- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Basescu: Nu mai putem merge pe libertatea de a lua prea multe imprumuturi

14 Dec, 17:09 • traian.badulescu
Presedintele Traian Basescu a facut marti o declaratie in urma consultarii cu partidele politice. Iata ce a spus seful statului.
Basescu: Nu mai putem merge pe libertatea de a lua prea multe imprumuturi

Seful statului a vorbit despre bugetul de stat pe 2011, care prevede alocarea a 6,5% din Produsului Intern Brut (PIB) pentru investitii si o „ajustare fina” a numarului de bugetari, despre necesitatea schimbarii sistemului de educatie si adoptarea unui nou Cod al Muncii, precum si despre aderarea la spatiul Schengen.

– Am analizat impreuna cu partidele politice principalii parametri ai bugetului pe 2011.

– Avem proiectata o crestere economica de 1,5% si un deficit bugetar de 4,4%.

– Datoria publica guvernamentala va atinge la sfarsitul lui 2011 39,5% din produsul intern brut (PIB).

– Am atentionat ca nu mai putem merge pe libertatea de a lua prea multe imprumuturi.

– Cheltuielile sociale si de pensii reprezinta 12,5% din PIB, respectiv 36% din cheltuielile bugetare.

– Cheltuielile cu salariile reprezinta 7,5% din PIB, adica 31,2% din cheltuielile bugetare.

– Avem prevazute cheltuieli de 6,5% din PIB pentru investitii.

– Apelul meu catre arcul guvernamental a fost „atentie la investitii”.

– Nu mai putem avea cheltuieli mai mari pentru un primar anume.

– Vom continua politicile de reducere a cheltuielilor, sociale sau cu forta de munca.

– Daca in 2010 s-a facut o ajustare destul de bruta a numarului de salariati, in 2011 se va face o ajustare fina. Se vor angaja mai multi acolo unde este nevoie, de exemplu la sanatate.

– Sunt doua ministere care nu si-au inceput inca procesele de restructurare, cel al Finantelor si cel al Internelor.

– Reducerile de personal la aceste ministere trebuie sa inceapa si implementarea sa aiba loc in primele 2-3 luni din 2011.

– O caracteristica esentiala a bugetului pe 2011 este prudenta.

– Am atentionat partidele ca nu cumva sa se dea drumul la achizitii de mobilier, plasme, masini si alte elemente de recuzita ale politicienilor instalati in functii.

– Cifrele pentru luna octombrie aratau o reducere efectiva de salariati cu circa 76.000. La finele lui octombrie erau 1,291 milioane de bugetari. Procesul de concediere, de ajustare fina, trebuie sa continue si in 2011.

– Au fost interventii ale partidelor legate de distribuirea unor sume de bani mai mari catre administratiile locale.

– Dau dreptate PSD-ului in problema pe care a ridicat-o, legata de transferul spitalelor catre autoritatile locale. Din acest punct de vedere, am promis o interventie la Guvern pentru a urgenta transferul real al spitalelor de la prefecti catre autoritatile locale.

– Ceea ce am rugat partidele sa aiba in vedere ca prioritate pentru inceputul anului viitor este noul Cod al Muncii. Nu am primit niciun raspuns, nici din partea coalitiei de guvernare, nici din partea opozitiei. Actualul Cod al Muncii este foarte inflexibil.

– S-a facut o evaluare de catre INS pe 28.000 de locuinte, pentru a se constata nivelul de forta de munca la negru. A rezultat ca 1,68 milioane de romani merg la munca dimineata, se intorc de la munca dupa -amiaza sau seara, dar nu figureaza ca lucreaza nicaieri. 4,4 milioane de cetateni pleaca la serviciu si au o carte de munca.

– Singura explicatie pe care o putem da acestui nivel urias al numarului de muncitori la negru este inflexibilitatea Codului Muncii. Nu adopt o pozitie o pozitie intelegatoare fata de patronat, pentru ca nu pot spune ca a nu respecta legea e un lucru permis. Dar, poate ca recesiunea i-a fortat sa angajeze la negru.

