- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

67 de proiecte IT intră în competitie pentru cele 15 granturi ANIS!

01 Oct, 23:43 • Bugiu ⁠Ana Maria
La cea de-a șaptea ediție a Bursele ANIS, 67 de aplicații au fost înscrise, un număr record pentru program. Proiectele concurează pentru 15 burse de câte 5.000 de euro fiecare, sprijinite de companiile membre ANIS.
67 de proiecte IT intră în competitie pentru cele 15 granturi ANIS!

La cea de-a șaptea ediție a programului Bursele ANIS, care s-a încheiat recent, au fost înregistrate un număr record de 67 de aplicații din partea asistenților universitari, lectorilor și doctoranzilor din întreaga țară. Aceste aplicații sunt împărțite în șapte categorii și concurează pentru una dintre cele 15 burse oferite, fiecare având o valoare de 5.000 de euro, sprijinite de companiile membre ANIS, potrivit economedia.ro.

Bucureștiul se află în fruntea clasamentului cu cele mai multe proiecte înscrise, având 26 de aplicații, urmat de Cluj-Napoca cu 16 și Timișoara cu 6. Iașiul, Brașovul și Sibiul au contribuit cu 5, 4, respectiv 4 aplicații, iar cadre universitare din alte orașe (Oradea, Galați, Constanța, Pitești și Ploiești) au participat și ele.

„Interesul crescut pentru Bursele ANIS din acest an, alături de implicarea unui număr impresionant de companii de renume, subliniază atât dorința tinerilor profesori universitari de a inova și de a contribui la dezvoltarea educației tehnice din România, cât și angajamentul industriei de a susține formarea viitoarelor generații de profesioniști în tehnologie”, a declarat Corina Vasile, director executiv ANIS.

Te-ar mai putea interesa și: Start pentru dezvoltarea de proiecte fotovoltaice: A fost lansată prima licitație importantă

foto: proiecte IT

67 de proiecte IT intră în competitie pentru cele 15 granturi ANIS!

În perioada 1-31 octombrie 2024, va avea loc evaluarea proiectelor înscrise în competiția pentru bursele ANIS, iar câștigătorii celor 15 burse vor fi anunțați pe 7 noiembrie, în cadrul Galei „Bursele ANIS 2024” de la București.

De la înființarea programului, în ultimii șase ani, 67 de proiecte didactice au beneficiat de sponsorizări, primind granturi în valoare totală de 335.000 de euro. Până acum, au fost înscrise 211 proiecte din 51 de facultăți și 14 centre universitare, ceea ce a facilitat colaborări între companii și mediul academic în domeniul cercetării și dezvoltării (R&D).

Evaluarea va consta într-un proces preliminar între 1 și 15 octombrie, în care aplicanții trebuie să prezinte o aplicație scrisă și un videoclip cu elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului propus. Cei selectați vor susține interviuri pe 19 și 20 octombrie, iar din aceștia vor fi aleși câștigătorii burselor.

Comitetul de evaluare este format din:

  • Prof. Dr. Lenuța Alboaie – Universitatea Al. Cuza (Facultatea de Informatică)
  • Prof Dr. Răzvan Bologa – Academia de Studii Economice (Facultatea de Cibernetică)
  • Conf. Dr. Cosmin Bonchiș – Universitatea de Vest Timișoara (Facultatea de Matematică și Informatică)
  • Conf. Dr. Radu Gramatovici – Universitatea din București (Facultatea de Matematică-Informatică)
  • Ovidiu Dan – Head of Big Data and Cybersecurity Eviden Romania
    Prof. Dr. Ing. Vasile Manta – Universitatea Tehnică Gh. Asachi (Facultatea de Automatică și Calculatoare)
  • Ion Moldoveanu – Technology / Program Director – Compliance Technology Deutsche Bank
  • Prof. Dr. Simona Motogna – Universitatea Babeș Bolyai (Facultatea de Matematică și Informatică)
  • Prof. Dr. Răzvan Rughiniș – Universitatea Politehnica București (Facultatea de Automatică și Calculatoare)
  • Prof. Univ. Dr. Ing. Honoriu Vălean – Universitatea Tehnică Cluj (Facultate de Automatică și Calculatoare)
  • Prof. Dr. Radu Vasiu – Universitatea Politehnica Timișoara (Fac. de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale)
  • Conf. Univ. Dr. Ing. Paul Irofti – Universitatea București (Facultatea de Matematică-Informatică)
    Conf. Dr. Titus Bălan – Universitatea Transilvania din Brașov (Facultatea de Inginerie electrică și știința calculatoarelor)

Te-ar mai putea interesa și: România încă are magnet pentru finanţări: 67% dintre investitori ne consideră atractivi pentru proiecte