Diverse

Tribunalul din Lille blochează planul Auchan de concedieri masive

23 Sep, 18:35 • Bugiu ⁠Ana Maria
Instanța administrativă a anulat decizia retailerului de a desființa aproape 2.400 de locuri de muncă, invocând nereguli în consultarea sindicatelor și defecte procedurale. Auchan este obligat acum să reia procesul de restructurare conform legislației muncii.
Tribunalul din Lille blochează planul Auchan de concedieri masive

Tribunalul administrativ din Lille a invalidat planul de concedieri masive anunțat de grupul francez Auchan, care prevedea desființarea a 2.389 de posturi, conform presei franceze. Decizia instanței a venit după ce Federația Angajaților din Comerț, Distribuție și Servicii (CGT), Comitetul Social și Economic (CSE), dar și mai mulți angajați au contestat legalitatea procedurii.

Te-ar mai putea interesa și: Alimentul retras de urgență din toate magazinele Auchan și Carrefour. Clienții nu trebuie să-l consume

Tribunalul din Lille blochează planul Auchan de concedieri masive

Magistrații au constatat existența unor nereguli procedurale, subliniind că planul de protecție a locurilor de muncă trebuia semnat de reprezentanții sindicali din toate cele cinci entități ale grupului. În plus, procesul de consultare și informare a comitetelor sociale și economice a fost afectat de ceea ce instanța a numit un „defect procedural”.

Planul fusese anunțat în noiembrie 2024 și ar fi vizat restructurări importante în rețeaua Auchan, însă decizia instanței suspendă aceste măsuri și oferă un respiro angajaților vizați. În urma hotărârii, compania trebuie să reia procesul în conformitate cu legislația muncii și cu regulile de consultare sindicală.

Te-ar mai putea interesa și: Auchan România deschide al 2-lea magazin ATAC în Capitală. Sunt disponibile 60 de locuri de muncă

Urmărește Daily Business pe Google News