– Acesti peste 1,6 milioane de oameni nu au nici asigurarile sociale si de sanatate platite. Pensia nu le merge, in spital nu-i primeste decat daca e o urgenta.

– Este obligatia politicului sa flexibilizeze Codul Muncii in asa fel incat acesti oameni sa nu fie supusi riscului social de a nu li se plati contributii.

– Nu vom ajunge maine la 8% crestere economica pentru a da satisfactie patronatelor. Nu vor mai fi cresteri explozive care sa absoarba rapid forta de munca, vor fi cresteri treptae. Trebuie sa intervenim acum pentru a flexibiliza Codul Muncii.

Sunt un sustinator al adoptarii Legii Educatiei in aceasta sesiune. Cadrul din 1997-98 nu mai functioneaza. Trebuie sa ne asumam esecul reformei educatiei inceput atunci. S-a ajuns la desprindere totala a sistemului educatiei de realitate si restul tarilor UE.

– Nu putem sacrifica si generatiile urmatoare de dragul profesorilor universitari, ai liderilor sindicali din educatie. Sustin aceasta afirmatie prin cifrele ultimelor evaluari ale procesului de educatie.

– Ultimul studiu PISA al OCDE publicat in noiembrie 2010 pentru anul 2009, care analizeaza nivelul elevilor din peste 70 de tari, situeaza Romania pe locul 49 la lectura si pe 47 la matematica.

– Nici la altele nu stam mult mai bine. La stiinte suntem pe locul 48, cel mai prost loc din UE. Suntem a 27-a tara din punct de vedere a nivelului educatiei din cele 27 state membre UE. Este clar ca trebuie sa facem ceva.

– Ce alt argument ne mai trebuie ca sa demonstram urgenta schimbarii sistemului de educatie? Cea mai de pret resursa pentru dezvoltare este educatia, este mai importanta decat petrolul, gazele sau aurul.

Educatia va fi cea mai de pret resursa in urmatorii 50 de ani. Sunt un sustinator fara rezerve a Legii Educatiei, in forma promovata de Guvern, pentru ca ea corespunde pactului incheiat in 2008 cu toate partidele. Actualul sistem de educatie nu da nicio performanta.

– Mai rezista Romania 14 ani cu efectele Legii Educatiei de la sfarsitul anilor ’90? Eu zic ca nu. Legea trebuie adoptata acum, trebuie sa treaca inainte de sfarsitul acestui an.

– In ce priveste aderarea la spatiul Schengen, Romania va avea un raport bun din punct de vedere tehnic.

– Exact inima sistemului de justitie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), este in cea mai dificila pozitie. Se pune in discutie legitimitatea catorva membri CSM. Sa nu uitam ca nimeni nu poate avea un mandat mai mult de 6 ani la CSM. Unii au considerat ca pot avea mai multe mandate, ceea ce pune sub semnul intrebarii insasi legitimitatea Consiliului.

– Nu exista niciun sistem de justitie in interiorul unei tari din UE care sa fi facut atat de mult rau precum CSM. Au facut-o din nepasare si din dispret.

– Am contestat raportul din vara al CE pe justitie, sustinand ca a fost foarte dur. Celelalte institutii vor fi cotate pozitiv, mai putin CSM.

Seful statului a detaliat afirmatia legata de ajustarea fina a numarului de bugetari, mentionand cateva institutii de unde ar putea fi redus numarula acestora.

– Toti agentii economici mari si mijlocii au obligatia sa depuna evidentele la ANAF in format electronic. Alte 18.000 de firme mici au aderat la sistemul electronic de depundere a bilantului. Din cand in cand, prin sondar, inspectorii ANAF vor verifica daca e adevarata declaratia depusa.

– Incepand de la 1 ianuarie, Ministerul Dezvoltarii nu va mai face clasificarea hotelurilor. Acestea isi vor face singure clasificarea. Daca inseala, vor fi amendate.

– Excedentul din 2011 va merge la investitii pentru crearea de locuri de munca sau la salarii. Eu as prefera sa mearga la investitii.

– Acordul cu FMI a fost o centura de siguranta, nu o camasa de forta. Nu-mi permit sa pun poporului roman o camasa de forta.