- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Casa de Pensii, anunț pentru toți românii. Ce se întâmplă cu dosarele de pensii. Regula trebuie respectată obligatoriu

04 Mar, 20:47 • stefan.vlad
Casa de Pensii oferă clarificări importante viitorilor beneficiari privind procesul de depunere a dosarelor pentru stabilirea dreptului la pensie. Conform prevederilor Legii nr. 360/2023, cererea de pensionare trebuie depusă de titular sau de reprezentantul legal al acestuia, personal sau printr-un mandatar desemnat prin procură specială.
Casa de Pensii, anunț pentru toți românii. Ce se întâmplă cu dosarele de pensii. Regula trebuie respectată obligatoriu

Casa de Pensii anunță că persoanele care locuiesc în străinătate, cererea de pensionare poate fi depusă la instituția de asigurări sociale din țara de reședință, în baza instrumentelor juridice internaționale la care România este parte. Totodată, aceasta poate fi retrasă până la emiterea deciziei de pensionare, la solicitarea titularului, a reprezentantului legal sau a mandatarului desemnat prin procură specială.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii Alba precizează că cererea de pensionare, însoțită de documentele necesare care dovedesc îndeplinirea condițiilor legale, trebuie depusă în termen de 30 de zile de la îndeplinirea acestora, la casa teritorială de pensii de care aparține solicitantul, potrivit ziarulunirea.ro.

De asemenea, trebuie menționat că dosarele de pensionare trebuie depuse direct la sediul Casei Județene de Pensii Alba și nu prin intermediul serviciilor poștale, subliniază oficialii instituției.

Citește și: Românii cu pensii de nababi. Numărul pensiilor speciale crește de la o lună la alta. Cea mai mare pensie: 25.185 de lei

Cum să te pensionezi mai repede. Ponturi de la Casa de Pensii

Casa Națională de Pensii a făcut noi precizări în această chestiune. Persoanele care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut de lege cu cel puțin 5 ani pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

Persoanele care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut de lege cu cel puțin 5 ani pot solicita pensie pentru limita de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, arată reprezentanții Casei de Pensii.

Perioada celor 5 ani de stagiu de cotizare în plus față de stagiul complet de cotizare contributiv se constituie și din perioade asimilate stagiului de cotizare, precum și din stagii necontributive. (Citește AICI mai multe detalii)

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu