Cum profita clincile private de pe urma schimbarilor din sistemul public de sanatate

10 Mar, 23:29 • traian.badulescu
Piata serviciilor medicale private va depasi jumatate de miliard de euro anul acesta, datorita unor factori ca introducerea coplatii in sistemul de stat si inchiderea unor spitale publice, au spus pentru DailyBusiness.ro jucatori din industrie.
Cum profita clincile private de pe urma schimbarilor din sistemul public de sanatate

„Cel mai probabil piata va trece de 500 milioane euro anul acesta si va ajunge la aproximativ 650 milioane euro anul viitor, atat datorita diversificarii serviciilor oferite in mediul privat, cat si datorita introducerii coplatii in sistemul de stat”, a spus Cristian Sas, Chief Operating Officer al retelei de clinici Anima, parte a grupului A&D Pharma.

El a adaugat ca spre deosebire de sistemul de stat, unde se reduce numarul de spitale, se remarca cresterea accelerata a numarului de spitale si maternitati private atat in Capitala, cat si in provincie.

„La sfarsitul lui 2012 vor exista cel putin 20 de spitale private in Romania, iar principalii jucatori din piata vor avea retele de peste 15-20 de unitati de ambulatoriu”, estimeaza Cristian Sas.
[img=1258]Cristian Sas, Anima[/img]
Un factor important care va influenta piata de profil este disponibilitatea personalului medical inalt calificat.

„Dupa exodul medicilor din ultimii ani, va fi din ce in ce mai dificil sa atragem personal medical competent si cu experienta. Consider ca aceasta criza a medicilor este abia la inceput si daca nu vom asista la o crestere acelerata a preturilor serviciilor medicale, in cativa ani vom avea probleme majore”, a punctat Cristian Sas.

La randul sau, Dorin Preda, membru in Consiliul de Administratie MedLife, preconizeaza ca piata privata de servicii medicale isi va continua evolutia favorabila de pana acum, „pentru ca exista deja o baza semnificativa de pacienti care prefera medicina privata, iar inchiderea unor spitale publice nu va face decat sa creasca numarul de pacienti de la privat”.

Preda a mai spus ca „inchiderea anuntata a acestor spitale va fi benefica atat pentru pacienti, cat si pentru sistemul medical de stat, pentru ca in general vorbim despre unitati care nu intrunesc conditiile necesare unui act medical desfasurat in conditii moderne, civilizate”, a mentionat Dorin Preda.

Cu toate acestea, inchiderea spitalelor de stat nu va influenta semnificativ evolutia privatilor, care anuntasera cu mult inainte planurile de dezvoltare pentru urmatorii ani. „Aceste planuri se vor concretiza oricum, cel putin in cazul MedLife, indiferent de ceea ce se va intampla in sistemul de stat”, a mentionat oficialul MedLife.

Alt factori care ar putea influenta evolutia pietei in anul acesta, potrivit lui Preda, este introducerea coplatii in sistemul medical de stat. „La o prima vedere, aceasta ar putea influenta pozitiv veniturile clinicilor particulare”, a punctat Preda.
[img=1259]Dorin Preda, MedLife[/img]
Senatul a adoptat marti proiectul de lege prin care se introduce mecanismul de coplata in sistemul medical din Romania. Odata cu intrarea in vigoare a legii, pacientii vor plati pentru serviciile medicilor de familie sau ale medicilor specialisti din spitale, insa nu si pentru asistenta medicala de urgenta, potrivit Realitatea.net.

Coplata pentru consultatiile medicului de familie va fi 5 lei, iar pentru vizitele la domiciliu in afara programului de lucru va fi de 15 lei. Consultatia la medicul specialist din ambulatoriu va fi de 10 lei, iar una la medicul specialist in afara programului de lucru, 20 de lei. Coplata pentru spitalizarea de zi va fi de 10 lei, iar pentru spitalizarea continua de 50 de lei pentru un episod de internare.

Oficialul MedLife a adaugat ca in afara de coplata, o alta masura care ar putea stimula si mai mult privatul poate fi cea de reducere cu 10% a internarilor in spitalele de stat. „Asta in timp ce tot mai multi furnizori medicali privati anunta planuri de deschidere a mai multor spitale. Ceea ce nu va putea acoperi statul va incepe tot mai mult sa fie acoperit de privat”, a mai spus oficialul MedLife.

Desi apreciaza ca piata va creste cu peste 15% anul acesta, Fady Chreih, directorul executiv al companiei Regina Maria, rezultata din fuziunea CMU cu Euroclinic, estimeaza ca nu toti jucatorii vor raporta cresteri.

„Jucatorii mai mici au dificultati financiare. Cei care se bazeaza pe Casa Nationala de Asigurari de Sanatate o duc cu siguranta mai rau”, a mentionat Chreih.
[img=1260]Fady Chreih, Regina Maria[/img]
El a precizat ca sub 10% din veniturile Regina Maria sunt decontate prin aceasta institutie a statului.

In vreme ce jucatorii mici au probleme, cei mari vor raporta cresteri peste nivelul pietei, este de parere oficialul Regina Maria.

Piata medicala privata a avut o crestere de 15% anul trecut fata de 2009, potrivit lui Dorin Preda de la MedLife. „Cresterea este satisfacatoare, tinand cont de conditiile din piata si de evolutiile inregistrate in alte domenii”, a spus reprezentantul MedLife.

Si Cristian Sas de la Anima a spus ca piata serviciilor medicale private si-a continuat trendul ascendent anul trecut, cand au avut loc investitii importante in clinici si spitale private atat in Bucuresti cat mai ales in teritoriu.
[quote=Cristian Sas, Anima]La sfarsitul lui 2012 vom avea cel putin 20 de spitale private in Romania[/quote]
„Piata de fee for service a cunoscut o crestere accelerata. In schimb, segmentul corporate a avut de suferit, atat din cauza cresteri concurentei cat si efectelor crizei asupra bugetelor de beneficii ale companilor”, a mai spus Sas.

El a mentionat ca unul din factorii care au dus la cresterea pietei serviciilor medicale este ca pacientii isi doresc „o relatie onesta medic-pacient, care sa nu fie bazata pe plati informale”.

„Dezvoltarea acestei piete este benefica in primul rand pentru pacienti, medici si chiar pentru sistemul de sanatate in general, pentru ca mediul privat este singura frana in calea exodului de medici”, a subliniat oficialul Anima.

Acestor factori li se aduga situatia economica dificila si slaba gestionare a fondurilor din sistem care au condus la reducerea drastica a calitatii serviciilor medicale din spitalele de stat si la scadearea motivarii personalului medical din institutiile de stat.

MedLife este in continuare liderul pietei, atat dupa cifra de afaceri, aproximativ 40 milioane euro in 2010, cat si dupa numarul de clienti (peste 1 milion de euro), in vreme ce urmatoarea clasata, Regina Maria (rezultata din fuziunea CMU cu Euroclinic) a avut incasari cu putin peste 30 milioane euro.

Pe piata clinicilor private din Romania, estimata la circa 430 milioane euro in 2010, activeaza companii ca MedLife, Medicover, Regina Maria, Gral Medical, Sanador, Anima, Medsana, Medcenter si Medas.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...