Economie

CNVM ancheteaza tranzactiile cu actiuni Neferal ale lui Dan Paul

11 Jan, 10:03 • Redactia DailyBusiness
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a declansat o ancheta in cazul mai multor tranzactii cu actiuni ale companiei Neferal, listata pe piata Rasdaq, realizate de unii actionari, printre care si Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor, care considera ancheta abuziva.
CNVM ancheteaza tranzactiile cu actiuni Neferal ale lui Dan Paul

Dan Paul si Paul Cristian Mihai, actionari ai Neferal, sunt anchetati de CNVM, care urmeaza sa verifice toate tranzactiile realizate de cei doi din 9 decembrie 1997 si pana in prezent.

„CNVM a emis un act procedural prin care a dispus investigarea tranzactiilor derulate de doua persoane fizice cu actiuni emise de emitentul in cauza. Asupra acestui act, domnul Dan Paul a formulat plangere prealabila, in temeiul Legii nr. 554/2004”, se arata intr-un comunicat al CNVM, publicat joi.

Dan Paul a declarat, joi, la The Monney Channel, ca motivul pentru care este anchetat este faptul ca a contestat delistarea companiei. „Presedintele acelei companii, Stefan Margineanu, a cerut CNVM-ului sa ancheteze si CNVM-ul nu face altceva decat sa execute o comanda. Mie nu mi se pare corect ca un actionar majoritar al unei companii sa controleze celelalte tranzactii ale actionarilor minoritari. Este un abuz al CNVM-ului, atata tot”, a spus Paul.

„Ei vor sa delisteze compania, au si facut o adunare generala in care au si declarat societatea ca fiind societate de tip inchis, si CNVM-ul nu face altceva decat sa ajute acum sa delisteze aceasta companie, incercand sa faca presiuni asupra mea ca sa accept aceasta delistare. Eu nu accept delistarea, iar CNVM-ul nu are decat sa faca oricate investigatii vrea”, a adaugat presedintele Asociatiei Brokerilor.

Drept reactie, arbitrul pietei de capital mentioneaza ca se considera jignit de afirmatiile lui Dan Paul. „Cu referire la pozitia publica exprimata de domnul Dan Paul, ne exprimam dezacordul fata de afirmatiile neintemeiate si jignitoare la adresa CNVM care aduc prejudicii nu numai autoritatii, ci si pietei de capital in general”, se spune in comunicatul CNVM.

Dan Paul a precizat ca a contestat ancheta CNVM deoarece,in cadrul acesteia, informatiile privind tranzactiile realizate de el ar putea ajunge in posesia altor persoane. „Motivul, vi l-am spus, este cererea unui actionar care a facut o intelegere cu CNVM-ul pentru a-i fi comunicate toate tranzactiile”, a declarat Paul.

Compania metalurgica Neferal – infiintata in 1932 si cu sediul in Pantelimon, judetul Ilfov – are un capital social de 14,22 milioane lei (3,86 milioane euro), divizat in 47,4 milioane de actiuni cu valoarea nominala de 0,30 lei. Actionarul majoritar al firmei este Metanef SA, care detine 53,61% din capitalul social, potrivit datelor publicate de Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Ultimele raportari publicate aratau ca Dan Paul detinea 7,45% din actiunile Neferal.

Actiunile companiei sunt listate la categoria de baza a Rasdaq, sectiunea XMBS, cu simbolul NEFE, dar sunt suspendate de la tranzactionare din 8 octombrie 2007 pentru diminuarea capitalului social cu doua treimi pana la 4,74 milioane lei – pentru a se acoperi pierderile din intervalul 1998-2000 – prin splitarea valorii unei actiuni de la 0,30 lei la 0,10 lei.

Valoarea de piata a societatii este de 8,53 milioane lei (2,3 milioane euro), conform ultimei cotatii de 0,18 lei, inregistrate in cadrul sedintei de tranzactionare din 5 octombrie 2007.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ridicate de la sol
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ...
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind conduita acesteia
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind ...
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile prevederi
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile ...
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George Niculescu despre riscurile inteligenței artificiale
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George ...
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, dacă guvernul Niculescu ar respecta acordul politic bilateral
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, ...
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții ...
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care a respins inițial arestarea
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost ...
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ar putea avea loc marți sau miercuri
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ...
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...