- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Proba de caracter. Sa intelegem esenta leadershipului prin literatura

30 Apr, 00:08 • Redactia DailyBusiness
Autor: Joseph L. Badaracco Jr.
Proba de caracter. Sa intelegem esenta leadershipului prin literatura

Editura Publica
Colectia International Bestseller

Pret 45 lei

Titlu original: Questions of Character. Illuminating the heart of leadership through literature

Cartea intr-un minut:
Joseph L. Badaracco Jr. preda leadership-ul la Harvard Business School, cu ajutorul personajelor din literatura universala. In „Proba de caracter”, incearca sa demonstreze ca diferenta intre succes si esec nu tine neaparat de dexteritati, tehnica, experienta, diplome sau contacte numeroase. Ce conteaza este sa ai o imagine clara despre cine esti cu adevarat.

Cronica DailyBusiness

Personajele apar ca oameni adevarati, nu ca studii de caz, iar intelegerea este profunda prin accesul la ceea ce gandesc si simt ei. De aici apar intrebari stimulative pentru lideri, fie ca sunt la inceputul carierei sau intr-o etapa ulterioara.

Cartea este structurata in jurul a 8 astfel de intrebari. Fiecare intrebare este un indrumar de autoevaluare in privinta unui aspect al caracterului. In cazul liderilor, sa ai caracter inseamna sa ai raspunsuri personale la un anumit set de intrebari. Aceasta cunoastere de sine este adesea factorul critic care le permite liderilor sa-si duca la bun sfarsit munca.

Incercarile cruciale din viata liderilor sunt, poate, chiar universale. Caracterele se formeaza in jurul unor visuri privind viata si munca. Liderii isi petrec mare parte din timp gandindu-se la viitor si facand planuri, stabilind obiective si evaluand progresele.

Primele intrebari lansate de carte sunt „Este visul meu unul potrivit?”, „Visez cu ochii deschisi?”, „Ce visuri trebuie abandonate?”, „Sunt acestea cu adevarat visurile mele?”.

Pentru a intelege aceste intrebari, prima povestire este „Moartea unui comis voiajor”, de Arthur Miller. Spre sfarsitul piesei, se arata puterea toxica a visurilor gresite. Parerea dominanta despre aceasta piesa este ca Willy, personajul central, a imbratisat o varianta corupta a visului american, care defineste succesul in termeni de bani, statut social si celebritate. El este incapabil sa ia deciziile grele de care este nevoie pentru visurile cele bune.

Pe masura ce omul trece prin viata, visurile bune cresc la randul lor, evolueaza si se redefinesc. Visurile bune isi trag seva din caracterul si viata de zi cu zi a unui om, nu din imaginile si ispitele societatii din jur. Testul la care trebuie sa faca fata un lider consta in cat de mult ii place sa trudeasca pentru visul sau.

Urmatoarele 3 capitole pun intrebari necesare la inceputul unei cariere: „Cat de flexibil este codul meu moral?”, „Sunt modelele mele morale in masura sa impresioneze?”, „Imi pasa cu adevarat?”

Pentru a gasi raspunsul la aceste intrebari, autorul recurge la un sef de trib african, pe nume Okonkwo. Scriitorul nigerian Chinua Achebe ii spune povestea in „O lume se destrama”.

Un cod moral solid necesita o interactiune permanenta si deschisa cu viata morala si practica din jurul conducatorului. Semnul cel mai clar al unui bun cod moral este flexibilitatea, mai degraba decat fermitatea.

Pentru a intelege rolul crucial al devotamentului in activitatea unui lider, autorul examineaza romanul „Ultimul magnat” de F. Scott Fitzgerald, care prezinta viata unui lider ca pe o lunga si dificila truda, nu ca pe o aventura pasionanta.

Capitolul al cincilea se concentreaza pe un punct de cotitura in cariera multor lideri. Intrebarea este „Sunt pregatit sa imi asum responsabilitati?”

In povestea „The Secret Sharer”, Joseph Conrad il arata pe tanarul capitan care parea ca are forta emotionala si psihologica pentru a-si asuma comanda vasului si responsabilitatea pentru viata echipajului. Reuseste sa faca acest lucru prin auto-observare si prin pasi facuti constant si cu rabdare catre controlul de sine.

Cele 3 capitole finale se ocupa de intrebari fundamentale care se pun in etapele ulterioare ale carierei. Efortul cladirii caracterului nu ia sfarsit niciodata: chiar si cei care au succes si sunt experimentati si puternici se confrunta cu probleme de caracter.

Printre cele mai importante intrebari: „Sunt capabil sa fac fata avalansei succesului?”, „Cat de bine combin principiile cu pragmatismul?”, „Ce inseamna sa reflectezi temeinic?”. Sunt intrebari pe care oamenii nu si le mai pun pentru ca lumea de azi pare sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a impiedica reflectia serioasa asupra vietii si muncii.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan și șeful Curții de Conturi Europene au discutat la București despre controlul fondurilor UE și întărirea mecanismelor de audit
Nicușor Dan și șeful Curții de Conturi Europene au discutat la București despre controlul fondurilor ...
Donald Trump: „Va trebui să învățați să luptați pentru voi înșivă. SUA nu vor mai fi acolo să vă ajute, la fel cum nici voi nu ați fost pentru noi”
Donald Trump: „Va trebui să învățați să luptați pentru voi înșivă. SUA nu vor mai fi ...
Ungaria: Opoziția maghiară avansează în bastionele partidului Viktor Orbán
Ungaria: Opoziția maghiară avansează în bastionele partidului Viktor Orbán
Mirabela Grădinaru: Copiii se confruntă cu provocări din ce în ce mai subtile, dar mai periculoase ca oricând
Mirabela Grădinaru: Copiii se confruntă cu provocări din ce în ce mai subtile, dar mai periculoase ...
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro la șeful ARR, Cristian Anton
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro la șeful ARR, Cristian Anton
EY România: Declarația Unică va fi precompletată din 2026, dar contribuabilii rămân responsabili pentru verificarea datelor
EY România: Declarația Unică va fi precompletată din 2026, dar contribuabilii rămân responsabili ...
Guvernul se reunește în ședință extraordinară pentru prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază
Guvernul se reunește în ședință extraordinară pentru prelungirea plafonării adaosului comercial ...
SUA atacă o instalație nucleară iraniană, în timp ce Teheranul lovește un petrolier în largul coastei Dubaiului
SUA atacă o instalație nucleară iraniană, în timp ce Teheranul lovește un petrolier în largul ...
Secretarul de stat american Marco Rubio avertizează Iranul și promite redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio avertizează Iranul și promite redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Pentagonul respinge acuzațiile privind posibile investiții ale lui Pete Hegseth în industria de apărare înainte de conflictului cu Iranul
Pentagonul respinge acuzațiile privind posibile investiții ale lui Pete Hegseth în industria de apărare ...
Legea bugetului de stat pe 2026 a intrat în vigoare. Finanțele indică accelerarea investițiilor și consolidare fiscală prudentă
Legea bugetului de stat pe 2026 a intrat în vigoare. Finanțele indică accelerarea investițiilor și ...
Leavitt: Trump poate lua în considerare o contribuţie din partea ţărilor arabe la costul războiului
Leavitt: Trump poate lua în considerare o contribuţie din partea ţărilor arabe la costul războiului