Finante-Banci

Daniel Baciu, șeful CNPP, anunț important: Pensiile vor crește mereu de la 1 ianuarie!”

17 Aug, 08:25 • Bugiu ⁠Ana Maria
Daniel Baciu, șeful CNPP, a declarat în direct, în cadrul unei emisiuni, că toate pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2025. Acesta a mai informat că există majorări mari după recalculare.
Daniel Baciu, șeful CNPP, anunț important: Pensiile vor crește mereu de la 1 ianuarie!”

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a declarat în direct la Antena 3 CNN, că toate pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2025. În plus, acesta a mai anunțat că „tot timpul pensiile vor crește de la 1 ianuarie”.

„Să știți că noua lege a pensiilor este mult mai simplă, este și mai predictibilă, pentru că avem un mecanism foarte clar de indexare a pensiilor începând cu anul viitor.

Dacă înainte această indexare se făcea așa, ad-hoc din pixul politicienilor, acum lucrurile sunt foarte clare, în sensul că avem foarte clar mecanismul de indexare din care tot timpul pensiile vor crește de la 1 ianuarie.

Și va fi actualizat cu 100% din rata inflației, la care se mai adaugă și creșterea economică realizată prin câștigul salarial mediu brut pe economie”, a declarat Daniel Baciu, potrivit sursei citate.

Te-ar putea interesa și: Anunț de ultimă oră făcut de șeful Casei de Pensii pentru pensionarii care n-au primit încă decizia de recalculare

pensii

foto: pensii

Șeful Casei de Pensii, anunț important: Pensiile vor crește mereu de la 1 ianuarie!”

Daniel Baciu a explicat că în 2024, după recalculări, aproape 83% dintre români vor avea pensiile majorate, adică aproximativ 3,8 milioane.

„Este vorba de aproximativ 83% din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii pentru care, în urma aplicării noi formule de calcul care face parte integrantă din nou a legea pensiilor, pensiile cresc începând cu 1 septembrie.

Majorările în procent sunt de la 1% la 100%, iar creșterea medie în valoare nominală în lei este de 620 lei”, a mai precizat șeful Casei de Pensii, transmite sursa citată.

Șeful CNPP a mai explicat vineri seara, în cadrul emisiunii Antena 3 CNN, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze pensionarii dacă decizia de recalculare este greșită.

„Lucrurile sunt foarte simple, adică sunt prevăzute și în decizia de recalculare.

Un pensionar, în momentul în care este nemulțumit sau nedumerit de ce anume găsește, ar trebui să facă o minimă procedură prealabilă, în sensul în care ori să facă o petiție la Casa de Pensii, ori să meargă la biroul de relații cu publicul sau într-o audiență la conducerea Casei de Pensii în care să ceară lămuriri, informații suplimentare cu privire la conținutul acestei decizii de recalculare”, a explicat Daniel Baciu, potrivit sursei citate.

Te-ar putea interesa și: Pensii 2024. Topul județelor din România unde seniorii iau cele mai mari pensii

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră