- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Cash-ul devine istorie? Inlocuirea platilor in numerar cu cele prin card se accelereaza

27 Jan, 15:53 • adrian.mihaltianu
Numarul tranzactiilor realizate cu carduri Visa emise in Romania direct la comercianti a crescut cu 20,7% in anul financiar 2013 (octombrie 2012 - septembrie 2013) de sapte ori mai rapid decat numarul retragerilor de numerar (3%), ceea ce arata ca inlocuirea platilor in numerar cu cele prin card se accelereaza, potrivit rezultatelor anuale pentru Romania raportate de Visa Europe.
Cash-ul devine istorie? Inlocuirea platilor in numerar cu cele prin card se accelereaza

Numarul
tranzactiilor cu carduri Visa la comercianti (atat la POS, cat si
online) reprezinta 45% din totalul tranzactiilor tranzactiile (POS,
online si contactless, precum si retragerile de numerar)
cu
carduri Visa.

Cheltuielile efectuate la comercianti
pe carduri Visa emise in Romania au crescut cu 16,2%, in timp ce
totalul sumelor cheltuite a crescut cu 10,7% (la 19,3 miliarde euro),
ceea ce arata ca inlocuirea platilor in numerar cu cele prin card se
accelereaza in portofoliul Visa.

Valoarea medie a tranzactiilor la
comercianti a scazut cu 3,7%, atingand pragul de 35 euro, ceea
ce demonstreaza ca romanii isi folosesc cardurile Visa pentru a face
plati frecvente si de valoare mai mica direct la comercianti.
Comparativ, valoarea medie a tranzactiei cu cardul la comercianti in
Europa este de 48,8 euro.

In 2013, portofoliul de carduri Visa
emise in Romania a ramas stabil, la 7,15 milioane de carduri.
Segmentul cardurilor emise pentru companii a inregistrat pentru al
treilea an consecutiv o crestere de doua cifre a tuturor
indicatorilor. Astfel, s-au emis mai multe carduri Visa pentru
companii (+13,9%), care au fost folosite pentru a realiza cheltuieli
mai mari per total (+17,2%, la 4,24 miliarde euro) si tranzactii mai
multe la comercianti (+20,8%). Un sfert (25%) din totalul
cheltuielilor efectuate la comercianti cu carduri Visa se realizeaza
pe cardurile pentru companii.

Cardurile de debit, principalul segment
al portofoliului detinut de Visa Europe in Romania, au inregistrat o
evolutie buna in 2013, confirmand faptul ca posesorii de carduri isi
folosesc mai des cardurile pentru a plati direct la comercianti, fara
costuri suplimentare. Numarul tranzactiilor efectuate cu carduri de
debit Visa la comercianti (POS si online) s-a majorat cu 20,7% in
2013, in timp ce valoarea medie a platilor realizate direct la
comercianti a scazut cu 3,5%. Totodata, valoarea platilor la
comercianti cu carduri de debit a avansat cu 16,4%.

De asemenea, cardurile de credit au
inregistrat o evolutie solida, intrucat numarul total al
tranzactiilor efectuate direct la comercianti a urcat cu 20,5%, iar
sumele cheltuite au crescut cu 13,4%. Datele Visa Europe arata ca
romanii folosesc tot mai des cardurile de credit pentru articole cu
valoare mai mica, valoarea medie a platilor realizate cu aceste
carduri la comercianti scazand cu 5,9%.

„Comportamentul consumatorilor din
Romania se schimba rapid, iar acest lucru se reflecta in gradul tot
mai ridicat de utilizare a cardurilor la comercianti. Astfel, 45% din
totalul tranzactiilor pe carduri Visa au loc direct la comercianti si
ne indreptam rapid spre pragul la care una din doua tranzactii cu un
card Visa sa fie efectuata direct la comercianti in cazul
portofoliului Visa. In anul financiar 2013, s-au realizat aproximativ
628.000 de tranzactii cu carduri Visa in fiecare zi, cu 60.000 mai
multe tranzactii pe zi fata de 2012”, a declarat Catalin
Cretu (foto)
, director regional pentru Romania si Croatia al Visa Europe.

