- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Decizie soc: BNR a redus dobanda cheie la 9%, RMO la lei si valuta la 15%, respectiv 35%

30 Jun, 13:16 • Redactia DailyBusiness
Consiliul de administratie al bancii centrale a decis in sedinta de politica monetara de marti scaderea dobanzii cheie cu 0,5 puncte procentuale, de la 9,5% pe an la 9% pe an, scaderea rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei, de la 18% la lei la 15% pe an, precum si scaderea rezervelor minime pentru pasivele in valuta de la 40% la 35% pe an, a anuntat marti banca centrala.
Decizie soc: BNR a redus dobanda cheie la 9%, RMO la lei si valuta la 15%, respectiv 35%

Este pentru prima oara de la debutul crizei financiare cand BNR relaxeaza atat de mult politica monetara intr-o sedinta a consiliului de administratie, recurgand atat la scaderea dobanzii cheie cat si la reducerea rezervelor, atat la lei cat si la valuta.

Perioada de aplicare a deciziei de reducere a RMO la lei si valuta este 24 iulie- 23 august.

Potrivit comunicatului bancar, BNR va recurge pe viitor la utilizarea activa a operatiunilor de piata in vederea gestionarii adecvate a lichiditatii din sistemul bancar.

Totodata, banca centrala va monitoriza atent evolutiile interne si ale mediului economic international astfel incat, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, sa asigure realizarea si mentinerea stabilitatii preturilor pe termen mediu si a stabilitatii financiare.

Urmărește Daily Business pe Google News