- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Cum alegi un pepene copt fără să îi dai cep. 6 metode prin care te asiguri că o să ai pe masă cel mai dulce şi mai roşu pepene

11 Jul, 15:00 • Stefan Simion
Un pepene copt, abia scos din frigider, este tot ce îţi poţi dori în zilele toride. Ţine şi de foame, şi de sete, iar dulceaţa şi aroma lui sunt inegalabile dacă ştim să alegem fructul.
Cum alegi un pepene copt fără să îi dai cep. 6 metode prin care te asiguri că o să ai pe masă cel mai dulce şi mai roşu pepene

Ca să verifice dacă un pepene e copt, mulţi români apelează încă la cep. Alţii îl ciocăne, iar alţii îl cumpără pur şi simplu la nimereală.

Nu e întotdeauna ușor să alegi pepenele perfect, însă mărimea, culoarea, micile detalii dau indicii foarte importante despre cât de copt este fructul.

Cum alegi un pepene copt fără să îi faci dop

Iată, în rândurile următoare, 6 metode prin care te asiguri că pepenele pe care ai pus ochii este copt:

1. Observă forma

Primul indiciu este forma fructului. Aceasta trebuie să fie uniformă, fără deformări, semn că pepenele s-a dezvoltat corect. Coaja trebuie să fie netedă și fermă la atingere.

Evită pepenii cu lovituri, pentru că se pot altera mai repede. Un detaliu interesant: pepenii rotunzi sunt de regulă mai dulci, în timp ce cei alungiți au un conținut mai mare de apă, deci sunt mai răcoritori.

Citeste si Cât a plătit Marina Almăşan pe un pepene galben în Dubai. Preţurilor alimentelor în Emirate, mult sub cele din România

2. Verifică culoarea

Culoarea este al doilea criteriu important. Coaja trebuie să fie verde închis, cu dungi sau pete verde deschis ori albe, și să aibă un aspect lucios.

Dacă alegi pepene gata tăiat, asigură-te că miezul este roșu intens, iar semințele sunt negre sau maro închis. Evită-l pe cel cu semințe albe.

pepene copt

3. Cântărește-l

Ia pepenele în mână și simte-i greutatea. Cu cât este mai greu în raport cu dimensiunea lui, cu atât conține mai multă apă.

Pepenele are în medie peste 90% apă. Un pepene tipic cântărește în jur de 4 kilograme. Ține cont și de circumferință: cel puțin 61,9 cm este un reper bun.

4. Ciocăneşte-l

Un alt truc util: sunetul. Bate ușor pepenele cu degetele sau palma. Dacă sunetul este clar și „plin”, fructul este copt. Dacă e înfundat, înseamnă fie că nu e încă matur, fie că e prea copt.

Tehnica este des folosită de cunoscători și se perfecționează în timp, cu experiență.

Citeste si Cu ce să stropești pepenele roșu pentru un gust răcoritor. Este trucul verii 2025

5. Caută pata galbenă

Un semn esențial: pata galbenă, care reprezintă locul în care pepenele a stat pe sol, ferit de soare. Dacă pata este albă sau lipsește, fructul a fost cules prea devreme și nu este copt. Ideal este ca pata să fie galbenă intens, portocalie sau chiar maronie.

6. Uită-te la codiță

Ultimul indiciu – codița. Dacă este uscată, înseamnă că pepenele este matur. Evită pepenii cu codiță verde și tare. Acesta este un semn că au fost recoltați prea devreme și vor avea un gust mai fad.

Beneficiile consumului de pepene roşu

Pepenele roşu este plin de apă, zaharuri naturale, fibre și substanțe esențiale precum vitaminele A, B6 și C, antioxidanți, licopeni, aminoacizi și potasiu. Semințele sunt bogate în proteine, magneziu, vitamina B și grăsimi sănătoase.

1. Bun pentru inimă

Pepenele roșu este sursa naturală cea mai bogată în citrulină, un aminoacid care stimulează elasticitatea și dilatarea vaselor de sânge, contribuind astfel la sănătatea sistemului cardiovascular.

Totodată, citrulina susține sistemul imunitar. Consumul de pepene poate reduce stresul oxidativ și riscul bolilor cardiovasculare.

2. Proprietăți antiinflamatoare

Licopenii, pigmenții care dau pepenelui culoarea roșie, sunt antioxidanți puternici care reduc inflamația și neutralizează radicalii liberi. Împreună cu colina, contribuie la scăderea inflamației generale din organism.

3. Ideal pentru hidratare și slăbit

Cu 91% apă și doar 39 kcal/100 g, pepenele roşu este un fruct perfect pentru vară, oferind energie fără a încărca organismul. Se recomandă consumul a 100–150 g de pepene, de 2–3 ori pe zi.

4. Util în caz de retenție de apă

Datorită conținutului ridicat de potasiu (129 mg/100 g) și sărăciei în sodiu, pepenele are efect diuretic. Favorizează eliminarea toxinelor și a excesului de apă, fiind indicat în celulită sau retenție de apă.

5. Pentru o piele tânără și un bronz sănătos

Vitamina A și licopenul ajută pielea și părul să rămână hidratate și stimulează producția de colagen și elastină. Beta-carotenul din pepene susține producția de melanină, protejând pielea de efectele nocive ale soarelui și îmbunătățind vederea în condiții de lumină scăzută.

6. Coaja, secretul frumuseții naturale

Marinată și rumenită, coaja de pepene devine o gustare crocantă și nutritivă. În plus, partea albă din interior poate fi folosită ca tonic facial: are efect astringent, curăță tenul de impurități și oferă protecție antioxidantă, fiind, astfel, un veritabil anti-rid natural.

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
NATO anunţă retragerea completă a misiunii din Irak şi relocarea acesteia în Europa
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Iranul se pregătește de Anul Nou persan într-o stare de război
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Donald Trump critică aliații NATO: „Un tigru de hârtie fără SUA”; aliații, „lași”
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
Radu Marinescu: Plata restanțelor către magistrați nu este anulată, ci doar amânată
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
NATO își ajustează misiunea din Irak și își retrage efectivele
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
Romaero și Orbotix încheie un parteneriat pentru producția a până la 1.500 de drone lunar
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
A murit Chuck Norris, legenda filmelor de acțiune, la 86 de ani
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
George Simion: „AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026”
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Scumpiri la alimentele de bază. Pâinea, lactatele și mezelurile ar putea crește cu până la 10%
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Macron: Franța explorează un posibil „cadru ONU” pentru securizarea navigației în strâmtoarea Ormuz
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie. Ziua devine mai lungă decât noaptea
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu