Economie

Bursa a pierdut peste 1% luni, pe o lichiditate de avarie

04 Oct, 16:49 • Redactia DailyBusiness
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si-a accelerat scaderea la 1,3% per ansamblu la finele sedintei de luni, iar SIF-urile si-au temperat scaderea la 0,6% in medie, pe o lichiditate modesta, de doar 1,4 mil. euro.
Bursa a pierdut peste 1% luni, pe o lichiditate de avarie

„Sedinta de corectii astazi (luni – nr.r) la Bursa de Valori Bucuresti, toti indicii incheind sedinta pe minus fata de saptamana trecuta. Cea mai importanta scadere a fost consemnata de catre indicele BET-NG, cu 1,35%, acesta fiind tras in jos de scaderea mai accentuata a titlurilor Transelectrica”, a declarat Gabriel Aldea, reprezentant al Intercapital Invest.

El a explicat ca miscarea corectiva consemnata luni pe piata locala se produce in ton cu directia urmata in ultimile zile si de catre pietele externe, care se situeaza in acest moment intr-o zona de rezistenta puternica.

„Remarcam o reducere substantiala a lichiditatii din piata, aceasta revenind la nivelurile de avarie din perioada de vara, semn ca investitorii asteapta semnale mai clare privind directia pe care o vor urma pietele externe importante in urmatoarea perioada”, a mai spus Gabriel Aldea.

El a anticipat ca marti, in lipsa aparitiei unor informatii deosebite la nivel extern, care sa miste pietele, „probabil ca vom asista la o continuare a evolutiilor nehotarate si ale pietei noastre, cu volume foarte reduse si investitori in asteptare”.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 1,1%, pana la 5.224,43 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 1,26%, pana la 3.062,79 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a scazut cu 0,64%, pana la 23.793,23 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena a pierdut 0,88%, la 10.482,49 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborat cu 1,05%, pana la 481,76 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a pierdut 1,35%, pana la 753,85 puncte.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind conduita acesteia
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind ...
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile prevederi
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile ...
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George Niculescu despre riscurile inteligenței artificiale
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George ...
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, dacă guvernul Niculescu ar respecta acordul politic bilateral
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, ...
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții ...
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care a respins inițial arestarea
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost ...
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ar putea avea loc marți sau miercuri
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ...
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul politic
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul ...