Economie

Statul decide la sfarsitul lunii cine va intermedia vanzarea a 15% din Transelectrica

09 Sep, 15:15 • Redactia DailyBusiness
Ofertele caselor de brokeraj si bancilor interesate sa intermedieze vanzarea  a 15% din Transelectrica vor fi deschise joi, 29 septembrie, potrivit mediafax.biz.
Statul decide la sfarsitul lunii cine va intermedia vanzarea a 15% din Transelectrica

In iulie, Ion Ariton, ministrul Economiei, declara ca statul va scoate la vanzare pe bursa in octombrie un pachet de actiuni Transelectrica reprezentand 15% din capitalul social.

De asemenea, el mentiona ca in decembrie va fi scos la vanzare si un pachet de 15% din actiunile Transgaz, urmand ca anul viitor statul sa listeze Romgaz.

Compania nationala de transport a energiei electrice Transelectrica a inregistrat in primul semestru un profit net de 178,6 milioane de lei (42 milioane euro), dupa ce in aceesi perioada a anului trecut a raportat pierderi de 58,1 milioane de lei.

Compania a consemnat in intervalul analizat o cifra de afaceri de 1,3 miliarde de lei, in crestere cu 9,7% fata de 1,2 miliarde de lei in perioada ianuarie-iunie 2010.

Transelectrica este controlata de stat, prin Ministerul Economiei, care detine 73,7% din capital, in vreme ce Fondul Proprietatea are o participatie de 13,5%.