Omul de afaceri detine controlul si la societatea Vincon Distribution SRL si, conform legii, trebuia ca in termen de 30 de zile, sa anunte Consiliul despre faptul ca a preluat in totalitate compania S.C. Vincon Vrancea SA.
„Preluarea controlului Vincon Vrancea SA de catre omul de afaceri reprezinta o concentrare economica si trebuia notificata Consiliului Concurentei in termen de 30 de zile de la data semnarii actului juridic prin care s-a dobandit controlul, in vederea analizarii acesteia din perspectiva compatibilitatii cu un mediu concurential normal pe piata romaneasca”, a anuntat Consiliul Concurentei.
„Notificarea a fost realizata cu intarziere, fapt ce reprezinta contraventie si a fost sanctionata conform prevederilor legale”, a precizat institutia.
Analiza Consiliului Concurentei a stabilit ca „preluarea controlului Vincon Vrancea SA de catre doamna Luchi Georgescu nu are ca efect crearea sau consolidarea unei pozitii dominante pe pietele relevante sau pe o parte a acestora, fiind compatibila cu un mediu concurential normal”.
Vincon Vrancea SA activeaza pe pietele productiei de vinuri, bauturi alcoolice spirtoase, otet si produse de dezinfectare, iar Vincon Distribution SRL functioneaza pe piata comercializarii cu ridicata a bauturilor.
Conform Legii Concurentei, sunt supuse controlului si trebuie notificate Consiliului Concurentei, pentru analiza compatibilitatii lor cu un mediu concurential normal, operatiunile de concentrare economica ce depasesc echivalentul in lei a 10 milioane de euro.