- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Banca Comerciala Carpatica si-ar putea majora capitalul social cu 5 mil. euro

25 Sep, 07:21 • Redactia DailyBusiness
Actionarii Bancii Comerciale Carpatica (BCC) ar putea decide, in sedinta din 17 noiembrie, majorarea capitalului social al bancii cu 16,3 milioane lei (5 mil. euro) pana la 178,98 milioane lei (54,2 mil. euro), anunta un comunicat al institutiei financiare.
Banca Comerciala Carpatica si-ar putea majora capitalul social cu 5 mil. euro

Majorarea ar urma sa fie facuta prin emiterea a 163 milioane actiuni la un pret de emisiune de 0,1250 lei, 0,10 lei reprezenand valoarea nominala a unei actiuni, iar 0,0250 lei prima de emisiune.

BCC a mai operat o majorare de capital in ianuarie, de 35,8 milioane lei (10,17 mil. euro), banii urmand sa fie folositi pentru implementarea proiectului de reglementari al acordului de capital Basel II.

Profitul net al bancii in primele sase luni a scazut cu 19,5% fata de perioada similara a anului trecut, pâna la 7 milioane lei (2,2 milioane euro). Veniturile bancare in primul semestru a fost de 172,42 milioane lei (52,12 mil. euro), in crestere cu 34,84% fata de perioada similara a anului trecut când veniturile bancii au fost de 127,8 milioane lei (38,72 mil. euro).

Pentru acest an, banca si-a propus sa atinga o cota de piata de 1,2% si cresterea profitului net cu 31,78% fata de anul precedent.

Principalii actionari ai bancii sunt Ilie Carabulea cu 35,79%, Aurel Albu cu 9,98%, Corneliu Tanase cu 9,83%, Lucio Olivo cu 7,87% si Gian Antonio Olivo cu 6,53%.

Urmărește Daily Business pe Google News