- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Cât vor costa primele roşii româneşti la tarabă. Legumicultorii promit că aceste vor apărea în două săptămâni

25 May, 15:15 • Russo George
Primele roşii autohtone, crescute în pământ, în solarii, urmează să apară pe piaţă în aproximativ două săptămâni, spun legumicultorii din zona Buzăului, dar acestea vor avea, cel puţin în primă fază, preţuri prohibitive pentru mulţi dintre români.
Cât vor costa primele roşii româneşti la tarabă. Legumicultorii promit că aceste vor apărea în două săptămâni

Conform estimărilor legumicultorilor din zona Buzăului, primele roşii româneşti vor costa 30 de lei sau chiar mai mult, explicaţia venind din costurile enorme pe care aceştia le-au avut în această iarnă cu încălzirea solariilor, în condiţiile în care preţurile la energie au crescut vertiginos, astfel încât a fost nevoie de intervenţia Guvernului.

Mircea Tatu produce tomate pe mai bine de 3.600 de metri pătrați de teren ocupat de solarii încălzite. El spune că primele tomate crescute în spațiile sale protejate vor ajunge pe tarabele din piețe după jumătatea lunii martie.

Roșiile sunt produse în solariile încălzite astfel că prețul lor va fi unul piperat. Anul trecut, Mircea Tatu vindea primele recolte cu 25 de lei kilogramul.

„Noi preconizăm un preț de 33 de lei pe kilogram, nu mai mult, pentru că trebuie să avem și clienți. Noi având o roșie cu gust, sănătoasă, nu avem concurență cu ce vine din supermarketuri. E diferență foarte mare”, spune Mircea Tatu, fermier din comuna Cochirleanca, potrivit Adevarul.

Citeşte şi: România este a doua ţară atât în topul exportatorilor de grâu din UE, cât şi în cel al importatorilor

Mircea Tatu spune că prețul ridicat al roșiei românești reflectă scumpirile înregistrate în ultima vreme la combustibilul pentru utilaje și, mai ales, cu sursa pentru încălzirea solariilor. „Investițiile au fost foarte mari în general cu energia termică, cu încălzirea, cu cocsul spre exemplu. Prețurile, au fost mai mult decât duble anul acesta. Energia electrică s-a scumpit la fel de mult”, declară Tatu.

Fermierul buzoian are vești bune pentru toți cei care sunt în goana după verdețuri și legume sănătoase. Odată cu tomatele, vor ajunge înainte de Paște la tarabe castraveții, salata și ceapa verde, toate produse natural.

Citeşte şi: Avertisment din partea transportatorilor români. De ce consideră că se va ajunge la „falimente în lanţ şi colaps economic”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Alexandru Nazare: ANAF, „zero toleranță” pentru evaziune
Alexandru Nazare: ANAF, „zero toleranță” pentru evaziune
Ucraina estimează 91 de miliarde de dolari pentru reconstrucția sistemului energetic după atacurile Rusiei
Ucraina estimează 91 de miliarde de dolari pentru reconstrucția sistemului energetic după atacurile ...
Diana Buzoianu critică numirea lui Jean Vișan la conducerea Romsilva: „Blocarea reformei continuă”
Diana Buzoianu critică numirea lui Jean Vișan la conducerea Romsilva: „Blocarea reformei continuă”
Kelemen Hunor: Un guvern minoritar PNL-USR susținut de AUR ar fi „catastrofal”
Kelemen Hunor: Un guvern minoritar PNL-USR susținut de AUR ar fi „catastrofal”
LUCA reduce prețul covrigilor pentru a rămâne accesibil clienților în perioada scumpirilor
LUCA reduce prețul covrigilor pentru a rămâne accesibil clienților în perioada scumpirilor
INS: Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 16,3% în ianuarie față de decembrie 2025
INS: Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 16,3% în ianuarie față de decembrie 2025
Rusia nu confirmă planul american în 15 puncte pentru Iran, spune Dmitri Peskov
Rusia nu confirmă planul american în 15 puncte pentru Iran, spune Dmitri Peskov
Grindeanu: Este clar pentru toată lumea că, la nivel guvernamental, lucrurile nu funcţionează cum trebuie, merg într-o direcţie greşită
Grindeanu: Este clar pentru toată lumea că, la nivel guvernamental, lucrurile nu funcţionează cum ...
Premierul danez Mette Frederiksen demisionează după întâlnirea cu regele Frederik pentru a pune în mișcare procesul de formare a guvernului
Premierul danez Mette Frederiksen demisionează după întâlnirea cu regele Frederik pentru a pune în ...
Bogdan Matei schimbă regula finanțării în sport: „Nu putem mulțumi pe toată lumea”
Bogdan Matei schimbă regula finanțării în sport: „Nu putem mulțumi pe toată lumea”
Ilie Bolojan pregătește intervenția pe piața carburanților. Statul, firmele și cetățenii împart costurile
Ilie Bolojan pregătește intervenția pe piața carburanților. Statul, firmele și cetățenii împart ...
Reuniune a peste 30 de state pentru securizarea Strâmtorii Ormuz
Reuniune a peste 30 de state pentru securizarea Strâmtorii Ormuz
Atac cu rachetă asupra centralei nucleare Bushehr din Iran. AIEA cere reținere maximă de la astfel de lovituri
Atac cu rachetă asupra centralei nucleare Bushehr din Iran. AIEA cere reținere maximă de la astfel ...
Gazele verzi și energia regenerabilă, pilonii tranziției către Net Zero în viziunea CCIFER
Gazele verzi și energia regenerabilă, pilonii tranziției către Net Zero în viziunea CCIFER
Iranul avertizează cu privire la desfășurarea de trupe americane în Orientul Mijlociu
Iranul avertizează cu privire la desfășurarea de trupe americane în Orientul Mijlociu
Viktor Orbán pune presiune pe Ucraina. Gazele, oprite până la reluarea livrărilor de petrol
Viktor Orbán pune presiune pe Ucraina. Gazele, oprite până la reluarea livrărilor de petrol
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședinta de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședinta de tranzacționare de miercuri
TAROM și Condor Airlines lansează un parteneriat codeshare pentru zboruri către SUA și Canada din București
TAROM și Condor Airlines lansează un parteneriat codeshare pentru zboruri către SUA și Canada din ...