 incolo.
Probabil destul de multi se vor regasi in aceasta categorie.

[b]Nu vrei sa rupi usa sau nu ai pentru ce sa te grabesti acasa?[/b]

Chiar daca ne terminam treaba in cursul
programului, nu plecam de la serviciu, de teama ca seful sa nu isi
faca o impresie gresita despre noi. Daca am “rupe usa” la ora
incheierii programului, ar insemna ca lucram doar pentru acel salariu
lunar si practic nu avem cum sa aducem o plusvaloare companiei, daca
„doar ne facem treaba”.

Din pacate, asa gandesc majoritatea
angajatilor. Si e si mai regretabil ca asa gandesc angajatorii lor.

“Exista inca intr-adevar organizatii
in care se apreciaza si chiar se incurajeaza statul peste program.
Spun ‘statul’ si nu ‘lucrul’ pentru ca unul din studiile din
anul 2009 arata ca randamentul orelor suplimentare este de maxim 20%.
Practic, 80% este ‘stat’ peste program”, spune Cristian Onetiu,
life coach, antreprenor si realizatorul emisiunii “Antrenorul” de
la Kanal D.

Companiile care au depasit aceasta
mentalitate au realizat ca superaglomerarea oamenilor duce ulterior
la absenteism datorat deselor imbolnaviri, la blocaje in comunicare
si decizie si mai ales la o rotatie mare de personal, care pana la
urma costa mult mai mult compania, subliniaza acesta.
[quote=Cristian Onetiu, life
coach]Foarte rar angajatorul se opreste singur in a cere taskuri
peste taskuri, autosesizandu-se[/quote]

Statul peste program pune in disconfort
angajatorul daca  acesta trebuie sa plateasca ore suplimentare,
asadar raportul timp petrecut la munca/productivitate este unul
ineficient, afirma Mihaela Feodorof, proprietara Yourway Counseling.

Comparativ cu workaholismul, statul
peste program este varianta putin periculoasa, in opinia lui Cristian
Onetiu. “Este mai mult o fuga de realitate si de viata personala. Uneori oamenii prefera asta pentru ca efectiv nu au altceva mai
bun in viata lor spre care ‘sa rupa usa’ la finele
programului. Workoholismul este o cufundare totala in
problematicile de munca si o instrainare de realitate”, considera
acesta.

[b]Accepti sarcini dupa sarcini si
suferi in tacere[/b]

Exista si categoria angajatilor
care stau peste program pentru ca pur si simplu nu le ajunge timpul
sa isi termine multele sarcini la care s-au inhamat. Acestia probabil
sunt cei mai multi. Potrivit unui studiu derulat anul trecut, 35%
dintre romani sunt nevoiti sa stea peste program din cauza ca au prea
multe atributii la locul de munca.

Muncesc foarte mult, pentru ca au
din ce in ce mai multe sarcini, pe masura ce personalul se reduce,
aproape peste tot, in contextul crizei economice.

Acestia traiesc de pe o zi pe alta,
practic in timpul saptamanii nu au timp de nimic – ajung seara acasa
epuizati, mananca si se culca, a doua zi o iau de la capat, pentru ca
in weekend sa se prabuseasca. Weekendul devine astfel pauza de somn,
in loc sa fie un timp petrecut in nenumarate alte feluri.

Angajatii de acest tip s-au inmultit in
ultimii ani, pe fondul incertitudinii de pe piata muncii. Care ar fi
solutia in cazul lor?

“Foarte rar angajatorul se opreste
singur in a cere taskuri peste taskuri, autosesizandu-se. Dar nici nu
se supara atunci cand ii este explicata depasirea unei limite.  Asa
ca solutia nu vine din partea angajatorului sau sefului, ci din
partea anagajatului/subalternului”, raspunde Cristian Onetiu.

“Eu intotdeauna le recomand acestora
din urma sa isi ridice capul sus, [b]sa isi depaseasca fricile de
concediere si sa comunice deschis supraincarcarea pe care o simt[/b]. Sa
ceara si sa accepte instruire pentru a deveni mai eficienti si
eventual sa identifice noi instrumente de lucru care le-ar usura
munca si pe care organizatia si le permite. Sa incerce sa negocieze
“o perioada de criza” in care sunt dispusi sa lucreze peste
masura pe care sa o comunice familiei pentru a primi suportul
acesteia. Sa ia aceasta situatie speciala ca o perioada de invatare
intensa, de confirmare a loialitatii si suportului fata de o situatie
dificila a companiei. Dar sub nici o forma sa sufere in tacere.
Nimeni nu invata sau evolueaza din asta!”, subliniaza specialistul.

