Finante-Banci

BRD: Cele mai multe credite Prima Casa sunt acordate in Bucuresti

16 Dec, 13:40 • adrian.mihaltianu
BRD Groupe Societe Generale a acordat, pana la inceputul lunii decembrie a acestui an, in cadrul programului Prima Casa, credite in valoare de 240 milioane lei. Cele mai multe dintre acestea au fost contractate de clienti din Bucuresti (30%), restul de 70% fiind acordate clientilor din toate judetele tarii.
BRD: Cele mai multe credite Prima Casa sunt acordate in Bucuresti

Cota de piata a
bancii in programul Prima Casa in lei este de 33%, au spus oficialii
BRD intr-un comunicat.

Din punctul de
vedere al grupelor de varsta in care se incadreaza beneficiarii
imprumuturilor „Prima Casa”,
cei
mai numerosi sunt clientii cu varste mai mici de 30 de ani

(49%). 31% dintre beneficiari au intre 31 si 35 de ani, iar 20% au
varste ce depasesc 35 de ani.

Valoarea medie a
imprumutului se ridica la aproximativ
145.000
lei
.

„Cererea de
credite in programul Prima Casa a ramas la un nivel ridicat chiar si
dupa modificarea monedei de acordare, din euro exclusiv in lei. Fara
indoiala, si recentele evolutii bune ale dobanzii de referinta au
sustinut cererea de credite, aceasta fiind comparabila cu cea
existenta in etapele anterioare ale programului. Creditele Prima Casa
raman in continuare produsul preferat al clientilor atunci cand
acestia isi doresc sa investeasca intr-o locuinta”, a declarat
Adrian Jantea, director comercial persoane fizice in cadrul BRD
Groupe Societe Generale.

BRD a epuizat deja
sumele din primul plafon alocat, in valoare de 120 milioane lei, si a
obtinut recent o suplimentare cu 50 milioane lei a plafonului de
garantare acordat initial de FNGCIMM, ceea ce va permite acordarea de
credite suplimentare in valoare de 100 milioane de lei.

BRD a acordat primul
credit in cadrul Programului „Prima Casa”. Demarat in iulie 2009,
programul a fost creat pentru sustinerea celor care doresc sa isi
cumpere sau sa construiasca o locuinta, prin acordarea unei garantii
de stat aferente unui credit imobiliar cu dobanda redusa. BRD acorda
imprumuturi „Prima Casa” in lei cu o dobanda nominala standard de
Robor 3M + 2,5 pp. DAE este de 5,49% in cazul domicilierii salariului
intr-un cont BRD sau de 5,61% fara domicilierea salariului intr-un
cont BRD, calculate pentru un credit de 145.000 lei contractat pe o
perioada de 20 de ani. S-a luat in considerare nivelul indicelui
Robor 3M valabil pe data de 11.12.2013 (2,71%).

In Romania, plafonul
de garantare aferent locuintelor achizitionate prin Programul Prima
Casa este
de 1,2 miliarde lei
, din care 500 milioane lei pentru locuintele
construite prin ANL, fiind majorat recent printr-o hotarare de
Guvern. Garantiile se acorda numai in moneda nationala si se vor
plati tot in moneda nationala.

BRD-Groupe Societe
Generale este cea de-a doua banca din Romania dupa totalul activelor.
BRD are 2,3 milioane de clienti si opereaza o retea de aproximativ
900 de unitati. Banca are peste 2,3 milioane de carduri valide si o
retea de acceptare de peste 21.600 de POS-uri si 1.500 de
ATM-uri.

BRD a inregistrat in primele noua luni din acest an
un profit
net de 51 milioane lei
(11,5 mil. euro), de 5 ori mai mare
comparativ cu perioada similara a anului trecut, cand a fost de 10
milioane de lei (2,2 mil. euro).

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...