“Obiectivul nostru a fost
dintotdeauna inlocuirea platilor in numerar cu cele prin card
si avem numeroase initiative in aceasta directie”, a adaugat el.

Visa Europe a continuat in 2013 sa
promoveze platile electronice si a extins reteaua de acceptare din
Romania, concentrandu-se atat pe IMM-uri si pe comerciantii online,
cat si pe sectorul public.

Europa



Pentru al treilea an consecutiv, veniturile Visa Europe s-au situat
peste pragul de 1 miliard de euro (1,2 miliarde euro). Un procent tot
mai mare al veniturilor Visa Europe este generat de produsele si
serviciile nou lansate: contactless a devenit o tehnologie de masa cu
o crestere remarcabila, platile mobile sunt acum o realitate,
comertul electronic creste rapid in Europa, iar portofelul electronic
V.me by Visa este deja activ pe patru piete europene.

Visa Europe a inregistrat un profit
inainte de impozitare de 264 milioane euro, in timp ce capitalul si
rezervele au depasit 1 miliard de euro.

In Europa, totalul sumelor cheltuite de
posesorii de carduri a ajuns la 2.000 miliarde de euro, in conditiile
in care cheltuielile efectuate direct la POS au urcat cu 8,5%, la
1.400 miliarde euro.

In pofida contextului economic,
cheltuielile anuale efectuate la comercianti cu carduri de debit Visa
au depasit 1.000 miliarde de euro (1.100 miliarde de euro cheltuiti
prin intermediul a 334 milioane de carduri de debit), inregistrand o
crestere anuala de 8,8%. Progrese s-au inregistrat si pe alte
segmente de baza din portofoliul Visa Europe, de exemplu cheltuielile
efectuate pe carduri pentru companii au crescut cu 16,3%.

In prezent, Visa Europe reprezinta
15,4% din cheltuielile de consum in Europa – 1€ din fiecare 6,50€
cheltuiti in Europa este pe un card Visa -, pondere aproape tripla
fata de anul 2000, cand compania reprezenta 5,6% din cheltuielile de
consum.

Visa Europe a investit in 2013 peste
300 milioane de euro in tehnologii noi de plata, construind o
platforma de plati europeana solida si sigura, cu ajutorul careia sa
poata furniza noua generatie de tehnologii de plata.

Oficialii Visa au aratat ca platile
contactless au depasit momentul de cotitura pe multe piete si cresc
intr-un ritm vertiginos in Europa, numarul tarilor in care este
disponibila aceasta tehnologie dublandu-se fata de anul anterior (25
de piete). Numarul cardurilor contactless a crescut cu 53%, in timp
ce numarul tranzactiilor aproape s-a triplat, iar cel al terminalelor
de plata aproape s-a dublat. In acelasi timp, in Europa exista 62 de
proiecte de plati contactless cu telefonul mobil, active sau
angajate.

Comertul electronic si-a continuat
cresterea in 2013, inregistrand un avans de 20% fata de anul
precedent, la 239 miliarde euro. In plus, comertul electronic
reprezinta 23% din volumele totale procesate de Visa.

Visa Europe este o companie de
tehnologii de plata detinuta si operata de bancile membre si alti
furnizori de servicii de plati din 37 de tari din Europa.

