Diverse

UE vrea să ofere recompense fermierilor care protejează natura

07 Jul, 21:31 • Aprozeanu Razvan
Comisia Europeană propune introducerea unui sistem de „credite pentru natură”, prin care agricultorii și silvicultorii vor fi recompensați financiar pentru măsurile adoptate în favoarea protejării mediului.
UE vrea să ofere recompense fermierilor care protejează natura

Uniunea Europeană pregătește un nou mecanism de „credite pentru natură”, menit să ofere stimulente financiare fermierilor, silvicultorilor și altor administratori de terenuri care desfășoară activități de protejare a ecosistemelor, scrie Mediafax.

Inițiativa urmărește să transforme conservarea naturii într-o activitate economică viabilă, într-un context în care bugetele publice sunt deja presate de alte priorități, precum cheltuielile pentru apărare.

Comisia UE a anunțat luni formarea unui grup de experți – alcătuit din reprezentanți guvernamentali, fermieri, comunități locale și specialiști – care va elabora metodologia și criteriile de implementare ale noului sistem.

Potrivit Reuters, UE are în plan lansarea unui proiect-pilot pentru testarea acestui mecanism până în 2027.

Te-ar mai putea interesa: Avertismentul şefului NATO despre Al Treilea Război Mondial

Credite pentru practici agricole benefice mediului

Noul sistem ar permite statelor sau companiilor să achiziționeze credite generate de cei care implementează acțiuni cu impact pozitiv asupra mediului, precum împădurirea, restaurarea zonelor umede sau adoptarea unor practici agricole regenerative.

Astfel de activități includ rotația culturilor, folosirea compostului în locul îngrășămintelor chimice, reducerea arăturii, conservarea pajiștilor bogate în biodiversitate și protejarea resurselor de apă. Scopul este refacerea biodiversității și prevenirea degradării solului, contribuind totodată la susținerea economiei rurale.

Grupul de experți va defini standarde clare pentru certificarea acestor credite și pentru reglementarea unei piețe specifice, urmând ca, ulterior, să se decidă dacă sistemul va fi inclus în cadrul legislativ european.

Piața creditelor de carbon, sursă de inspirație pentru UE

Comisarul european pentru mediu, Jessika Roswall clarifică faptul că intenția lor nu este să transforme natura într-o marfă:

„Nu este vorba despre transformarea naturii într-o marfă, ci despre recunoașterea și recompensarea acțiunilor care restaurează și susțin natura.”

Modelul propus este inspirat de piața mai dezvoltată a creditelor de carbon, un mecanism prin care proiecte menite să reducă emisiile de CO2 vând credite companiilor care doresc să compenseze impactul climatic.

Totuși, această piață a fost recent afectată de controverse, după ce unele proiecte nu au livrat beneficiile climatice promise.

În același timp, Comisia UE a înaintat recent o propunere privind un obiectiv climatic pentru anul 2040, care, pentru prima dată, ar permite statelor membre să ia în calcul și creditele de carbon internaționale.

Potrivit oficialilor europeni, lecțiile învățate din funcționarea acestor piețe – inclusiv eșecurile și neregulile apărute – vor fi examinate cu atenție, pentru a se evita greșelile anterioare și a se construi un sistem fiabil și credibil pentru „creditele pentru natură”.

Te-ar mai putea interesa: China pierde teren în industria mondială a textilelor. De ce riscă să nu mai fie leader pe piață

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...