Economie

Rulajul Bursei scade usor, indicii se depreciaza moderat

22 Nov, 15:26 • Redactia DailyBusiness
Lichiditatea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a scazut usor, la 65,7 milioane lei (18,3 milioane euro) in sedinta de joi, pe fondul deprecierii moderate a indicilor bursieri, cu circa 1%, din cauza semnalelor din piata care mentin presiunea la vanzare in aceste zile, potrivit brokerilor.
Rulajul Bursei scade usor, indicii se depreciaza moderat

„Scaderile indicilor bursieri continua si astazi, insa intr-un ritm mai mic fata de ultimele doua zile si pe fondul unei lichiditati unor mai reduse. Astfel, valoarea totala a tranzactiilor a fost de 65,77 mil. lei, cu aproape 8% mai mica in raport cu cea de ieri, cele mai lichide titluri fiind cele din sectorul financiar bancar”, a declarat pentru Daily Business Daniela Ropota, analist al societatii de servicii si investitii financiare Intercapital Invest.

Evolutiile consemnate in aceasta saptamana sunt explicate de Ropota prin prisma „semnalelor din piata care ar putea mentine presiunea la vanzare zilele acestea. Acestea se refera atat la persistenta ingrijorarilor cu privire la contextul macroeconomic cat si apropierea IPO Transgaz”.

Analistul Intercapital Invest adauga ca „nici evolutia pietelor externe nu incurajeaza deocamdata investitorii, avand in vedere ca indicii americani au inregistrat deprecieri de peste 1% iar in plan european aprecierile usoare ale unor indici nu constituie un impuls suficient de mare”.

Cel mai mult a scazut indicele celor cinci societati de investitii financiare, BET-FI, cu 1,63%, urmat de indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, care a coborat cu 1,13%.

Indicele general al pietei, BET-C a coborat cu 1,05%, iar indicele ROTX, corelat cu evolutiile de la Bursa din Viena, a cazut cu 0,99%.

Titlurile SIF Moldova (SIF2) au ocupat primul loc in topul celor mai active titluri din piata, cu o valoare a schimburilor de 11,3 milioane lei, si au coborat cu 0,68%, la nivelul de 2,9 lei/actiune.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) s-au situat pe locul 2, cu circa 11 milioane lei, si s-au depreciat cu 1,89%, la 3,64 lei/actiune.

Titlurile BRD SocGen (BRD) s-au depreciat cu 3,06%, la 22,2 lei/actiune, pe o lichiditate de 9,6 milioane lei, care le plaseaza pe locul 3 in clasamentul celor mai active actiuni.

Actiunile Banca Transilvania (TLV) s-au situat pe locul 4 in topul lichiditatii, cu schimburi de 5,4 milioane lei, si au scazut cu 1,22%, la 0,81 lei/actiune.

Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au pierdut 1,39%, la 1,97 lei/actiune, situandu-se pe locul 5, cu tranzactii de 4,59 milioane lei.

Titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au scazut cu 2,01%, la 2,92 lei/actiune, situnadu-se pe locul 6, cu schimburi de 4,52 milioane lei.

Titlurile Petrom Bucuresti (SNP), singurele care s-au apreciat din topul celor mai lichide 10 actiuni din sedinta de joi, au urcat cu 1,43%, pana la 0,495 lei/actiune, pe fondul unor tranzactii de 3,4 milioane lei.

Pe locul 8 s-au situat actiunile Flamingo, cu schimburi de circa 3 milioane lei si o depreciere de 1,37%, pana la 0,36 lei/actiune.
Actiunile SIF Transilvania (SIF3) s-au ieftinit cu 1,49%, la 1,98 lei/actiune, pe fondul unor schimburi de 2,7 milioane lei.

Titlurile Broker Cluj (BRK), situate pe locul 10 in topul lichiditatii de joi, s-au depreciat cu 5,7%, la 2,15 lei/actiune, pe fondul unor tranzactii de 2,2 milioane lei

Titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au coborat cu 2,07%, la 0,0945 lei/actiune, pe un rulaj de 1,8 milioane lei. Pe piata speciala insa, titlurile RRC s-au apreciat cu 3,63%, pana la 0,1 lei/actiune, pe fondul unei tranzactii in valoare de 1,2 milioane lei.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ridicate de la sol
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ...
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind conduita acesteia
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind ...
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile prevederi
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile ...
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George Niculescu despre riscurile inteligenței artificiale
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George ...
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, dacă guvernul Niculescu ar respecta acordul politic bilateral
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, ...
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții ...
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care a respins inițial arestarea
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost ...
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ar putea avea loc marți sau miercuri
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ...
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...