Citeste si:
Asa scade evaziunea
fiscala? Ce efecte va avea limitarea platilor cash


Piata de plati online cu cardul ar
putea creste cu peste 20% in 2014

Cum
iti transformi telefonul mobil in portofel

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Horoscop 6 decembrie. Luna în Rac aduce tensiuni în relații și provocări emoționale pentru majoritatea zodiilor
Horoscop 6 decembrie. Luna în Rac aduce tensiuni în relații și provocări emoționale pentru majoritatea ...
Bruxelles, în tensiune maximă. Europa decide cum finanțează Ucraina și cum își protejează propriul viitor
Bruxelles, în tensiune maximă. Europa decide cum finanțează Ucraina și cum își protejează propriul ...
PIB în frână de motor. INS: România crește cu doar 1,4%, susținută aproape exclusiv de investițiile publice
PIB în frână de motor. INS: România crește cu doar 1,4%, susținută aproape exclusiv de investițiile ...
IT-ul pierde teren. Energia fotovoltaică devine noul domeniu cu salarii în creștere și cerere uriașă de specialiști
IT-ul pierde teren. Energia fotovoltaică devine noul domeniu cu salarii în creștere și cerere uriașă ...
Atac ucrainean în adâncul Rusiei. Port strategic și rafinărie lovite de drone în aceeași noapte
Atac ucrainean în adâncul Rusiei. Port strategic și rafinărie lovite de drone în aceeași noapte
Primul weekend de iarnă aduce vânt extrem și temperaturi neobișnuit de ridicate. Cod roșu în Caraș-Severin
Primul weekend de iarnă aduce vânt extrem și temperaturi neobișnuit de ridicate. Cod roșu în Caraș-Severin
BEC cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Drulă, Nicușor Dan și Voiculescu: Material „cu caracter electoral ilegal”
BEC cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Drulă, Nicușor Dan și Voiculescu: Material „cu ...
Aproape 1.000 de angajaţi concediaţi după ce încă o fabrică din România se închide. Noi investitori ar putea revitaliza zona
Aproape 1.000 de angajaţi concediaţi după ce încă o fabrică din România se închide. Noi investitori ...
Guvernul a majorat valoarea nominală a tichetelor de masă. De când vor încasa angajaţii români mai mulţi bani
Guvernul a majorat valoarea nominală a tichetelor de masă. De când vor încasa angajaţii români ...
Daniel Băluță promite transparență, dar după alegeri: „Voi prezenta toate documentele despre averea familiei mele”
Daniel Băluță promite transparență, dar după alegeri: „Voi prezenta toate documentele despre ...
Drone militare neidentificate au vizat avionul Volodimir Zelenski înainte de aterizare la Dublin
Drone militare neidentificate au vizat avionul Volodimir Zelenski înainte de aterizare la Dublin
Vaticanul menține interdicția pentru diaconatul feminin, dar studiile continuă
Vaticanul menține interdicția pentru diaconatul feminin, dar studiile continuă
Tanczos Barna cere prudență: Sistemul Garanție-Returnare trebuie mai întâi să se stabilizeze
Tanczos Barna cere prudență: Sistemul Garanție-Returnare trebuie mai întâi să se stabilizeze
Apele Române: Distribuția apei în Prahova va începe doar după confirmarea analizelor DSP
Apele Române: Distribuția apei în Prahova va începe doar după confirmarea analizelor DSP
Avocatul Poporului cere reguli clare pentru pensiile românilor care au muncit în străinătatepensii
Avocatul Poporului cere reguli clare pentru pensiile românilor care au muncit în străinătatepensii
New York Times dă în judecată Pentagonul după retragerea acreditărilor și noile reguli restrictive pentru presă
New York Times dă în judecată Pentagonul după retragerea acreditărilor și noile reguli restrictive ...
Federica Mogherini demisionează de la conducerea Colegiului Europei după deschiderea unei anchete EPPO pentru fraudă
Federica Mogherini demisionează de la conducerea Colegiului Europei după deschiderea unei anchete EPPO ...
ONG-urile boicotează consultările ICCJ. Dialog selectiv și cu pensiile speciale ascunse sub preș
ONG-urile boicotează consultările ICCJ. Dialog selectiv și cu pensiile speciale ascunse sub preș