Biserica Învierii Domnului și a Sfântului Mormânt de la Ierusalim

După reprimarea revoltelor iudaice, împăratul Adrian a ordonat transformarea locurilor sacre iudaice și creștine în edificii păgâne, inclusiv ridicarea unui templu pe Golgota, spațiu care avea să fie recuperat abia în secolul al IV-lea, când Constantin cel Mare și Elena au dispus demolarea construcției și edificarea unui complex creștin, dedicat ultimelor momente din viața lui Iisus.

În anul 614 perşi au incendiat acest minunat ansamblu, restaurat întocmai ca cel dinainte de un vrednic egumen al Sfântului Mormânt cu numele Modest.

De atunci înainte, în repetate rânduri, cotropitorii Ierusalimului aduceau stricăciuni nu numai Bisericii Sfântului Mormânt, dar şi conducătorilor şi slujitorilor de aici, mulţi dintre ei fiind omorâţi în chinurile cele mai groaznice.

La începutul secolului al XI-lea ansamblul creştin de aici a fost complet distrus, din porunca unui calif al Egiptului, dar împăraţii bizantini au reconstruit-o imediat, potrivit datelor oferite de Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte din Ierusalim.

În vremea cruciadelor creştine, Bisericii Sfântului Mormânt i-au fost adăugate în imediata apropiere noi paraclise şi biserici reunite sub acelaşi acoperiş. Deşi uneori cu sacrificii materiale, de atunci încolo, a fost posibil ca biserica să fie frecventată de toţi creştinii.

În timp, întregul complex a cunoscut generozitatea unor prinţi şi domnitori, chiar şi a celor români. Aceste ajutoare băneşti au permis în timp întreţinerea bisericii şi renovarea pe rând a Rotondei, a iconostasului, sau a altor lucrări de reparaţie şi întreţinere.

Incendiul din secolul al XIX-lea și reconstrucția Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim

Din pricina unui devastator incendiu, la începutul secolului al XIX-lea, Biserica Învierii Domnului și a Sfântului Mormânt de la Ierusalim a fost refăcută.

Au urmat apoi repararea stricăciunilor produse în urma unui cutremur, precum şi a altor stricăciuni pricinuite de război, sau de trecerea timpului.

Pentru a evita discuţiile dintre confesiuni, s-a realizat o delimitare a drepturilor fiecăreia asupra zonei, precum şi un statut de funcţionare a bisericii şi a locurilor pentru închinare din Ţara Sfântă.

Biserica Sfântului Mormânt și a Învierii Domnului Iisus Hristos

In decursul istoriei Biserica Sfântului Mormânt și a Învierii Domnului Iisus Hristos a avut diferite denumiri, dar în general, majoritatea oamenilor, o numesc Biserica Sfântului Mormânt, pentru că această biserică a fost construită pe locul în care Iisus Hristos a fost răstignit şi îngropat într-un mormânt săpat în piatră.

Alţii o numesc Biserica Învierii, pentru că aici a înviat Domnul. Biserica are o importanţă deosebită pentru creştinii ortodocşi, dar şi pentru cei de alte confesiuni creştine, care vin aici să se închine şi să aducă slavă lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut Domnul pentru noi.

În partea din faţă a bisericii se află o curte spaţioasă în care se adună pelerini în timpul marilor sărbători şi procesiuni creştine de peste an, dar şi pentru a asculta indicaţiile ghizilor despre istoria bisericii şi a evenimentelor sfinte petrecute în timp aici. Din această curte cu formă pătrată de pot vedea împrejur mai multe mănăstiri şi paraclise ale ortodocşilor, armenilor şi copţilor.

Spre nord se deschid sub forma unor arce două intrări, una zidită, iar alta cere permite accesul în Biserica Sfântului Mormânt

Pe această uşă numită poarta sfântă sunt două inscripţii adresate pelerinilor: „…închinătorule, intră întru bucuria Domnului, în cerul plin de lumină” şi „Intraţi, în curţile Domnului, în mormântul dătător de viaţă, unde sălăşluieşte Harul şi stăpâneşte lumina cea binecuvântată”.

