- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Credit Europe: Credite agricole de pana la 70% din valoarea subventiilor

25 Feb, 10:41 • Redactia DailyBusiness
Credit Europe Bank (Romania) acorda fermierilor credite ce pot urca pana la 70% din subventiile primite de acestia pentru suprafetele cultivate, imprumuturile putand fi oferite prin intermediul unui parteneriat dintre banca, APIA (Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura) si FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural), acesta din urma garantand partial imprumutul.
Credit Europe: Credite agricole de pana la 70% din valoarea subventiilor

„Prin noua conventie, Credit Europe Bank doreste sa sprijine agricultorii care au nevoie de bani pentru lucrarile agricole de primavara si care nu pot astepta incasarea subventiilor din lunile mai-iunie”, a declarat Mustafa Cavusoglu, director de marketing al diviziei IMM din cadrul Credit Europe Bank.

Astfel, APIA va certifica suprafetele pentru care se vor primi subventiile, Credit Europe Bank va acorda un credit reprezentand maxim 70% din valoarea acestor subventii, iar FGCR va garanta 50% din suma creditului.

In august 2008, Credit Europe Bank a lansat produsul Agro Capital IMM destinat acoperirii nevoilor de capital de lucru in agricultura, urmand ca banca sa introduca pe piata si un produs destinat finantarii investitiilor, Agro Invest IMM.

Credit Europe Bank (Romania), membra a grupului FIBA, are peste 400,000 de persoane fizice, IMM-uri si corporatii. Reteaua bancii cuprinde 118 de sucursale, agentii si puncte de lucru, precum si prin alte canale alternative: bancomate, POS si servicii de internet banking.

Urmărește Daily Business pe Google News