Economie

Ce cumpără și cum cumpără românii. Cele mai mari vânzări au loc în jurul zilelor de salariu. Peste 27% din bugetul gospodăriei se duce pe alimente și băuturi nealcoolice

05 Feb, 13:11 • Andrei Alina
Retailul românesc reflectă o combinație între pragmatism și dorința de răsfăț, conform celei mai ample analize a obiceiurilor de consum din România, realizată de Footprints AI. București este lider național în vânzări, cu 10,49%, urmat de Timișoara (7,23%) și Cluj-Napoca (4,58%). Produsele esențiale, precum uleiul, zahărul și laptele, domină achizițiile, dar se observă creșteri în segmentul premium. Românii cheltuie cei mai mulți bani pe alimente și băuturi.
Ce cumpără și cum cumpără românii. Cele mai mari vânzări au loc în jurul zilelor de salariu. Peste 27% din bugetul gospodăriei se duce pe alimente și băuturi nealcoolice

Ce cumpără și cum cumpără românii? Ei bine cele mai mari vânzări au loc în jurul zilelor de salariu, pe 5 și 20 ale fiecărei luni, conform celei mai ample analize a obiceiurilor de consum din România, realizată de Footprints AI.

Femeile generează aproape 60% din tranzacțiile din retailul românesc, iar segmentul 35-54 de ani domină consumul prin stabilitate financiară și orientare către produse de calitate, în timp ce familiile cu copii contribuie cu aproape 35% din vânzări, reprezentând un segment strategic pentru retaileri.

Studiul, bazat pe date anonimizate colectate de la peste 8,5 milioane de consumatori români, dezvăluie tendințele actuale de consum, preferințele românilor și factorii care influențează achizițiile.

Citește și: Lovitură pentru românii vulnerabili. Mai puține vouchere pentru alimente în 2025

 

Ce cumpără și cum cumpără românii. Peste 27% din bugetul gospodăriei se duce pe alimente și băuturi nealcoolice

Peste 27% din bugetul gospodăriei pentru alimente și băuturi nealcoolice, cel mai mare procent din Uniunea Europeană, conform Eurostat, unde media este de puțin peste 17%.

Într-o economie marcată de inflație și ajustări bugetare, românii continuă să acorde prioritate produselor esențiale, cum ar fi uleiul de floarea-soarelui, zahărul și laptele, care domină coșul de cumpărături. Aceste produse, accesibile și necesare, reflectă o sensibilitate crescută la preț și nevoia de a controla cheltuielile zilnice.

Cu toate acestea, produsele premium câștigă din ce în ce mai mult teren, în special în mediul urban. Categorii precum panificația furnizată (9,45% din totalul vânzărilor) și gustările dulci (9,66%) se numără printre preferatele consumatorilor, indicând o tendință spre confort și auto-răsfăț.

Citește și: Mihaela Bilic dezvăluie lista alimentelor care nu îngrașă. Le poți consuma în orice cantitate. „Ca să ne păcălim instinctele trebuie să fim isteți”

 

București este lider național în vânzări

Bucureștiul domină clasamentul național, cu 10,49% din volumul vânzărilor, urmat de Timișoara (7,23%) și Cluj-Napoca (4,58%). Însă, regiunea Sud își consolidează poziția de lider național, contribuind cu 24,16% din vânzările totale, grație centrelor urbane dezvoltate și obiceiurilor tradiționale de cumpărare.

În zonele rurale, comportamentul de cumpărare se orientează în special spre produse esențiale precum uleiul, zahărul și lactatele, consumatorii fiind mai atenți la preț și la necesitățile de bază.

În contrast, în marile orașe, românii preferă produse premium și convenabile, incluzând gustările dulci, apa minerală și carnea procesată, ceea ce indică o adaptare la un stil de viață dinamic și urbanizat.

Carnea de porc și pui rămâne o categorie centrală în coșurile zilnice ale românilor, reprezentând împreună 48% din totalul consumului acestui segment (27% carne de porc și 21% carne de pui), conform datelor Footprints AI.

În același timp, lactatele, precum iaurtul, sana și kefirul, au înregistrat o creștere semnificativă, datorită interesului crescut pentru produse sănătoase. Gustările dulci și sărate reprezintă împreună 17,5% din volumul vânzărilor, rămânând extrem de populare, cu vârfuri de consum în sărbătorile de iarnă și de Paște.

În aceeași categorie a preferințelor, băuturile alcoolice și tutunul reprezintă împreună 6,5% din totalul cheltuielilor gospodăriilor din România, conform Eurostat, un procent semnificativ peste media europeană de 4,4%. Berea continuă să ocupe, însă, un loc semnificativ, reprezentând aproape 8% din totalul vânzărilor, fiind asociată cu evenimente sociale și consum crescut în sezonul cald, potrivit datelor Footprints AI.

 

Românii cheltuie mult de sărbători

Studiul Footprints AI evidențiază impactul semnificativ al sezonalității și al sărbătorilor religioase asupra comportamentului de consum. În perioadele de sărbătoare, cum ar fi Paștele și Crăciunul, vânzările de ouă și zahăr înregistrează creșteri substanțiale, subliniind importanța planificării promoțiilor comerciale.

În timpul verii, consumul de băuturi carbogazoase, deserturi răcoritoare și înghețată crește semnificativ, reflectând nevoia de hidratare și răsfăț. De asemenea, cârnații vrac și produsele pentru grătar ating vârfuri de vânzări, aliniindu-se preferințelor pentru socializare în aer liber. În sezonul rece, carnea congelată și preparată devine o alegere populară, oferind soluții rapide și consistente pentru mese calde.

Femeile sunt responsabile pentru peste 60% din achizițiile de lactate și panificație, gestionând cumpărăturile esențiale pentru familii. În schimb, bărbații sunt dominanți în categoriile de băuturi alcoolice (bere, spirtoase) și gustări sărate, confirmând preferințe specifice.

Grupa de vârstă 35-54 de ani este cea mai activă, reușind să echilibreze achizițiile esențiale cu cele premium. Cuplurile tinere investesc în produse de calitate superioară, cum ar fi băuturile spirtoase și gustările sofisticate.

Românii își sincronizează achizițiile cu zilele de salariu, cele mai multe tranzacții fiind înregistrate în jurul zilelor de 5 și 20 ale lunii. Intervalul orar preferat pentru cumpărături este între 11:00 și 13:00, când predomină cumpărăturile planificate, iar serile sunt rezervate pentru achiziții rapide după programul de muncă.

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...