- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Banca Mondiala: Economia Romaniei va creste cu 3,2% in 2009

10 Dec, 10:29 • Redactia DailyBusiness
Banca Mondiala estimeaza ca economia Romaniei va creste cu 3,2% in 2009, iar deficitul de cont curent se va corecta semnificativ, pana la 8,6% din PIB anul viitor, dupa o adancire la 15,5% din PIB la finalul lui 2008.
Banca Mondiala: Economia Romaniei va creste cu 3,2% in 2009

Potrivit raportului „Global Economic Prospects 2009”, Banca Mondiala estimeaza, pentru 2008, o crestere economica de 8,6% in cazul Romaniei.

Tot pentru anul acesta, institutia prognozeaza o adancire a deficitului de cont curent pana la 15,5% din produsul intern brut (PIB), de la aproximativ 14% din PIB in 2007, mentioneaza NewsIn.

Pentru 2009, prognoza Bancii Mondiale ia in calcul corectarea deficitului extern al Romaniei pana la 8,6% din PIB, in conditiile unui avans al economiei cu 3,2%.

Aceeasi institutie estimeaza, pentru 2010, o reaccelerare a cresterii economice pana la 5,8%, in conditiile in care deficitul de cont curent ar continua sa se restranga, pana la 7,4% din PIB.

Comisia Nationala de Prognoza (CNP) estimeaza cresterea economica a Romaniei la 9,1% in 2008, la 6% in 2009, si la 6,3% in 2010.

Mugur Isarescu guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a avansat, recent, o estimare a avansului PIB intre 3% si 6% anul viitor, insa unii analisti straini nu exclud nici intrarea in recesiune a economiei romanesti in 2009.

CNP ia in calcul, in prognoza finala de toamna, un nivel al deficitului de cont curent de 13,2% din PIB in acest an, care s-ar restrange la 12,2% din PIB in 2009 si la 11,2% din PIB in 2010.

Urmărește Daily Business pe Google News