Coloanele de marmură albă din stânga intrării sunt fisurate în partea de jos. Tradiţia ne spune că într-un an, credincioşii ortodocşi, neavând cu ce să achite taxele impuse de turci pentru intrarea în Sfântul Mormânt au rămas afară pentru a primi din cer Sfânta Lumină. Atunci, în chip minunat, focul dumnezeiesc, care coboară în fiecare an în Sâmbăta Mare la Sfântul Mormânt, a lovit aceste coloane lăsând aceste urme vizibile şi astăzi.

La numai câţiva metri de la intrare ajungem la Piatra ungerii

Piatra ungerii este de fapt o lespede din piatră roşiatică care protejează locul în care Iosif din Arimateea şi Nicodim, au aşezat trupul Domnului, după ce l-au coborât de pe cruce.

Aici, ne spune Evanghelia „au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.…Acolo l-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape”.

Deasupra plăcii de marmură atârnă frumos mai multe candele. Toţi credincioşii care intră astăzi în Biserica mare a Sfântului Mormânt îngenunchează în acest loc cu multă evlavie, sărută şi udă cu lacrimi piatra unde a fost înfăşurat cu arome şi giulgiu trupul neînsufleţit al lui Iisus.

Pe mozaicul din faţă este prezentat în culori foarte vii acest eveniment cutremurător. Împrejurul acestei lespezi din marmură, acoperită cu mir şi petale de trandafir, în Vinerea Mare, mulţimile cântă prohodul Domnului.

Golgota – La câţiva metri de acest loc spre răsărit se înaltă o stâncă încadrată astăzi într-un paraclis mai spaţios, cu două altare

Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul în care a fost înălţată Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

În dreapta Crucii se află primul altar şi marchează locul în care Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în cuie pe lemnul crucii. În mijlocul altarului principal numit Sfânta Golgota este fixată în crăpătura stâncii o cruce care ne aminteşte de răstignirea Domnului.

În imediata apropiere este o icoană a Sfintei Fecioare Maria, prin inima căreia a trecut durerea ca şi o sabie văzând pe Fiul ei preaiubit răstignit între tâlhari.

„Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul”. Iar alţii Îl huleau împreună cu arhiereii şi cărturarii şi îl batjocorea, dar Iisus s-a rugat zicând: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!” Şi „strigând iarăşi cu glas mare și-a dat duhul.

Catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat s-au sculat. …Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Evanghelia după Matei, cap 27).

Astăzi, pe acest loc se află Sfânta Masă a altarului pe care se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie. În partea de jos a Sfintei Mese nişte panouri transparente protejează stânca Golgotei crăpată de cutremur.

Credincioşii pot atinge această stâncă printr-un orificiu al unui disc din aur, împodobit cu scene de pe drumul crucii, donat Sfântului Mormânt de către domnitorul român Şerban Cantacuzino.

Locul este cunoscut în Evanghelie ca „Locul Căpăţânii”. Prin panourile protectoare ale stâncii laterale se poate vedea şi astăzi stânca înroşită de sângele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei peste căpăţâna lui Adam, părintele neamului omenesc, al cărui păcat a fost răscumpărat prin jertfa lui Hristos.

Sfântul Mormânt se află în partea de vest, înaintea Bisericii Învierii, în mijlocul unui spaţiu circular, de mari dimensiuni acoperit, cu o cupolă uriaşă susţinută de coloane din piatră

Coborând scările de la Altarul Golgotei, ne întoarcem iarăşi spre Piatra ungerii, în partea de apus a bisericii şi înaintăm spre Sfântul mormânt în care a fost pus trupul lui Hristos. Sfântul mormânt se află în partea de vest, înaintea Bisericii Învierii, în mijlocul unui spaţiu circular, de mari dimensiuni acoperit, cu o cupolă uriaşă susţinută de coloane din piatră.

Sub centrul acestei cupole se află Cuvuclionul cu forma unui mormânt ebraic vechi. Cuvântul Cuvuclion înseamnă cămară, sau tezaur împărătesc şi aici marchează locul exact al Sfântului şi Preamăritului Mormânt din care a înviat Hristos.

