Economie

Bursa se zbate intre interesele speculatorilor si performantele economiei

23 Jan, 00:02 • Redactia DailyBusiness
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a devenit "prizoniera" capitalurilor speculative. In absenta unor investitii autohtone solide in piata de capital, investitorii straini au transformat bursa bucuresteana intr-un instrument excesiv de speculativ, dependent de fluctuatiile pietelor internationale, spun expertii in piata de capital.
Bursa se zbate intre interesele speculatorilor si performantele economiei

BVB trece prin cea mai „rosie” perioada din ultimii trei ani. Indicii au ajuns sa scada cu 4 pana la 8%, actiunile se depreciaza pe zi ce trece, iar capitalizarea bursiera a scazut, de la inceputul anului, cu peste 6,6 miliarde de euro. Luni, din cele 54 de societati tranzactionate pe Bursa, doar cinci au inchis pe crestere.

Este vorba de o realitate cu aspecte atat pozitive cat si negative, in fapt un rezultat al globalizarii, fenomen in care sunt angrenate toate segmentele economiei, de la piata de capital, la cea financiara, consum si investitii, spun analistii economici.

„Piata de capital romaneasca este influentata in mare masura de capitalurile speculative, de investitorii care astazi cumpara la Bucuresti volume mari, pentru ca apoi, poate chiar in aceeasi zi, sa vanda totul imediat si sa se mute pe bursa poloneza sau cine stie unde”, a explicat Valentin Ionescu, expert in pietele de capital. „Nu este neaparat un fenomen negativ, pentru ca asa de repede cum au vandut, tot la fel pot sa revina”, a mai spus Ionescu.

Analistii economici spun ca bursa bucuresteana a ajuns sa se deprecieze masiv – nu din cauza problemelor din economia romaneasca, ci din cauza celor din Statele Unite. In acest inceput de an, principalele companii americane, in special din sectorul bancar, au raportat rezultate negative, si se anunta previziuni pesimiste privind rezultatele din 2008, fapt ce a influentat intreaga piata internationala de capital.

„In conditiile in care prabusirea sistemului de credite a facut ravagii in bancile americane, criza s-a amplificat in toata economia SUA, iar apoi in economiile din intreaga lume, acestea fiind interconectate”, a afirmat Ionescu.

„Investitorii straini au inceput, in aceste conditii, sa caute plasamente mai sigure decat actiunile care altadata asigurau un profit constant. Astfel s-a revenit la metalele pretioase, uncia de aur ajungand la un maxim istoric, si la investitii in monede considerate mai sigure, precum euro si yenul japonez”, a precizat analistul.

In aceste conditii, cel mai mult au avut de suferit bursele si moneda americana, valul de depreciere fiind unul puternic, comparabil doar cu cel de dupa tragedia de la World Trade Center.

Esskuchen: Semne de reviriment, pe la finele primului semestru din 2008

Valul de depreciere din pietele internationale de capital, inclusiv cea romaneasca, ar putea sa scada pana la finele primului trimestru, a declarat Henning Esskuchen, director Analize Piete de Capital in ECE, Erste Bank.

El spune ca, presupunand ca sezonul rapoartelor financiare pentru 2007 s-a incheiat in mare parte, piata a digerat majoritatea stirilor negative. Aceasta ar putea permite ca perceptia investitorilor sa se imbunatateasca in perioada imediat urmatoare. Depresia pietelor ar putea fi totusi prelungita, in functie de vestile ce vor veni in continuare de dincolo de Ocean.

„Avand in vedere acest aspect, ne asteptam la o revenire a pietelor de capital catre finalul primei jumatati a anului 2008. Evident, includem aici si pietele de capital din CEE. De asemenea, Romania, care se pare ca este vazuta in mod particular riscanta de catre investitori in prezent ar trebui sa inceapa sa beneficieze de prime de risc in scadere pentru investitiile de capital si ar trebui sa posteze performante ridicate din nou”, a afirmat Henning Esskuchen.

Ionescu: Performantele economiei romanesti nu conteaza pentru speculanti

Prezenta capitalurilor speculative a fost, anul trecut, salutata cu entuziasm in piata. Se spunea atunci ca prezenta investitorilor straini arata ca avem o piata de capital „promitatoare”, cu real potential. Se credea atunci ca investitorii sunt atrasi in principal de performantele foarte bune ale firmelor listate, ale economiei romanesti in general.

Acum insa, spune analistul Valentin Ionescu, s-a dovedit faptul ca pentru investitorii speculativi nu are prea mare importanta performanta firmei la care detine actiuni, factorii endogeni, cum sunt denumiti in piata. A contat mai mult o analiza tehnica in care ratele de profit au fost cruciale.

„Unii au plecat spre alte piete, altii au vandut si s-au reorientat. Piata romaneasca de capital este destul de mica pentru ca datele financiare ale firmelor listate sa conteze foarte mult. Viziunea investitorilor speculativi este una mai degraba de ansamblu si are in prim plan profitul pe termen scurt”, a declarat expertul.

Mihai Caruntu, analist pe segmentul de piete de capital de la BCR, crede ca tendinta se va modifica pe ansamblul anului 2008 si ca, pana la urma, vor ajunge sa conteze performantele economiei romanesti si implicit ale firmelor listate la Bursa.

„Consideram ca potentialul de crestere al companiilor romanesti este cel putin comparabil cu cel al companiilor similare din UE si aceasta nu este o supraestimare”, a spus Caruntu.

„In aceasta privinta este suficient sa ne uitam la indicatorii de convergenta reala, unde nivelul PIB/capita a fost de numai 35,9% din media pe 2006 din EU 25 (Uniunea Europeana fara Romania si Bulgaria – n.r.). Credem ca acest indicator este relevant pentru a arata potentialul de crestere pe termen lung al companiilor locale intr-un mediu macroeconomic stabil” a subliniat Caruntu.

O opinie pozitiva legata de situatia de la Bursa are si fostul ministru de finante Ionut Popescu. El considera ca deprecierile masive de pe bursele internationale nu trebuie sa fie un semnal de panica pentru investitori. Potrivit lui Popescu, o parte buna a crizei ar fi ca banii cash sunt din nou apreciati, dupa o perioada in care activele, in special cele imobiliare, s-au apreciat excesiv.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ridicate de la sol
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ...
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind conduita acesteia
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind ...
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile prevederi
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile ...
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George Niculescu despre riscurile inteligenței artificiale
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George ...
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, dacă guvernul Niculescu ar respecta acordul politic bilateral
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, ...
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții ...
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care a respins inițial arestarea
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost ...
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ar putea avea loc marți sau miercuri
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ...
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...