„Am constituit Oltchim MBO pentru a sprijini Oltchim in investitiile sale. Directorii Oltchim sunt doar fondatorii acestei companii, urmand ca salariatii combinatului sa intre in actionariatul Oltchim MBO printr-un proces de majorare de capital social, care va demara in data de 18 august 2008″, a declarat Silviu Pandrea, jurist la Oltchim SA si membru in Consiliul de Administratie la Oltchim MBO.
„Adoptarea unei asemenea solutii (infiintarea Oltchim MBO – n.r.) a fost necesara si oportuna din prisma interesului managementului si a salariatilor de a dezvolta Oltchim SA, in contextul in care orice interventie a statului, in calitate de actionar majoritar, a fost in mod constant criticata de catre actionarii minoritari ca fiind susceptibila de a fi ajutor de stat”, a declarat Radu Olaru, director de productie la Oltchim SA si membru in Consiliul de Administratie la Oltchim MBO.
„Mentinerea incertitudinii asupra majorarii capitalului social afecteaza in sens negativ activitatea si finantarea societatii, cu riscuri majore in viitorul apropiat”, a mai spus Olaru.
Reprezentantii Oltchim au mentionat ca „incercarile repetate ale managementului de a obtine finantari pentru sustinerea programelor de investitii si dezvoltarea combinatului, esentiale pentru supravietuirea Oltchim SA nu s-au concretizat”.
„Ultima incercare, de majorare a capitalului social cu 954,75 milioane lei, a fost blocata, in urma unei sesizari facute de un actionar minoritar. Pana la primirea unui raspuns oficial de la Comisia Europeana referitoare la posibila incadrare a acestei operatiuni ca ajutor de stat, SC Oltchim SA va intampina in continuare dificultati in obtinerea de credite bancare avantajoase”, se precizeaza in comunicatul de presa al Oltchim.
Managementul Oltchim argumenteaza ca, in aceste conditii, a avut initiativa infiintarii unei companii separate, denumita Oltchim MBO, care sa fie eligibila pentru obtinerea de finantari externe si sa poata atrage, intr-un timp cat mai rapid, finantari pentru investitiile necesare pentru programele de dezvoltare ale Oltchim SA.
„In acest moment Oltchim MBO discuta cu mai multe banci si fonduri de investitii pentru a gasi o modalitate de finantare si atragere de resurse suplimentare pentru combinat”, se mai precizeaza in comunicatul companiei.
Procedura de constituire a Oltchim MBO a fost avizata de o casa de avocatura din Romania si s-a realizat in conformitate cu practicile internationale referitoare la management buyout (MBO), mai mentioneaza reprezentantii managementului Oltchim.
Doru Bostina, avocat coordonator la casa de avocatura Bostina si Asociatii considera ca interesul managementului si al salariatilor pentru sustinerea Oltchim SA prin intermediul Oltchim MBO este legal, normal si optim in procesul de dezvoltare si chiar de privatizare al societatii.
„Am dori sa reamintim ca in trecut chiar statul roman a promovat instrumente legislative menite a facilita salariatilor si managementului companiilor de stat participarea la procesul de privatizare. Daca la acest moment aceste facilitati nu mai sunt in vigoare nu inseamna ca exista o interdictie a participarii salariatilor si managementului la proces”, a punctat Doru Bostina.
„De asemenea, nu trebuie uitat ca exista si un principiu al egalitatii de sanse care trebuie respectat. Consideram ca ar fi neconstitutionala crearea unui „handicap” pentru salariatii si managementul Oltchim SA. Solutia juridica de promovare a interesului lor legitim nu va face nici o abatere de la lege” a mai spus Bostina.
Cifra de afaceri a combinatului a crescut in primele sase luni ale anului 2008 cu circa 20%, la 1,05 mld. lei (circa 285 mil. euro). In acelasi timp cheltuielile au crescut cu 25% in comparatie cu acelasi interval al anului trecut.
Astfel, Oltchim SA a inregistrat in primul semestru al acestui an un rezultat negativ de 37,2 mil lei (10,2 mil euro), cauzat in principal de pierderile pe partea financiara, care s-au ridicat la 39,4 mil lei (10,8 mil euro). Pe partea de exploatare, compania a inregistrat un castig de 2,2 mil lei (circa 600.000 euro).
„Principala cauza a pierderilor financiare mari a fost incadrarea combinatului intr-o categorie de creditare cu risc ridicat, ca urmare a scaderii capitalului social in noiembrie 2007 si a imposibilitatii majorarii capitalului social in 2008, fapt care a adus cu sine implicit obtinerea de credite in conditii mai putin avantajoase”, au explicat reprezentantii Oltchim rezultatele negative din primul semestru.
Oltchim este cel mai mare combinat petrochimic din Romania. Din 1966, Oltchim ofera produse chimice pentru clienti din peste 80 de tari. Oltchim este un lider de piata in industria chimica regionala fiind numarul unu in Europa Centrala si de Est la categoria de produse clorosodice, polioli polieteri si propenoxid. Oltchim este al doilea jucator in regiune pe piata de policlorura de vinil (PVC).
Resurse suplimentare:
– Actionarul PCC: Ce face managementul Oltchim, in Germania s-ar pedepsi cu inchisoarea. Directorul Roibu: „Suntem in Romania”