- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Analisti: Batalia mondiala a viitorului are ca miza exporturile. Un leu puternic dezavantajeaza Romania

15 Feb, 13:15 • Redactia DailyBusiness
Preocuparea pentru cresterea exporturilor va capata amploare la nivel mondial, iar Romania ar trebui sa adopte aceasta strategie, care nu este insa favorizata de aprecierea monedei nationale, considera analistii X-Trade Brokers.
Analisti: Batalia mondiala a viitorului are ca miza exporturile. Un leu puternic dezavantajeaza Romania

Potrivit acestora, administratia Obama elaboreaza o strategie de dublare a exporturilor in urmatorii cinci ani, iar Germania isi bazeaza dezvoltarea economica din anul curent in primul rand pe cresterea exporturilor, desi a pierdut primul loc ca exportator mondial in favoarea Chinei.

„Din cate se prefigureaza, cresterea exporturilor catre pietele emergente va fi unul dintre ‘motoarele’ de baza ale dezvoltarii economice, la care vor apela nu numai liderii mondiali, ci si o serie de alte tari, mai mult sau mai putin orientate catre exporturi inainte de criza”, a declarat Victor Safta, directorul sucursalei din Romania a X-Trade Brokers.

Administratia Obama a format un grup de experti care sa supervizeze dezvoltarea unei strategii nationale care sa conduca la dublarea exporturilor SUA in urmatorii cinci ani, in special catre continentul cu cea mai mare rata de dezvoltare- Asia. Guvernul american are in vedere atat facilitarea accesului companiilor americane la finantarea exporturilor, cat si alte forme de sustinere a acestora pentru a intra pe piete precum Indonezia, China, India si chiar Brazilia, inclusiv demersuri de eliminare a anumitor bariere comerciale.

Germania, cea mai mare economie europeana, a inregistrat anul trecut o scadere a exporturilor cu 18,4% fata de 2008 si a pierdut titlul de cel mai mare exportator mondial de bunuri (detinut din 2003) in favoarea Chinei. Autoritatile de la Berlin estimeaza ca Germania va inregistra o crestere economica de 1,4% in acest an, ca urmare a unei asteptate cresteri de 5,1% a exporturilor.
[quote=Victor Safta, director general X-Trade Brokers Romania]Dependenta Romaniei foarte scazuta fata de exporturi a fost un factor pozitiv in criza, dar, pentru a stimula revigorarea economica, aceasta situatie ar trebui schimbata.[/quote]
„O mare parte dintre tarile UE puternic dependente de exporturi (Cehia, Ungaria, Italia etc) aveau ca piata principala de desfacere insasi Uniunea Europeana, care nu mai ofera un suport performant de crestere, asa incat orientarea acestora catre terte piete este de asteptat sa creasca nu numai in anul curent, ci si pe termen mediu”, a precizat Victor Safta.

„In ceea ce priveste Romania, dependenta sa foarte scazuta fata de exporturi a fost un factor pozitiv in criza, dar, pentru a stimula revigorarea economica, aceasta situatie ar trebui schimbata”, a adaugat Safta.

O moneda nationala in proces de apreciere defavorizeaza exportatorii, iar leul inregistreaza de la inceputul anului o astfel de evolutie. In cazul in care Romania va viza, la randul sau, o strategie mai mult orientata catre exporturi, „interventiile Bancii Nationale in sensul intaririi leului ne asteptam sa fie extrem de reduse”, au mentionat analistii X-Trade Brokers.

In cursul lunii trecute, leul s-a apreciat puternic fata de euro, iar in februarie moneda nationala si-a pastrat avantajul castigat. Oricum, ca evolutie viitoare, analistii de la X-Trade Brokers considera ca probabilitatea unei anumite deprecieri a leului este mai mare decat cea de continuare a procesului de apreciere.

„In ultimele patru saptamani, pe platforma X-Trade Brokers, leul a evoluat intr-un interval cuprins intre un minim de 4,0637 lei pentru 1 euro si, respectiv, 4,1531 lei pentru 1 euro. In viitor sunt foarte posibile anumite miscari corective si, in lipsa unor evolutii economice pozitive si a unor miscari speculative, e de asteptat ca acestea sa fie in sensul unei anumite deprecieri a leului”, a conchis Victor Safta.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan și șeful Curții de Conturi Europene au discutat la București despre controlul fondurilor UE și întărirea mecanismelor de audit
Nicușor Dan și șeful Curții de Conturi Europene au discutat la București despre controlul fondurilor ...
Donald Trump: „Va trebui să învățați să luptați pentru voi înșivă. SUA nu vor mai fi acolo să vă ajute, la fel cum nici voi nu ați fost pentru noi”
Donald Trump: „Va trebui să învățați să luptați pentru voi înșivă. SUA nu vor mai fi ...
Ungaria: Opoziția maghiară avansează în bastionele partidului Viktor Orbán
Ungaria: Opoziția maghiară avansează în bastionele partidului Viktor Orbán
Mirabela Grădinaru: Copiii se confruntă cu provocări din ce în ce mai subtile, dar mai periculoase ca oricând
Mirabela Grădinaru: Copiii se confruntă cu provocări din ce în ce mai subtile, dar mai periculoase ...
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro la șeful ARR, Cristian Anton
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro la șeful ARR, Cristian Anton
EY România: Declarația Unică va fi precompletată din 2026, dar contribuabilii rămân responsabili pentru verificarea datelor
EY România: Declarația Unică va fi precompletată din 2026, dar contribuabilii rămân responsabili ...
Guvernul se reunește în ședință extraordinară pentru prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază
Guvernul se reunește în ședință extraordinară pentru prelungirea plafonării adaosului comercial ...
SUA atacă o instalație nucleară iraniană, în timp ce Teheranul lovește un petrolier în largul coastei Dubaiului
SUA atacă o instalație nucleară iraniană, în timp ce Teheranul lovește un petrolier în largul ...
Secretarul de stat american Marco Rubio avertizează Iranul și promite redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio avertizează Iranul și promite redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Pentagonul respinge acuzațiile privind posibile investiții ale lui Pete Hegseth în industria de apărare înainte de conflictului cu Iranul
Pentagonul respinge acuzațiile privind posibile investiții ale lui Pete Hegseth în industria de apărare ...
Legea bugetului de stat pe 2026 a intrat în vigoare. Finanțele indică accelerarea investițiilor și consolidare fiscală prudentă
Legea bugetului de stat pe 2026 a intrat în vigoare. Finanțele indică accelerarea investițiilor și ...
Leavitt: Trump poate lua în considerare o contribuţie din partea ţărilor arabe la costul războiului
Leavitt: Trump poate lua în considerare o contribuţie din partea ţărilor arabe la costul războiului
Nicuşor Dan: Partidele se atacă de mult timp, ne-au dat ocazia să ne obişnuim. Pe plan administrativ lucrurile funcţionează
Nicuşor Dan: Partidele se atacă de mult timp, ne-au dat ocazia să ne obişnuim. Pe plan administrativ ...
Bolojan, despre reducerea accizei la combustibili: În prima etapă ne concentrăm pe motorină, aici au fost creşterile cele mai mari
Bolojan, despre reducerea accizei la combustibili: În prima etapă ne concentrăm pe motorină, aici ...
Nicușor Dan afirmă că reforma instituțiilor, aderarea la OCDE și adoptarea euro trebuie să fie obiectivele României
Nicușor Dan afirmă că reforma instituțiilor, aderarea la OCDE și adoptarea euro trebuie să fie ...
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări a tensiunilor
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări ...
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar