- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

CNP: Cresterea preturilor va fi de 7,5% in 2008 si se va stabiliza la 2% in 2015

03 Jun, 11:44 • Redactia DailyBusiness
Rata medie a inflatiei va fi de 7,5% in 2008, aceasta urmand sa scada la 4,5% in 2009, la 3,6% in 2010, urmand sa se stabilizeze la 2% incepand cu anul 2015, estimeaza "Proiectia principalilor indicatori macroeconomici pana in 2020", realizata de Comisia de Prognoza (CNP).
CNP: Cresterea preturilor va fi de 7,5% in 2008 si se va stabiliza la 2% in 2015

Cursul mediu de schimb leu/euro va creste anul acesta pana la 3,55 lei/euro, de la 3,34 lei/euro in 2007, urmand sa scada treptat pana la 3,25 lei/euro, in 2013, in conditiile in care in 2014 Romania ar putea adopta euro.

Cresterea reala a produsului intern brut (PIB) este prognozata la 6,5% pentru anul in curs, urmand sa scada anul viitor pana la 6,1% si la 5,5% in 2014. Pentru 2020, CNP anticipeaza un avans al PIB de 5,2%.

In ceea ce priveste evolutia elementelor ce intra in structura PIB, CNP estimeaza o crestere anuala relativ constanta a productiei industriale, in jur de 5% pe an si o diminuare a cresterii sectorului constructiilor, de la 21,8% in acest an, la 8,7% in 2014 si 8,4% in 2020.

Cresterile castigului salarial mediu brut lunar se vor diminua de la an la an, de la 14,9%, nivel anticipat pentru anul in curs, la 7,7% in 2015 si 7,3% in 2020, cand salariul mediu lunar va ajunge la 1.288 de euro.

In perioada 2001-2007, ritmul mediu de crestere a importurilor a fost net superior celui al exporturilor, de 20%, comparativ cu 14,7%. Pentru perioada 2008-2013, CNP anticipeaza ca trendul se va schimba, iar avansul anual al importurilor va fi de 12%, fata de o crestere anuala de 16,3% a exporturilor.

Urmărește Daily Business pe Google News