- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Se schimbă Codul Fiscal. Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu arenda obligatorie pe 7 ani

10 Jul, 20:15 • Dobran Viorel
Actul normativ contestat de Iohannis prevede că un contract de arendă ca tip de locaţiune ce are ca obiect un teren agricol va fi încheiat în mod obligatoriu, potrivit noii soluţii legislative, pe o perioadă mai mare de 3 ani, respectiv de minimum 7 ani.
Se schimbă Codul Fiscal. Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu arenda obligatorie pe 7 ani

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizată, luni, Curtea Constituţională asupra legii pentru modificarea legii 287/2009 privind Codul civil. Actul normativ instituie o perioadă minimă obligatorie a contractelor de arendă, de 7 ani, condiţie fără de care eventualele contracte urmează să fie declarate ilegale. Şeful statului argumentează, în sesizare, că „acest efect al legii criticate are implicaţii semnificative asupra regimului juridic general al dreptului de proprietate privată şi asupra unei vaste categorii de terenuri din România, respectiv terenuri agricole situate în extravilan, şi ar fi impus adoptarea legii criticate ca lege cu caracter organic, nu ca lege cu caracter ordinar”.

Codul penal a fost modificat. Klaus Iohannis a promulgat legea. Ce se schimbă

Pe 20 iunie, parlamentari ai USR şi partidului Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională în privinţa neconstituţionalităţii acestei legi care aduce modificări Codului civil referitoare la regimul arendei, reglementări care, susţin cele două partide, afectează dreptul de proprietate privată.

„Legea are ca obiect de reglementare modificarea unor dispoziţii ale Legii nr. 287/2009 privind Codul civil referitoare la contractul de arendă, iar, potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă a fost iniţiată pentru a răspunde unor dificultăţi apărute în aplicarea dispoziţiilor ce vizează arendarea terenurilor agricole, «dificultăţi ce afectează atât arendatorul, cât şi arendaşul». Modificările aduse de legea criticată vizează instituirea unui termen minim de 7 ani pentru arendare, eliminarea trimiterii la nulitatea absolută în cazul subarendării totale sau parţiale, introducerea unei excepţii pentru a se evita calificarea schimbului de terenuri drept subarendare, introducerea unor cazuri de încetare sau de menţinere a contractelor de arendă, respectiv reglementarea efectelor noii legi asupra contractelor aflate în derulare”, precizează preşedintele Iohannis, în sesizarea formulată la CCR, conform comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului mai spune că legea criticată conţine o serie de dispoziţii prin care sunt făcute intervenţii în domeniul legii organice, întrucât obiectul său de reglementare priveşte regimul general al proprietăţii şi al moştenirii.

„Astfel, soluţiile legislative propuse vizează în mod direct exercitarea dreptului de proprietate – prin intervenţii asupra dreptului de dispoziţie, ca atribut al dreptului de proprietate, inclusiv în ceea ce priveşte moştenitorii, dar şi restrângerea sferei libertăţii contractuale a proprietarilor de terenuri agricole în situaţia arendării acestora”, mai indică sursa citată.

Actul normativ prevede că un contract de arendă ca tip de locaţiune ce are ca obiect un teren agricol va fi încheiat în mod obligatoriu, potrivit noii soluţii legislative, pe o perioadă mai mare de 3 ani, respectiv de minimum 7 ani.

Klaus Iohannis a promulgat legea cu subvenţii de 300.000 de lei
Klaus Iohannis a promulgat legea

Sursa menţionată mai arată că durata minimă a termenului instituită de legiuitor determină considerarea contractului de arendă, prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare nemodificate de legea criticată, drept un act de dispoziţie, expresie a dreptului proprietarului de a dispune material şi juridic de terenul său.

„Considerăm că acest efect al legii criticate are implicaţii semnificative asupra regimului juridic general al dreptului de proprietate privată şi asupra unei vaste categorii de terenuri din România, respectiv terenuri agricole situate în extravilan, şi ar fi impus adoptarea legii criticate ca lege cu caracter organic, nu ca lege cu caracter ordinar”, argumentează preşedintele Iohannis.

Este oficial. Scade vârsta de pensionare pentru anumiți români. Klaus Iohannis a promulgat legea

„În cazul de faţă, legea instituie limitări pentru arendarea tuturor bunurilor agricole, dar şi noi reguli privind încetarea sau menţinerea contractelor de arendare, precum şi limitări în privinţa vânzării terenurilor, prin intervenţia asupra art. 1850 din Codul civil. Prin dimensiunea cantitativă a bunurilor agricole vizate de modificările din legea criticată şi dat fiind că acestea reprezintă o parte importantă a fondului funciar din România, regulile ce configurează regimul lor juridic de înstrăinare se circumscriu şi influenţează regimul juridic general al proprietăţii, reglementat prin lege organică (Decizia CCR nr. 433/2022, par. 45)”, conform sesizării formulate la CCR.

De asemenea, preşedintele Iohnannis susţine că „dintr-o altă perspectivă, obligaţia cumpărătorului de a menţine contractul de arendare până la împlinirea termenului pentru care acesta a fost încheiat, afectează nu doar dreptul de proprietate, ci libertatea economică a arendatorului. Obligaţia instituită în sarcina cumpărătorului până la împlinirea termenului contractual, cu respectarea termenului minim de 7 ani impus de lege, încalcă şi libertatea economică, prin limitarea posibilităţilor economice de circulaţie a terenurilor agricole, limitarea sferei cumpărătorilor interesaţi şi, implicit, favorizarea arendaşilor, contrar principiilor economiei de piaţă”.

Klaus Iohannis a promulgat legea care aduce modificări Codului fiscal, fiind aplicată o cotă redusă de TVA de 5% la livrările de masă lemnoasă sub diferite forme

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care modifică legea 227/2015 privind Codul fiscal. Actul normativ prevede aplicarea unei cote reduse de TVA de 5% şi pentru livrările de masă lemnoasă sub diverse forme, cum ar fi rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn, către persoane fizice sau juridice ori alte entităţi, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.

Actul normativ are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri astfel încât şi masa lemnoasă sub diverse forme să poată fi livrată în aceleaşi condiţii ca lemnul de foc către persoane fizice/persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.

Conform legii promulgat de către şeful statului, cota redusă de 5% este aplciată asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii:

„- către persoanele fizice – lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00 şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoanele fizice în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere puse la dispoziţia furnizorului;

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

– către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială – lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00 şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn, aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere puse la dispoziţia furnizorului”.

În plus, aceeaşi cotă de TVA va fi aplicată şi„ pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute, care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de particule stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 privind cerinţele de proiectare ecologică aplicabile cazanelor cu combustibil solid şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei din 24 aprilie 2015 privind cerinţele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene”, potrivit actului normativ promulgat.