Economie

Indicii bursieri au crescut joi cu circa 1%, pe un rulaj modest

06 Mar, 18:36 • Redactia DailyBusiness
Investitorii mari au lipsit de la cumparare in sedinta de joi a Bursei de la Bucuresti, in timp ce jucatorii mici nu au avut forta financiara sa ridice principalii indici cu mai mult de 1%, pe fondul unor tranzactii modeste, de numai 4,66 milioane euro, sustin analistii.
Indicii bursieri au crescut joi cu circa 1%, pe un rulaj modest

Lichiditatea pietei principale a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a scazut joi cu 10%, la 17,22 milioane lei (4,66 milioane euro), dupa ce in sedinta precedenta schimburile au insumat 19,24 milioane lei (5,17 milioane euro).

„Este putin probabil ca investitori romani sa aiba forta unor aprecieri sustinute pe termen mediu si lung, forta lor financiara fiind mult mai redusa comparativ cu a investitorilor straini. Trebuie avut in vedere ca Bursa de la Bucuresti a scazut mult mai mult decat pietele mature”, a declarat Radu Taranu, trader Intercapital Invest, citat de NewsIn.

Principalele burse europene afisau deprecieri moderate la ora 15:00. Astfel, indicele bursei londoneze – FTSE – pierdea 0,55% la 5.821,30 puncte, cel al pietei de la Frankfurt – DAX – cobora cu 0,51% pana la 6.649,48 puncte, in timp ce indicele Bursei de la Paris – CAC40 – se deprecia cu 0,65%, pana la 4.725,66 puncte.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucuresti, s-a apreciat cu 0,92% si a inchis la nivelul de 7.428,60 puncte, in timp ce indicele compozit al pietei, BET-C, a castigat 0,98%, pana la 5.213,41 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati financiare (SIF) s-a apreciat cu 0,99%, pana la 61.016,18 puncte, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cel mai mult – 1,03% – pana la 16.408,67 puncte.

Transferurile cu actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras prima lichiditate din piata, de 2,38 milioane lei si s-au scumpit cu 0,60%, la cotatia de 3,33 lei, iar titlurile Bancii Transilvania (TLV) au urmat cu un rulaj de 1,93 milioane lei si o apreciere de 2%, pana la cotatia de 0,7650 lei.

Actiunile SIF Moldova (SIF2) au generat schimburi de 1,81 milioane lei si au urcat cu 1,48%, la pretul de 2,75 lei, in timp ce titlurile SIF Transilvania (SIF3) au atras o lichiditate de 1,50 milioane lei si s-au apreciat cu 0,57% – la 1,76 lei.

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au atras a cincea lichiditate a sedintei, de 1,46 milioane lei si s-au scumpit cel mai mult de pe sectiunea societatilor de investitii, cu 1,42%, pana la 2,85 lei, in timp ce titlurile SIF Muntenia (SIF4) au inchis la pretul de 1,85 lei, in crestere cu 1,09%, pe un rulaj de 1,32 milioane lei.

Schimburile cu titlurile Transgaz Medias (TGN) au insumat 1,11 milioane lei, iar cotatia a urcat cu 0,37%, la 241lei/actiune, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS), tranzactionate la categoria Internationale a BVB, au atras a opta lichiditate a sedintei, de 885.544 lei, si au castigat doar 0,22%, la 139,30 lei.

Pretul actiunilor Prodplast (PPL) a crescut cu 3,44%, la 3,61 lei, pe fondul unui rulaj de 771.748 lei, in timp ce titlurile BRD SocGen (BRD) s-au scumpit cu 1,46%, la pretul de 20,80 lei, cu schimburi de 676.541 lei.

Pe sectiunea instrumentelor financiare cu venit fix, obligatiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC09) au generat schimburi de 102.207 lei, dupa ce a fost incheiata o singura tranzactie cu 1.000 de bonduri BCC09, la pretul de referinta din ultima sedinta, de 99,5 lei.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ridicate de la sol
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ...
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind conduita acesteia
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind ...
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile prevederi
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile ...
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George Niculescu despre riscurile inteligenței artificiale
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George ...
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, dacă guvernul Niculescu ar respecta acordul politic bilateral
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, ...
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții ...
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care a respins inițial arestarea
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost ...
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ar putea avea loc marți sau miercuri
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ...
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...