Destine rupte între două lumi. Povestea nepalezei care vrea să devină româncă și a băiatului care se simte singur pe lume

Într-o Românie în care unii cetățeni se declară nemulțumiți de condițiile de viață, Basanti și Rai, doi nepalezi care lucrează în București, privesc această țară ca pe o oportunitate de a-și construi un viitor mai bun. Departe de familiile lor, cei doi și-au găsit locul într-un restaurant cu specific asiatic, unde fiecare zi le oferă lecții despre adaptare, cultură și diferențele profunde dintre Nepal și România, potrivit Antena 3 CNN.

Te-ar mai putea interesa și: Mii de nepalezi vin să muncească în România. Puțini știu motivul care îi atrage de fapt aici

foto: Basanti și Rai

Destine rupte între două lumi. Povestea nepalezei care vrea să devină româncă și a băiatului care se simte singur pe lume

Basanti Malla, o tânără de 27 de ani, a venit în România în urmă cu cinci ani din Kathmandu. Crescută de bunica ei, în timp ce părinții lucrau în Japonia, Basanti a cunoscut timpuriu sacrificiile pe care le presupune migrația pentru un trai mai bun. Acum, în București, tânăra vede România ca pe o țară sigură, europeană, și plănuiește să-și obțină cetățenia română.

„Eu asta am căutat, o țară europeană. Și una sigură, în care să nu îmi fie frică, să fiu în siguranță. Iar acum, că vorbesc și limba română, e perfect. Îmi plac românii. Sunt oameni buni. Sunt și unii mai așa, dar sunt mai deschiși oamenii aici și asta îmi place.

Mi se pare cea mai ușoară limbă. Eu vorbesc nepaleză, engleză, română și știu și japoneză”, spune Basanti.

Nu s-a întors niciodată în Nepal de când a plecat, hotărâtă să își îndeplinească visul de a deveni cetățean român.

„Nu am nimic de care să mă plâng în momentul de față. Eu chiar m-am acomodat foarte bine aici. Pentru mine n-a fost greu deloc. Nimic n-a fost greu. Pentru că mama și tata au lucrat în Japonia toată viața mea și eu am crescut în Nepal fără ei.

Eu am crescut cu bunica mea. E cum se întâmplă cu copiii români. Părinții lor pleacă în străinătate și copiii rămân cu bunicii. Mi-e drag de părinții mei, dar îmi place mai mult de bunica. În fiecare zi vorbesc cu ea, dimineața și seara, după muncă. Viața mea e familia mea. Cel mai mult îmi lipsește când e bolnavă. Sau când sunt sărbători.

Vreau să îmi iau cetățenie română și după aia, după doi ani, o să îmi iau pașaport românesc. Eu asta vreau, dar nu știu cum va fi. Ca să fie majoritatea drepturilor la mine. Acum, pentru că sunt din altă țară, am mai multe regulamente și sunt lucruri pe care nu pot să le fac. Și după ce iau cetățenia, o să fiu un pic mai româncă. O să pot face ce vreau eu.

Îmi place aglomerația din București. E un oraș viu. Am fost în Constanța și nu am găsit farmacia lângă magazin. Nimic, nimic nu am găsit. Și m-am gândit că mai bine în București, că avem orice aici. E mai ușor. Sunt toate la un loc”, povestește Basanti.

Pentru Rai Khagendra, în vârstă de 26 de ani, adaptarea în România a fost mult mai dificilă. Venit în urmă cu un an și jumătate, tânărul s-a confruntat cu bariere lingvistice, diferențe culturale și o profundă singurătate. Provenind dintr-o familie numeroasă din Nepal, Rai resimte lipsa apropiaților săi și își amintește cu nostalgie de respectul cu care tinerii din țara sa îi tratează pe cei mai în vârstă.

Noi, în Nepal, vorbim foarte diferit cu oamenii. Dacă eu sunt cel mai tânăr, voi vorbi cu cel mai în vârstă cu mult respect. Noi îi respectăm foarte mult pe cei mai în vârstă decât noi, chiar dacă sunt doar câțiva ani diferență. Dar aici românii le spun pe nume.În țara mea n-aș putea face niciodată asta. Le spunem oamenilor `mătușă`, `unchiule`, nu avem voie să le spunem pe nume.

Viața mea aici e foarte diferită față de cea din Nepal. Și așteptările mele au fost diferite. Avem culturi diferite, vorbim diferit și ne comportăm diferit. La început mi s-a părut foarte ciudat. Și greu. Acum sunt bine, m-am obișnuit cu felul în care vorbesc și se comportă românii”, declară Rai.

Basanti și Rai fac parte dintr-un val tot mai mare de lucrători străini din România. În octombrie 2023, peste 200.000 de cetățeni străini locuiau în țară, cei mai mulți fiind angajați în sectoare unde forța de muncă locală este insuficientă. Dintre aceștia, 9% provin din Nepal, fiind urmați de muncitori din Turcia, Italia și Sri Lanka.

„Mi se pare foarte diferită mâncarea. Cu ea m-am obișnuit cel mai greu. A fost foarte greu. De fapt, nu, să înțeleg limba a fost cel mai greu. Dacă știi limba, e mai ușor pentru tine. Am simțit asta în viața mea de zi cu zi.Aici am învățat ce înseamnă singurătatea cu adevărat.

Mi-e dor de familie. E greu fără familie și fără prieteni. Să știi că eu m-am simțit foarte singur aici. Am învățat ce înseamnă singurătatea cu adevărat. De multe ori, mă simt singur pe lume. La început a fost cel mai greu.

În primele zile când am venit, nu știam nimic despre cultură sau despre români. Mie mi se pare – și asta e opinia mea – că cea mai mare problemă aici e fumatul. În țara mea oamenii nu fumează atât și așa. Și nu-și aruncă țigările peste tot. Ăsta mi se pare lucrul cel mai greșit în România”, mai spune tânărul.

Potrivit Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, muncitorii străini nu sunt beneficiari de ajutoare sociale, ci contribuie activ la economie.

„Am observat că există multă confuzie legată de oamenii ăștia și e important de spus că migranții veniți să lucreze în România nu sunt asistați social. Ei vin, lucrează, acoperă o lipsă de forță de muncă pe care noi o avem. Iar noi trebuie să ne asigurăm ca stat că drepturile lor sunt respectate și că nu există abuzuri”, a declarat Raluca Toader, manager de proiect în cadrul FDSC.

Poveștile lui Basanti și Rai reflectă, în primul rând, sacrificiile și speranțele celor care aleg să-și părăsească țara pentru un viitor mai bun. Dacă pentru Basanti România înseamnă o a doua casă, pentru Rai adaptarea este încă un proces în desfășurare. Amândoi, însă, demonstrează o determinare remarcabilă de a înfrunta provocările unei lumi noi și de a construi un viitor mai luminos.

Te-ar mai putea interesa și: Un nepalez a dezvăluit ce salariu câștigă în România, în 2025. Nu plătește cazare și mâncare, așa că trimite aproape toți banii acasă