Economie

Incheierea negocierilor cu FMI a accelerat aprecierea derivatelor jucate la Sibex

27 Mar, 07:10 • Redactia DailyBusiness
Cotatiile derivatelor de la Bursa din Sibiu (Sibex) au incheiat joi o noua sedinta de cresteri agresive, dupa ce vestea privind finantarea de 20 miliarde de euro acordata Romaniei a generat entuziasm in randul jucatorilor, urcand lichiditatea pietei la aproape 11 milioane lei.
Incheierea negocierilor cu FMI a accelerat aprecierea derivatelor jucate la Sibex

Astfel, investitorii la Sibex au incheiat joi 12.778 de contracte la termen, dupa ce in ziua precedenta incheiasera 9.836 de contracte, in valoare de peste 8 milioane lei.

„Incheierea negocierilor de catre Guvern cu Fondul Monetar International, cu Uniunea Europeana si cu Banca Mondiala privind acordarea unei finantari de 20 miliarde euro Romaniei a fost stirea pozitiva care a contat cel mai mult in mentinerea trendului ascendent din piata autohtona de capital, reflectat atat pe spot, cat si pe futures”, a declarat un broker din piata.

Pe primul loc in topul lichiditatii sedintei de luni s-au pozitionat din nou derivatele pe actiuni SIF Oltenia (DESIF5), cu 9.144 de contracte incheiate, in timp ce derivatele pe titluri SIF Moldova (DESIF2) au atras peste 2.000 de contracte.

Derivatele pe actiuni SIF Oltenia (DESIF5) cu scadenta in iunie s-au apreciat cu 0,015 lei, pana la 0,53 lei/titlu, in timp ce pentru septembrie, DESIF5 s-au scumpit cu 0,0101 lei, pana la 0,5395 lei/actiune. Pentru decembrie, derivatele DESIF5 au fost cotate la 0,55 lei, cu 0,013 lei mai mult decat in sedinta precedenta, iar pentru martie 2010 au castigat 0,0424 lei, ajungand la 0,5999 lei.

Derivatele pe actiuni SIF Moldova (DESIF2) au fost cotate pentru scadenta din iunie la 0,4628 lei, in urcare cu 0,0157 lei, iar cele cu scadenta in septembrie s-au scumpit cu 0,0052 lei, la 0,4576 lei/actiune.

Pentru scadenta decembrie 2009, derivatele DESIF2 au castigat 0,0109 lei, ajungand la cotatia de 0,4799 lei/actiune, in timp ce derivatele cu scadenta in martie 2010 s-au scumpit cu 0,048 lei, pana la 0,453 lei.

„Aceleasi stiri au influentat in mod pozitiv evolutia monedei nationale, care s-a apreciat fata de euro, atat in piata cash cat si pe futures, unde pentru toate scadentele s-au consemnat deprecieri ale monedei unice”, a mai spus brokerul.

Astfel, pe segmentul valutar, perechea EUR/RON a atras 1.116 de contracte. Moneda unica a incheiat scadenta iunie la cotatia de 4,3599 lei, in scadere cu 0,0351 lei fata de sedinta precedenta, iar pentru scadenta in septembrie, euro a fost cotat la 4,428 lei, in coborare cu 0,0472 lei. In decembrie, investitorii se asteapta ca euro sa valoreze 4,54 lei, cu 0,0455 lei mai putin decat estimau in sedinta precedenta.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ridicate de la sol
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ...
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind conduita acesteia
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind ...
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile prevederi
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile ...
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George Niculescu despre riscurile inteligenței artificiale
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George ...
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, dacă guvernul Niculescu ar respecta acordul politic bilateral
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, ...
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții ...
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care a respins inițial arestarea
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost ...
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ar putea avea loc marți sau miercuri
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ...
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...