[quote=Mihaela Feodorof, Yourway
Counseling] Daca angajatul a ajuns in aceasta stare este si vina lui
ca nu a stiut sa gestioneze, in termeni civilizati, relatia cu seful
care a pierdut dimensiunea atributiilor[/quote]

In raport cu alte tari, unde legislatia
muncii sustine echilibrul vietii personale in raport cu cea
profesionala, mai avem de recuperat. Mihaela Feodorof, de la Yourway
Counseling, isi aminteste ca inca de la inceputul anilor 2000 a
schimbat pareri cu cativa conationali care lucrau peste hotare.

“Plecasera din tara cu dorinta de a
dovedi cat de capabili sunt in plan profesional si au avut tentativa
de a ramane peste program pentru a se devansa termenul unor proiecte.
Au avut insa surpriza de a li se interzice sa-si continue activitatea
cu mai mult de o ora dupa programul stabilit prin contract”,
povesteste aceasta.

Si Mihaela Feodorof considera ca
angajatul are cea mai mare parte din vina pentru o situatie care pare
fara scapare.

“In pofida faptului ca acest tip de
angajat pare o victima, cred ca este propria sa victima. Ma indoiesc
ca un superior poate incarca atat de mult un salariat daca acesta ar
fi incercat sa discute numarul sarcinilor, diversitatea  acestora
si timpul necesar fiecareia. Asadar, daca angajatul a ajuns in
aceasta stare este si vina lui ca nu a stiut sa gestioneze, in
termeni civilizati, relatia cu seful care a pierdut dimensiunea
atributiilor”, spune ea.

Ce consecinte ar putea avea
fenomenul pe termen lung? Orice forma de gestiune eronata duce la
consecinte nedorite, raspunde reprezentanta Yourway Counseling.

“Frauda, pentru cei care controleaza
si nu se dau dusi in concedii, este una dintre ele. Greseala este o
consecinta care afecteaza atat angajatul care este pasibil de
pedeapsa dar si angajatorul care isi pericliteaza imaginea pe piata
de profil. Apoi, vestile rele se imprastie usor, o companie care isi
suprasolicita angajatii sau care permite astfel de comportamente
deraiante nu isi poate consolida un brand de angajator”, precizeaza
aceasta.

[b]Dorinta de a fi remarcat cu orice
pret[/b]

Potrivit unui studiu realizat de
compania de consultanta si training Result Development in perioada
2011-2012 si intitulat Valorile angajatilor romani, recunoasterea
celorlalti este cea mai importanta si dezirabila valoare personala a
romanilor.

Astfel, recunoasterea celorlalti
reprezinta o valoare-agregat, care implica celelalte valori centrale,
cele care exprima forta statutului nostru social: castigul financiar,
pozitia de putere, faima, libertatea etc.

Din perspectiva unor focus-grupuri,
recunoasterea celorlalti poate fi echivalata cu banii si puterea.

Majoritatatea angajatilor romani vor sa
fie recunoscuti de catre ceilalti, considera ca au dreptul de a fi
recunoscuti. Iar acest drept presupune existenta unui statut care sa
impuna respectul celorlalti. De aici si statul peste program, care,
in afara cazurilor in care respectivul angajat are ceva de terminat,
nu se justifica. Este doar un mic act demonstrativ in fata sefului si
a colegilor, facut, de cele mai multe ori, in van. 

“Eficienta e clar ca nu mai exista
dupa cele 8 ore. Exista doar o derizorie dorinta de a fi remarcat, de
a fi apreciat, de a nu supara”, spune Florina Onetiu, fondator
Academia Femeilor, precizand ca atat sefii, cat si anagajatii
constribuie si sustin acest obicei total nesanatos pentru orice
companie.

Citeste si

Workaholic cu acte. Cum au devenit
corporatiile singurul teren stabil din viata ta


Hotii timpului nostru: Vrem bani,
putere si faima, dar valoarea muncii e pe ultimul loc