Economie

Impact: Romconstruct ne cere insolventa neintemeiat, incearca sa ne santajeze

28 Jan, 17:43 • Redactia DailyBusiness
Compania Romconstruct SA Ploiesti a cerut la inceputul acestei luni insolventa dezvoltatorului imobiliar Impact, potrivit unui dosar inregistrat la Tribunalul din Bucuresti. In replica, reprezentantii Impact afirma ca cererea este neintemeiata si ca Romconstruct incearca astfel sa-i santajeze.
Impact: Romconstruct ne cere insolventa neintemeiat, incearca sa ne santajeze

Romconstruct pretinde ca Impact ii datoreaza aproape 590.000 lei, se mentioneaza intr-un raport al dezvoltatorului imobiliar transmis joi pe Bursa.

„Cererea de deschidere a procedurii este vadit neintemeiata (fiind mai degraba o incercare de santaj) din moment ce, de fapt, cel pagubit este chiar Impact, care detine titluri executorii impotriva acestei companii in valoare de 978.000 lei, evident mai mari decat creanta invocata in cererea de deschidere a procedurii”, au spus reprezentatii Impact.

Mai mult, au adaugat acestia, Impact a actionat in judecata, in octombrie 2008, „aceeasi societate comerciala care si-a incalcat in mod grav contractele incheiate cu compania noastra, astfel incat datoreaza penalitati contractuale in suma de 14,85 mil. lei”.

Reprezentantii dezvoltatorului imobiliar au mai spus ca Impact va contesta cererea depusa de Romconstruct, in termenul legal.

Romconstruct SA Ploiesti a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de 22,8 mil. lei (6 mil. euro), in scadere cu 3% fata de cea obtinuta in anul precedent, cu 70 de angajati, potrivit celor mai recente date disponibile de la Registrul Comertului.

Conform aceleasi surse, actionarul principal al Romconstruct SA Ploiesti, cu o detinere de 95,49%, este Neculai Rosu, cetatean roman in varsta de 56 de ani.

Dezvoltatorul imobiliar Impact a raportat in primele 9 luni ale anului trecut un profit net de 792.000 lei (187.000 euro), in scadere de peste 21 de ori si o cifra de afaceri de 41,4 mil. lei (9,8 mil. euro), de 2,6 ori mai mica fata de aceeasi perioada din 2008.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind conduita acesteia
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind ...
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile prevederi
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile ...
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George Niculescu despre riscurile inteligenței artificiale
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George ...
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, dacă guvernul Niculescu ar respecta acordul politic bilateral
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, ...
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții ...
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care a respins inițial arestarea
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost ...
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ar putea avea loc marți sau miercuri
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ...
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul politic
PNL spune că renunță la guvernare pentru deblocarea crizei și acuză PSD că prelungește impasul ...