Economie

Titlurile Petrom domina tranzactiile bursiere la inceputul sedintei de vineri

26 Oct, 11:15 • Redactia DailyBusiness
Tranzactiile efectuate cu actiunile Petrom au insumat, in debutul sedintei de vineri, circa 20% din rulajul Bursei de Valori Bucuresti (BVB), adica 2,5 milioane lei (741.000 euro), dupa ce in sedinta precedenta au dublat lichiditatea la 91 milioane lei (27 mil. euro).
Titlurile Petrom domina tranzactiile bursiere la inceputul sedintei de vineri

Sedinta de tranzactionare de la BVB a debutat vineri pe o lichiditate in crestere, impulsionata de cele 28 de tranzactii efectuate cu actiunile Petrom, dintre care una pe piata speciala, in valoare de 755.000 lei.

Valoarea schimburilor incheiate in prima jumatate de ora a sedintei bursiere de vineri a fost de 9,1 milioane lei (2,7 milioane euro).

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, s-a depreciat cu 0,05%, iar indicele compozit la pietei, BET-C, a urcat cu 0,14%. Indicele BET-FI, al celor cinci societati financiare (SIF), a coborat cu 0,01%, iar indicele ROTX, jucat cu Bursa din Viena, s-a depreciat cu 0,23%.

In topul lichiditatii s-a aflat,, in prima jumatate de ora a sedintei de vineri, titlurile Petrom, care s-au mentinut la pretul de 0,53 lei/actiune si cu care s-au realizat schimburi de 1,8 milioane lei pe piata principala a bursei.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5), cu care s-au realizat schimburi de peste 393.000 lei, s-au depreciat cu 1,93%, la 4,25 lei/actiune. Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au ieftinit si ele cu 0,56%, pana la 3,54 lei, pe un rulaj de 552.000 lei.

Actiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au apreciat insa cu 0,41%, la 2,46 lei, pe fondul unor schimburi de 269.000 lei. Titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au ieftinit cu 1,12%, pana la 3,53 lei, pe o lichiditate de 217.000 lei, si actiunile SIF Transilvania (SIF3) au coborat cu 0,42%, la 2,37 lei/ titlu.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ridicate de la sol
Trei drone detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-16 și un elicopter au fost ...
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Elon Musk este cel mai mare donator în alegerile intermediare din SUA
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Glucksmann: Fie Trump este „un idiot util”, fie urmărește în mod deliberat să slăbească Europa
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Luca Niculescu va depune joi la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind conduita acesteia
Donald Trump îi cere demisia ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, după acuzații privind ...
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului dacă Guvernul Niculescu nu trece
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile prevederi
Ucraina extinde drepturile minorităților la educație în limba maternă. Nicușor Dan salută noile ...
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
BALFIN aduce retailerul danez Flying Tiger Copenhagen în România
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George Niculescu despre riscurile inteligenței artificiale
Șeful ANRE: Securitatea cibernetică a sistemului energetic este tratată cu seriozitate. Ce spune George ...
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, dacă guvernul Niculescu ar respecta acordul politic bilateral
Ilie Bolojan: PNL ar susține bugetul pe 2027 și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni, ...
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Comisia Europeană aprobă preluarea Artrom Steel Tubes din România de către Tenaris
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Ajutor pentru încălzire în sezonul rece 2026-2027. Cine poate primi bani de la stat și ce condiții ...
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de judecătorul care a respins inițial arestarea
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și va fi plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost ...
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ar putea avea loc marți sau miercuri
Papa Leon al XIV-lea a ajuns la Spitalul Gemelli. Operația pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare ...
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
UE lansează o campanie de pregătire pentru dezastre. România, printre cele șapte țări implicate
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința învestirii
Niculescu menține trei variante pentru formarea Guvernului și spune că este optimist în privința ...
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
De ce nu a negociat Luca Niculescu cu AUR pentru formarea Guvernului. Explicația premierului desemnat
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, în pericol
Scandalul achizițiilor de la ANM, blocat de un Consiliu de Administrație fără cvorum. Bugetul instituției, ...