- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Românii care pot primi bani de la stat în 2024. Ce condiție trebuie să îndeplinească

10 Jun, 10:34 • Cornel Ghimeșan
La data de 7 iunie s-a încheiat termenul pentru fermierii care doresc să primească ajutor de la stat. Tot ce trebuie să facă este să își depună cererea unică de plată. Vezi mai jos toate detaliile.
Românii care pot primi bani de la stat în 2024. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Este vorba despre subvențiile APIA 2024. În urmă cu trei zile, respectiv la data de 7 iunie, s-a încheiat termenul pentru fermierii ce doresc să primească ajutor de la stat!

Citește și Ajutor de până la 1,5 milioane de euro pentru o categorie de fermieri. Iată ce trebuie să faci pentru a lua banii! 

Termenul a fost prelungit până pe 12 iunie, iar persoanele care au respectat termenul au doar un singur lucru de făcut, înainte de primi fondurile direct pe card.

Fermierii vor beneficia de un termen de aproape trei luni pentru a-și semna cererile de finanțare depuse până pe 12 iunie.

Majoritatea fermierilor au trimis deja cereri telefonic, însă asta înseamnă că respectivele documente nu au fost semnate de către aceștia, iar declarațiile din cereri nu sunt asumate.

Cât despre fermierii care au depus cererile în format electronic, aceștia au posibilitatea să le semneze în același timp. Mai mult decât atât, fermierii de care vorbim nu vor mai fi nevoiți să îndeplinească și alte cerințe până când banii le vor fi virați în conturi.

Românii gospodari primesc o mână de ajutor de la stat

Fermierii care deja au depus cererile de finanțare telefonic trebuie să meargă pentru a le semna, până la data de 30 septembrie 2024, la centrul APIA local.

Dacă nu se prezintă la semnătură, fermierii solicitanți ar putea fi excluși de la plata subvenției.

Procesul de plată va începe de pe 16 octombrie 2024.

„După ce ați închis cererile, cei care ați discutat doar telefonic cu salariații APIA, până în data de 30 septembrie trebuie să și semnați aceste cereri. Într-adevăr, sunt și persoane care le-au semnat electronic, greoi, dar sunt câteva sute de fermieri care depun și așa.

Dar cei care trebuie să semnați aceste cereri fizic, până în 30 septembrie trebuie să mergeți să le semnați, pentru că cererea care nu este semnată vă garantez că nici una nu va intra la plată în data de 16 octombrie.

Este o obligativitate a fermierului să își asume ceea ce a declarat la APIA, astfel încât să poată să-și primească și banii pe care îi merită pentru munca depusă”, a spus Adrian Pintea, potrivit Agro-tv.ro.

Pentru cei neinformați, între noile scheme de plată derulate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în anul 2024 se numără și intervenția PD-26 – Sprijin cuplat pentru venit – porumb pentru siloz.

Subvenția pentru porumbul destinat silozului va fi emisă în cuantum de aproximativ 230 de euro pe hectar, dar atenție, doar fermierilor care îndeplinesc toate criteriile cerute.

Astfel, pentru a primi 230 de euro pe hectar, fermierul trebuie să dețină minimum trei vaci în exploatație și să obțină o cantitate de 18 tone de porumb cel puțin, pentru siloz la hectar.

Directorul APIA Mureș a spus: „condiția este ca fermierul care solicită sprijin trebuie să aibă minim trei UVM (Unitatea Vită Mare), în exploatație să realizeze o producție de minim 18 tone de porumb siloz la hectar, ceea ce este foarte ușor de realizat. Cuantumul este undeva la 230 euro pe hectar”.

Citește și Vești excelente pentru fermieri! Termenul de depunere a cererilor unice de plată a fost prelungit

„Și această schemă începând cu 2024 vine cumva în sprijinul fermierilor care activează pe zona de zootehnie. Știm cu toții, cel mai afectat șeptel este cel din sectorul bovine, cu o scădere drastică în ultimii ani”, a mai precizat Ovidiu Săvâșcă, directorul APIA Mureș.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele ...
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru angajații români
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru ...
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional tensionat
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional ...
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe dublarea capacității și digitalizare
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe ...
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta de pensionare tot mai sus
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta ...
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși în ceea ce privește pacea
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși ...
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, cele mai căutate modele
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, ...