La intrarea în mormânt, în partea dinspre răsărit, se află icoana învierii Domnului cu inscripţia: „Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm, Sfântului Domnului Iisus…”, iar în partea superioară alte inscripţii ale învierii: „Toţi credincioşii să se închine ţie mormânt primitor de viaţă, că a fost îngropat în tine şi a înviat cu adevărat Hristos Dumnezeu”, şi: „Cei care negaţi învierea trupurilor, intrând în mormântul lui Hristos, învăţaţi că a murit, şi a înviat din nou, trupul Dătătorului de Viaţă, spre încredinţarea învierii celei de pe urmă, în care nădăjduim”. În faţa acestora atârnă numeroase candele.

Capela îngerului – o bucată din piatra care a fost aşezată la uşa mormântului lui Hristos

Cuvuclionul este o construcţie micuţă sub formă dreptunghiulară şi are două încăperi. Intrând pe o uşă joasă în primul spaţiu din interior ajungem în capela îngerului. În centrul acesteia se află un prestol peste care stă aşezată o piatră sub formă pătrată. Această piatră protejată de un geam este o bucată din piatra care a fost aşezată la uşa mormântului lui Hristos. „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi a şezut deasupra ei.

Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul răspunzând a zis femeilor: Nu vă temeţi că ştiu că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut”. Mt. 20. Pe această piatră la fiecare miez al nopţii este aşezată o sfântă masă şi se săvârşeşte Sfânta Liturghie.

În dreapta şi în stânga în pereţii sunt două nişe circulare care comunică cu exteriorul. Prin acestea în Sâmbăta Mare, în sâmbăta de dinaintea Sfintelor Paşti, Patriarhul Ierusalimului scoate câte o torţă aprinsă cu sfânta lumină care coboară din cer pentru a o împărţi mulţimii credincioşilor care aşteaptă afară.

Încăperea Sfântului mormânt

În cea de-a doua încăpere a Cuvuclionului, în partea dinspre apus, se află o altă încăpere, numită Sfântul Mormânt. Acesta este prezentat de o inscripţie interioară ca un purtător de viaţă, mai împodobit decât raiul, şi mai luminos decât toată cămara împărătească. Intrarea în această încăpere se face pe o uşă mică şi joasă prin care poate pătrunde doar un singur credincios.

Încăperea are vreo doi metri lungime şi permite numai câtorva credincioşi să stea deodată înăuntru, în vreme ce alţii aşteaptă în rugăciune în capela îngerului, iar alţii în faţa Cuvuclionului, în biserica mare.

De fiecare dată câte un călugăr ortodox supraveghează închinarea credincioşilor la Sfântul Mormânt, pentru a se evita neorânduiala sau îmbulzeala.

În dreapta ultimei încăperi a Cuvuclionului se întinde o lespede din marmură albă care protejează locul funerar în care a fost aşezat trupul mort al dumnezeiescului Răscumpărător, care după trei zile a înviat. În acest loc milioane de oameni din întreaga lume au îngenuncheat rostind cele mai sfinte rugăciuni, împletite cu lacrimi de durere, de mulţumire sau de speranţă.

Aceste momente emoţionante nu pot fi uitate niciodată pentru că ele îţi lasă în suflet o bucurie şi fericire unică, ce te cheamă de fiecare dată la Ierusalim. Un văl de îndoială şi de necredinţă, se ridică parcă de pe ochii şi sufletul nostru şi nu găsim cuvinte să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut el pentru noi.

Aici îți dai seama poate cel mai bine că orice jertfă ne conduce spre înviere, că orice gest de bunătate ne apropie de Dumnezeu şi de semeni şi că nimic nu ne mai poate despărţi de Hristos, nici chiar şi moartea. Hristos a înviat! Şi noi cântăm cu bucurie troparul imprimat pe Sfântul Mormânt: ”Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inimă curată să te slăvim”.

Cuvuclionul are un caracter interconfesional. Acolo slujesc zilnic, ortodocşii, armenii, copţii şi catolicii

Ieşind din interiorul Sfântului Mormânt spre răsărit ajungem în faţa unei biserici mari numită Biserica Învierii. Această biserică se află în centrul întregului complex bisericesc şi aparţine în exclusivitate ortodocşilor.

