Care este satul de deasupra norilor unde timpul a uitat să mai curgă

În Munții Apuseni, într-o zonă greu accesibilă de pe crestele Cheilor Râmețului, există sate izolate care par să fi rămas în afara timpului istoric și social al României moderne. Un exemplu emblematic este Tecșești, un cătun situat la peste 1.100 de metri altitudine, unde locuitorii au trăit timp de decenii fără contact real cu statul român și fără să știe cine conduce țara. Până spre mijlocul anilor 2000, noțiuni precum „președinte”, „guvern” sau „stat” nu aveau aproape nicio semnificație practică pentru comunitatea de aici, a cărei existență era guvernată exclusiv de munte și de legile naturii, potrivit bugetul.ro.

Te-ar mai putea interesa și: Bucureștenii conduc detașat topul creditelor ipotecare. Tot mai mulți români se împrumută pentru o locuință

Care este satul de deasupra norilor unde timpul a uitat să mai curgă

Izolarea extremă a fost determinată de relief. Accesul către Tecșești se făcea doar pe jos sau călare, pe poteci abrupte, care necesitau ore întregi de mers. Mașinile, curentul electric și infrastructura modernă au fost imposibil de adus aici aproape un secol. Din acest motiv, reprezentanții statului ajungeau foarte rar în zonă, uneori o dată la câțiva ani, iar recensămintele sau controalele oficiale erau evenimente excepționale. În iernile lungi, satul devenea complet izolat de lume timp de până la șase luni.

Mărturiile adunate de sociologi și etnologi în anii ’90 arată dimensiunea acestei rupturi. Mulți dintre bătrâni nu știau cine era conducătorul României și invocau, uneori, regi sau lideri dispăruți de zeci de ani. Căderea regimului comunist și execuția lui Nicolae Ceaușescu au ajuns în sat sub forma unor povești fragmentare, transmise prin viu grai de puținii tineri care coborau ocazional la târguri din zonele mai joase. Politica părea un basm îndepărtat, în timp ce realitatea zilnică era dictată de cositul fânului, creșterea animalelor, tăiatul lemnelor și supraviețuirea în fața iernilor aspre.

Secretul rezistenței comunității a fost autarhia aproape perfectă. La Tecșești, banii au avut puțină sau chiar nicio importanță timp de generații. Schimburile se făceau prin troc: brânza, lâna sau pieile de animale erau date la schimb pentru sare, mălai ori petrol pentru lămpi. Oamenii își construiau singuri locuințele din bârne de lemn, cu acoperișuri înalte din paie, adaptate căderilor masive de zăpadă. Hainele erau țesute din lână, iar bolile tratate cu plante medicinale culese de pe munte.

Lipsa accesului la sistemul sanitar și educațional modern a creat o comunitate extrem de robustă fizic, dar și o cultură orală aparte, în care legendele și credințele tradiționale aveau mai multă greutate decât informațiile venite din exterior. Poveștile despre șolomonari și forțe supranaturale erau considerate mai credibile decât știrile auzite sporadic la radio.

Primele schimbări reale au apărut după anul 2010, când voluntari, cercetători și jurnaliști au început să documenteze viața din Tecșești. Contactul cu tehnologia modernă a produs un șoc cultural profund. Un episod devenit celebru este cel al unui bătrân care, văzând pentru prima dată un telefon mobil, l-a considerat o „oglindă vrăjită” care vorbește. Însă șocul nu a fost doar pentru localnici, ci și pentru lumea modernă, care a descoperit aici o formă rară de patrimoniu uman și cultural.

În ianuarie 2026, Tecșești a devenit centrul unui proiect numit Muzeul Viu, prin care tineri din mediul urban vin să învețe tehnici tradiționale de supraviețuire: aprinderea focului cu amnarul, țesutul la război vertical sau construirea adăposturilor din materiale naturale. Paradoxal, oamenii care nu știau cine este președintele României au ajuns să fie mentori pentru generația digitală, oferind lecții despre autonomie, simplitate și libertatea față de dependența tehnologică.