Aceasta este catedrala propriu-zisă a Sfântului Mormânt. Aici se săvârşesc slujbele zilnice ale ortodocşilor, la care de obicei participă un mare sobor de preoţi şi arhierei. În mijlocul bisericii stă aşezat un sfeşnic special, care marchează după Sfintele Scripturi centrul geografic şi spiritual al pământului. Biserica este foarte mare şi impresionează prin stilul arhitectonic de tip romanic şi prin atmosfera interioară tipic ortodoxă.

Sub aceeaşi rotondă imensă a Sfântului Mormânt se află şi alte altare creştine începând din sud cu altarul armenilor, spre apus altarul copţilor, nişte oameni foarte modeşti şi respectuoşi, iar spre nord capela catolicilor.

Acest altar dinspre nord care aparţine franciscanilor, este construit pe locul în care Domnul s-a arătat după înviere femeilor mironosiţe: „Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi bucurie mare au alergat să vestească (învierea) ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat” Mt. 28.

Altarul este cunoscut şi sub numele de Capela Sfintei Maria Magdalena, pentru că aici este locul în care Iisus s-a arătat iarăşi Mariei Magdalena, care stătea afară lângă mormânt şi plângea: „şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, i-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu îl voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea, i-a zis Învăţătorule”. Ioan 20.

Urcând câteva trepte ajungem într-o altă capelă catolică, în locul care după tradiţie, Mântuitorul S-a arătat Sfintei Fecioarei Maria, după înviere.

În interiorul capelei se află şi un fragment din coloana de piatră de care a fost legat Domnul, la pretoriu, când ostaşii romani l-au bătut şi l-au batjocorit. Tot aici tradiţia ne spune că Patriarhul Ierusalimului şi Sfânta Împărăteasă Elena au atins lemnul crucii de un mort şi îndată acela a înviat.

Altarul închisorii lui Iisus

Culoarul interconfesional care înconjoară Cuvuclionul şi Biserica Învierii continuă din acest loc spre răsărit până la un mic altar construit peste locul în care soldaţii romani l-au păzit pe Iisus înainte de a fi răstignit. În pardoseala paraclisului se află o lespede din piatră cu două orificii în care erau introduse picioarele celor condamnaţi, iar pe dedesubt erau legaţi cu un lanţ.

Din acest motiv locul acesta este numit şi paraclisul butucilor pentru că aici au stat şi picioarele lui Iisus legate în acest fel înainte de răstignire.

Sfânta Sa Mamă, Fecioara Maria, a stat aici aproape de Iisus împreună cu alte femei evlavioase şi toate plângeau. Din cauza durerilor pricinuite de pe patimile şi umilirile lui Iisus Maica Domnului a leşinat aici de durere.

Locul leşinului este marcat de o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Mulţi creştini o numesc şi „Icoana Maicii Domnului care clipeşte”, pentru în icoană Maica Domnului închide şi deschide uşor ochii.

Biserica Învierii Domnului din Ierusalim, locul considerat cel mai sfânt al creștinătății, adăpostește o serie de altare și paraclise care marchează momente esențiale ale răstignirii și patimilor lui Iisus Hristos.

Altarul Sfântului Longhin amintește martiriul sutașului roman care, mișcat de evenimentele de pe Golgota, a mărturisit divinitatea lui Iisus și a fost decapitat, devenind primul martir al credinței creștine.

Altarul Împărțirii Veșmintelor evocă aruncarea la sorți a hainelor lui Iisus de către soldați, iar Paraclisul Cununii de Spini păstrează tradiția coroanei de spini pusă pe capul Mântuitorului, unde credincioșii se pot ruga și percepe simbolic suferințele Sale.

Paraclisul aflării Sfintei Cruci marchează descoperirea celor trei cruci de către împărăteasa Elena, iar altarul Tâlharului Dismas amintește minunea învierii unui mort care a fost atins de crucea Domnului.

Aceste locuri continuă să atragă pelerini și turiști, iar vizitatorii se întorc acasă întăriți în credință, convinși că Dumnezeu este prezent și sprijină pe cei care se închină cu sinceritate.